GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
Editorial. Jurnal de Poezii Dispărute. Atitudine. Media. IdentitateArhiva pentruBrand
Churchill, Müller şi Obama. “Nobeli”…
M-a surprins, zilele astea, valul de interes acordat premiilor Nobel. Încă înainte de vestea privind premiul pentru literatură acordat Hertei Müller. Credeam că Nobelul a căzut de mult în desuetitudine sau în orice caz de cînd “tentaţiile” politice au devenit tot mai evidente aici. Nu am considerat niciodată aceste premii ca fiind etalonul pentru un domeniu sau altul însă, desigur, nu ai cum să nu accepţi că aceia ce intră în galeria asta de lux reprezintă totuşi ceva pentru istoria trecută şi prezentă a lumii în care trăim.
Probabil Nobelul de anul ăsta a beneficiat de ceva… “eforturi” de promovare suplimentare, probabil se poate vorbi cu simpatie în privinţa radacinilor româneşti şi a destinului tragic al Hertei Müller în România, însă eu tot nu înţeleg această emoţie mediatică. Unii se apucaseră să facă şi pariuri pe listele nominalizaţilor! S-a ajuns ca ieri să se ridice la grad de ştire absolută pentru ţară cea cu premiul primit de scriitoarea germană uitîndu-se că, totuşi, aceasta nu a rostit niciun cuvînt în româneşte atunci cînd a luat… trofeul. Ba chiar se pare că nu pare foarte interesată în a-şi afirma in chip direct obîrşiile… Fapt explicabil. De ce ar fi? Atunci? O fi contat valoarea literară a operei Hertei Müller, valoarea literaturii de rezistenţă pe care noi nu am putut-o produce, pe care nu o putem cîntări? 
…
Acum şi mai mai… “curioasă” mi se pare acordarea Nobelului pentru pace lui Barack Obama. Tare aş vrea să văd unde sunt meritele alea atît de ridicate în slăvi ale noului preşedinte american. Un american pe care lumea îl ştie de vreo doi ani şi atît. Este tras de coadă Nobelul ăsta. Şi plin de… interese, după cum poate ar spune mucalit un Moromete prin Poiana lui Iocan. Dacă nu mai curînd aşa a fost dintotdeauna, amintindu-ne cum Winston Churchill a luat Nobelul pentru literatură, în 1953, deşi nu ştiu dacă s-a dus cineva să-i caute vreo carte în librărie. Cînd citeam cartea lui Laurenţiu Ulici, “Nobel contra Nobel” încă mai eram tentat, în ciuda faptului că acceptam demonstraţia criticului, să cred că un brand ca Nobelul nu are cum să se devalorizeze, că au fost doar mici scăpări, pe ici pe colo, cu cîteva nume controversate din parcursul istoriei. Acum m-am lămurit. Nobelul este o galerie de motivaţii discutabile, pigmentată cu nume ilustre, aşa ca pentru consistenţă, pentru greutate. Şi cu dolari.
PS.: Altfel, ziua asta roşcată de toamnă e plină şi are cîte ceva să ne spună despre… John Lennon, Che Guevara, Jacques Brel şi Grazzia Deledda, aceasta din urmă înnobilată şi ea cu un Nobel, pentru literatură. 
Viaţa la ziar
Din întîmplare, într-unul din minutele mele de… hai-hui prin… blogolume am ajuns la “prima pagină” a blogului lui Mihnea Măruţă. Acolo, unul dintre titluri mi-a produs un “flash”: “Viaţă! Cel mai curajos proiect jurnalistic: un ziar scos din economiile redacţiei”. Şi cum subiectul ăsta e unul care îmi atinge mereu o coardă sensibilă… Gazetăria, ziarul, viaţa la ziar au lăsat urme în existenţa mea, urme despre care am scris de multe ori pe aici prin genunchiul lumii. Cine a trăit (din) această meserie, cine o face acum, ştie despre ce vorbesc şi nu voi mai pedala, nostalgic, din nou pe asta…
Şi am mers din link în link pe firul “poveştii” celor de la fostul “Clujeanul” (pe care l-am văzut de mult ca pe o reuşită, ca pe un proiect nonconformist menit să spargă… tiparele, pe vremea cînd mi-a părut rău că nu i s-a mai acordat o şansă şi “Braşoveanului”) şi mi-a crescut inima dîndu-mi seama că mai sunt şi oameni care iubesc această profesiune, o respectă, şi o fac fără să le pese cît de neagră le este pîinea care “le iese” din asta.
Mihnea Măruţă i-a luat un interviu lui Mihai Goţiu, redactorul-şef atît al noului “Viaţa Clujeanului”, cât şi al fostului “Clujeanul”, după ce editorul (Publimedia-MediaPro) a decis luna trecută să închidă publicaţiile sale locale. De acolo aflu că echipa redacţională a “Clujeanului” a pus mînă de la mînă pentru a merge mai departe, prin “Viaţa Clujeanului”! Şi-au pus la bătaie economiile şi calculatoarele personale pentru că nu au vrut să moară ceea în ce cred! Nu s-au chircit tînguindu-se că e criză nici nu au pozat în victime plîngîndu-şi de milă. Măruţă vorbeşte de romantism aici. Aşa este… Gestul clujenilor pare nebunesc, dar de o frumuseţe fără margini, după cum ne spune şi Dragoş Stanca.
Întîmplarea, nu în ultimul rînd, dovedeşte că acolo este o echipă de meseriaşi care, cum a ştiut să ţină un ziar aproape 10 ani la tiraje la care mulţi nici nu mai visau în vremurile astea, va reuşi, cred, şi cu noul proiect. Nu pot decît să le privesc pasiunea cu respect!
Vorbeam la început de un soi de “flash”… Gândul mă duce, iată, la o bătrînă şi frumoasă doamnă a presei braşovene recent sucombată după o lungă şi grea suferinţă… Am scris despre asta acum cîteva zile… De ce nu s-a întîmplat ca la Cluj şi la Braşov? De ce nu am remarcat un asemenea gest, o astfel de încercare măcar, o asemenea dragoste faţă de gazetărie şi de… brand? De ce nu am auzit şi aici de o echipă care, să dea un astfel de semn, să se lege, cum se spune, cu lanţurile de calorifere numai să scoată cumva ziarul la liman, viu? De ce la Cluj, da şi la Braşov, ba?!… Fiindcă aici la Braşov, de astă dată, aşa ceva nu a existat: echipă, entuziasm, sictir faţă de conturile goale. În schimb, aici, în cel mai oral chip cu putinţă, atît de jalnic românesc, zbaterile pe uscat încă mai ţin – cu un aer domnesc, superior – loc realităţii cu teorii ale isteriei, manelizării, iresponsabilităţii, specimenelor, mocirlei, frustrărilor, idioţeniei…
"Viaţa Clujeanului", coperta viitorului prim număr
P.S. – Il Divo sunt o altă din urmă descoperire adăugată la… insectarul meu de muzici. Din nou, fără legătură cu trecătoarele-mi cotidiene constatări, păreri… Şi sunt, aproape, divini…
Braşov – probably the best city in the world!
Scriam acum cîteva zile despre o trecere a mea “pe Corso” în Braşov şi de aerul cosmopolit al celei mai cunoscute străzi din burg. De mai multă vreme, din primăvara asta, am remarcat o parte din umbrelele de soare ale acelor terase. Umbrele cu un mesaj foarte inspirat: “Brasov – probably the best city in the world!”. Nu am apucat însă să fac şi o însemnare asupra lor pîna azi cînd mi-au atras atenţia cîteva rînduri despre ele pe blogul respectabilului “muzeu al Mureşenilor” din Braşov. Muzeul Mureşenilor, al celei mai reprezentative familii de cărturari pe care acest oraş a lăsat-o istoriei, un muzeu ce musai trebuie văzut şi în care se întîmplă… lucruri! Iar blogul stă dovadă asupra a ceea ce spun fiind printre puţinele bloguri active şi implicate ale unui muzeu.
Şi cum spuneam, “Brasov – probably the best city in the world!” este o găselniţă de marketing, desigur, una foarte inspirată, care, pe mine ca braşovean, mă încîntă. Sună bine. Mesajul este simplu şi percutant chiar dacă este o preluare fidelă a celebrului slogan al berii Carlsberg. Cred chiar că autorii formulării sunt cei de la Carlsberg care, generoşi, şi conştienţi că brand-ul lor nu mai necesită să fie numit explicit, au pus în locul Carlsberg cuvîntul Braşov. Prin această contopire efectul este dublu reprezentativ, sloganul trimite implicit la celebra bere şi ridică Braşovul pe o treaptă în plus la notorietate aşezîndu-l sub “aripa protectoare” a mărcii daneze. Pentru un oraş cu orgoliu turistic aceste umbrele, o acţiune ieftină, punctuală, practică, fac mai mult decît atît de scremuta şi ineficienta “construcţie” a acelui “Brasov – BE.LIVE IT”, doritul brand turistic al Braşovului despre care nu a mai auzit nimeni de la lansarea lui şi pînă azi în plin sezon turistic. Probabil aceste umbrele nu au şi darul de excusivitate acordat Braşovului, probabil la fel le putem întîlni la Sibiu, Cluj, Timişoara, Bucureşti, Constanţa sau Iaşi, deşi m-aş bucura ca mesajul lor să fie adoptat exclusiv de Braşov pînă la urmă. Un slogan bun şi pus pe tavă, nu? Cineva, oricum, ar cam trebui să ia notiţe!
P.S. – “Hara” este trupa mea favorită românească, azi. Ardeleni de-ai mei care, merg de minune, cred, cu postul ăsta despre umbreluţele braşovene.
România, ţara cui şi pentru ce?
E ca un făcut cum zilele astea prin toate mediile, pe lîngă pandemia gripei porcine ţine afişul… “Romania – the land of choice”… Ei da, involuntar “mă leg” iar de chestiunea brandului şi, prin ricoşeu, de doamna Udrea care a dominat acest 1 Mai, alături de Marian Vanghelie. Subiectul e spumos, orice s-ar zice. De unde a apărut apetenţa asta a noastră de a ne vinde imaginea, de a vine pînă la urmă ce nu avem? Cred că din o dorinţă ancestrală de a ne arăta în ochii noştri şi ai lumii altfel decît suntem, de “a ne da mari” fără a avea prea multe de arătat.
Vorbim de turism. De zeci de ani defilăm cu aceleaşi clişee care, ţin de incomensurabilele noastre frumuseţi şi bogăţii şi de atît de… tradiţionala noastră ospitalitate şi bunătate. Arborînd pînă dincolo de saturaţie steagul ăsta flendurit, nu facem însă decît să ne etalăm frustrările şi neputinţa de a ieşi din tipar.
În loc să producem pe bandă rulantă imnuri, spoturi, branduri şi şi astea de doi lei – sau să facem, iată, băşcălie pe seama lor! – mai bine am avea grijă să reparăm, cît de cît, suportul care ar face să fim văzuţi altfel, care ne-ar aduce ceva turişti, măcar atîţia cîţi veneau aici (atraşi de exotismul unei ţări aflate sun dictatură) în vremurile bune ale lui Ceauşescu. Străzi, hoteluri, servicii, preţuri… Fără astea, orice slogan şi orice cîntec nu au cum să suţină un brand fie el şi sezonier, nu au cum să vîndă blana ursului din pădure.
Desigur, se zice, ca o scuză, că imnul ăsta scîrţîitor, bleg şi neinspirat al lui Marius Moga este ceva… doar pentru noi, ca să cheme românii la mare şi la munte în noul sezon estival (ei oricum nu vor avea de ales, din cauza crizei, şi vor popula respectivele teritorii turistice!).
Dar de ce pentru noi “merge şi aşa” în vreme ce pentru alţii nu? Probabil din acelaşi motiv pentru care ne înghesuim la mici şi bere, gratis!?
Braşoava: cel mai tare brand!
Acum vreo două luni asistam la o adevărată… blogoree pe tema noului brand turistic al Braşovului: “Brasov – BE.LIVE IT” şi pe prezenţa standului judeţului nostru la Tîrgul Internaţional de Turism de la Berlin. Promotorii celor două acţiuni, Consiliul Judeţean Braşov şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, împreună cu o sumă de susţinători dezinteresaţi ai ideii promiteau mari succese şi neîntrerupte eforturi pentru propăşirea Braşovului în ochii lumii, ba chiar lăudau cîştigarea de către Braşov a unui premiu la prestigiosul Tîrg mai sus amintit. Iată că timpul trece, sezonul estival a început şi eu unul nu am văzut niciunde pe aici, prin Cetate şi Ţara Bîrsei, ori la Tv măcar, nici noua noastră identitate verbalo-vizuală şi nici turişti mai mulţi, ba dimpotrivă! Brandul nostru, cam şui oricum de felul lui, a intrat şi el în vacanţă. Nu s-a mai mişcat nimic, chiar dacă potrivit celei mai elementare strategii de marketing fierul trebuia bătut cît era cald. Acum totul seamănă a ciorbă sleită. Ceea ce mă face din nou cîrcotaş şi pasibil să fiu taxat ca atare de… meseriaşii şi ultraspecialiştii într-ale comunicării de prin zonă, şi să spun că totul a fost doar o făcătură de moment, dictată de nişte interese de doi bani. Făcătură acoperită şi de credinţa (unanimă dealtfel pentru orice edil sau demnitar) că românu’ are memorie scurtă, uită repede şi poate fi dus uşor cu preşu’. Din păcate şi pentru oraşul şi judeţul ăsta… iubit Sper să mă înşel, dar nu cred. Şi apropo de asta m-a amuzat şi declaraţia ministresei Udrea, şi ea o… “branduitoare” de succes, declaraţie legată şi de altă poveste, cea a aeroportului pentru Braşov: „proiect pe care, ca ministru al Turismului, îl susţin fără discuţie, la fel ca şi Guvernul, avem o singură problemă legată de transparenţa transferului de terenuri care se face acolo. Pentru că mie personal mi-e teamă ca dl. Căncescu să nu fugă şi cu terenul de-acolo, cum a fugit cu premiul ministerului de la Berlin, ca să-l prezinte la Braşov ca fiind al lui”. Toate astea, dar nu numai, mă fac să cred că Braşoava e de departe cel mai tare brand local şi naţional. Şi nici nu mai e nevoie de prea mulţi… euro să fie promovat şi e greu şi de întors… aşa ca la Ploieşti!
