GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
Editorial. Jurnal de Poezii Dispărute. Atitudine. Media. IdentitateArhiva pentruBăsescu
O ţară perplexă. Lovită de-un pumn!
România este o ţară perplexă în această seară. Preşedintele ţării şi candidatul pentru un nou mandat loveşte cu latul palmei un copil şi încearcă să se justifice! Televiziunile prezintă grozăvia petrecută acum cinci ani, în precedenta campanie electorală, în ediţii speciale. Încerc să judec obiectiv, să întorc totul pe mai multe feţe însă nu am ce judeca. Realizez că aceste imagini consternante nu pot suporta nici explicaţii, nici justificări, nici demontări, nici nimic. Iar Băsescu în seara asta a încercat o scuză penibilă: “Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie. Nu îmi dau seama. A spus copilul ceva? A vorbit urât? A vorbit urît, ce a făcut? Vă asigur că voi da o explicaţie publică”. Evident, Băsescu nu a putut nega, practic încercînd doar să minimalizeze printr-o explicaţie… “părintească” agresiunea asupra unui copil neajutorat… Este terifiant. Mă aştept ca imaginile să facă înconjurul planetei…
Chiar vroiam să scriu căteva rînduri expunîndu-mi nedumerirea de unde-i mai vin susţinătorii şi procentele lui Băsescu. Vroiam să scriu despre cei cîţiva ultraşi orbi de-ai lui Băsescu ale căror înjurături fără logică la unele postări de-ale mele de aici le-am şters fără ca măcar să le citesc pînă la capăt. Vroiam să îi întreb care este raţiunea, care le sunt argumentele în a vota un astfel de personaj. Nu cred că mai e nevoie să întreb nimic. Aş vrea în schimb să văd reacţia ciracilor lui Băsescu acum şi nu îi mai numesc. Abia aştept explicaţiile preşedintelui României şi ale celor care vor încerca să-l mai scuze încă o dată. Probabil va arăta cu mînie proletară în stînga şi-n dreapta, va striga că este o făcătură (văd că pe YouTube “echipele de sunet şi fum” portocalii îşi fac deja treaba invocînd un “trucaj ordinar al comuniştilor” şi prefabricînd o teorie a conspiraţiei!) insultînd inteligenţa sau naivitatea celor care mai sunt în stare să distingă între adevăr şi minciună. Probabil prim-preşedintele de partid şi de stat va vărsa o lacrimă şi va reuşi să înduioşeze încă o dată sufletele sensibile ale unora din cei 34% care l-au votat! Ultima lacrimă de crocodil, alături de rîul lacrimilor mincinoase ale ipocriţilor disperaţi care-l înconjoară ce va inunda toate mediile din 6 decembrie încolo. Lacrimi pe care nu le aştept cu satisfacţie ci le prevăd cu lehamite.
Ăsta vă e omul, ăsta v-a fost preşedintele, “marele caracter”, “bărbatul”, fiindcă mie nu mi-a fost, nu l-am votat niciodată! Simbolic, acest pumn e imaginea României din ultimii cinci ani – părerea mea, desigur!. Băsescu mai are, din fericire, doar o săptămîna şi ceva, fiindcă nu mă aştept să îşi dea demisia de onoare după grozăvia acestor momente!
P.S. Prin absurd (vorbeam ieri de un anumit absurd românesc, ionescian) dacă acest individ mai rămîne pe scenă, dovadă a… “calităţilor sale indiscutabile”, ne merităm soarta cu vîrf şi îndesat!
Mintea românului… La alegeri
Mă întrebam înainte de afişarea rezultatului votului dacă putem fi atît de hoţi… Cei ce au făcut asta au fost suficient de hoţi şi nu au mers pe o singură mînă, evident… “Calitatea” asta ni s-a instalat şi mai tare în gene o dată cu 22 noiembrie. Ştiu că încă suntem excesiv de subiectivi şi din cei cu care am vorbit în orele din urmă nici unul nu încerca să judece lucrurile şi din prisma celorlalţi. Mie mi-e greu să înţeleg acum că hoţia, sau coordonarea voturilor multor sărmani cu duhul, a fost “nesemnificativă”, “cîteva mii de voturi acolo” (!) sau că ea se întîmplă şi la case mai mari şi că de fapt chestia asta e doar o manipulare… Cum altora le e greu să înţeleagă rostul acesui vot, alţii nu-i suportă pe pesedişti şi ar vota cu oricine împotriva lor iar alţii văd în Băsescu un pericol.
În fine, asta nu mai contează… Cred că starea asta de emoţie ar trebui să ne părăsească spre finalul celor două săptămîni pe care le-am început. Asta ca să ne dăm seama pe ce lume trăim şi ce se întîmplă în realitate în jurul nostru. Este un truism şi o nerozitate ce spun: dacă trebuie să alegem dintre două… rele păi hai să cîntărim fiecare cele două rele. În parte, nu la grămadă, nu la… lot. Suntem în stare de aşa ceva, pentru a alege în aşa fel încît peste cinci ani să nu avem a ne reproşa prea multe? Ratînd o şansă putem să nu trecem asta prin sentimente?
Cred că tocmai cei care ne cerşesc voturile sunt mai iscusiţi în alegeri. Crin Antonescu a spus clar acum cîteva ore că exclude orice colaborare cu Băsescu şi că îl susţine pe Geoană cu nişte condiţii (Iohannis, cel mai probabil). Geoană a zis şi el că este interesat de soluţia Iohannis… Ei par să fi ales. Sper definitiv! Ce alegem, “noi ăştilalţi”? Cum arată România mai… puţin rea pentru românii votanţi, pentru următorii cinci ani? Sau, dincolo de surprizele cu iz politicianist, surprizele care ţin de mintea noastră întortocheată şi imprevizibilă pot fi şi mai mari? 
Eu am ales să votez răul cel mai mic, oricît s-ar obosi unii sau alţii să mă facă să mă răzgîndesc, dar mă aştept la orice de pe celelalte… fronturi.
Update: Am citit ultima declaraţie a… prim-preşedintelui de partid şi de stat. Este limpede: strugurii-s tare acri, domnule Băsescu, nu-i aşa?!
