GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
Editorial. Jurnal de Poezii Dispărute. Atitudine. Media. IdentitateArhiva pentruAlegeri
Gîndurile celorlalţi. Înaintea alegerii
Ascultam glasul sfătos al bunicului/Şi îl priveam cum taie pâinea mare şi rotundă/Nu înainte de a-i face o cruce pe spate. Apoi… mi-am dat seama că în toate amintirile mele un rol important îl joacă lumina şi liniştea din jurul meu.
Cu toate astea nu pot să nu mă gîndesc şi la bâlciurile de odinioară şi la trasul la ţintă în vreme ce întrebarea care rămîne, precum şi răspunsul este: se poate face primăvară cu o singură floare?!? Tare îmi este teama că nu!… Cum la fel de bine ştiu că biblia şi pumnul în plex nu au nicio legătură una cu alta. Ceea ce, fără doar şi poate, este la fel de important decît că nimeni nu va câştiga duminică alegerile. Doar vom afla cine va fi noul preşedinte şi atât. Nimic nou sub soarele românilor unde acesta apune cam des în ultima vreme. Dar numai atît despre povestea asta, pînă mîine, poimîine probabil.
Aşa că mai rămîn încă o seară, chiar dacă de decembrie, seară prevestind o alegere, la ale mele cu ciudata senzaţie că eşti omul care te naşti şi te risipeşti odată cu o toamnă, senzaţia că aş putea spune cuiva asta, sau să mi-o spun mie! Şi poate ar fi chiar mult mai interesant acum, înainte vîltorilor şi adrenalinei de mîine să conştientizez că locuitorii Planetei 51 trăiesc şi ei cu frica unei invazii extraterestre. Dar ce mai contează… Paşii mă poartă pe acelaşi drum astăzi bătătorit. Pe aceleaşi trepte măcinate de vreme. În acelaşi hol imens cu ecouri reci şi coloane care nasc fiori în suflet. Un mic ocol… Iar, în cele din urmă, o să citesc ceva din Pavese. Nu cred că o să adorm nici noaptea asta.
Confuz, încerc să-mi confecţionez o scuză: ca o cutie a Pandorei îmi simt sufletul şi încerc să nu împroşc lumea cu veninul urii şi negura dorului.
Mai bine, ştiu, ar fi fost să particip şi eu la un Moş Nicolae Tweetmeet decît să las iar şi iar liber gîndul că supravieţuim zi de zi în seri plăpande fără aer, dar cu un optimism strecurat pe sub uşă…ce umple camera de picături de încredere şi…vise colorate. Dar vine mâine…şi suntem victime şi putem constata că fericirea a plecat în zori, nu m-a aşteptat cu cafeaua dulce pe care mi-o promisese…
Aşa a arătat, neinspirat, seara asta, dinaintea serii de mîine, a alegerii, împreună cu nişte dureri ascuţite şi încheiată nedesluşit, fără sens, într-o celulă…
P.S. Uneori e simplu să scrii cu gîndurile celorlalţi… Să ai impresia că pot fi ale tale, să ai impresia că le înţelegi. Pînă în momentul în care trebuie să le pui… diacriticele! Iar Dalma mi-a plăcut de la bun început, cum probabil cineva îşi mai aminteşte 
Nişte oameni normali
Mă uit la fotografia asta şi mă gîndesc că în politica românească nu am mai văzut de mult o imagine memorabilă. Şi cînd spun memorabil nu mă gîndesc la pumni, şuturi în fund sau pahare cu apă azvîrlite în faţă. Văd, în sfîrşit, trei oameni normali: Antonescu, Geoană, Iohannis. Trei bărbaţi frumoşi, tineri, drepţi la stat care şi-au asumat gestul de a se înhăma împreună la scoaterea României din fundătura în care se află acum, economică, socială, morală. Trei oameni care au şi determinarea şi faţa necesare pentru a ne reprezenta, pentru a nu ne face de rîs.
Mai mult, zilele astea am văzut cîteva întîmplări care fac parte din acelaşi spectru memorabil. La “Ştirea Zilei”, i-am văzut pe Varujan Vosganian şi pe Adrian Năstase purtînd un dialog civilizat la finalul căruia şi-au dăruit cărţi, ai căror autori sunt. Şi m-am întrebat în ce context şi la ce gesturi cu… cărţi l-am putut vedea pe Traian Băsescu? Apoi la Tîrgu Mureş am văzut lansarea cărţii lui Mircea Geoană, “Încredere”, la care Mircea Dinescu, da, tocmai el, a găsit de cuviinţă să spună – referindu-se la campania electorală şi la carte – asta:
“Fiecare a venit cu o biografie atât de încărcată şi atât de nenorocită din această ţară, încît, revenind la atmosfera din oraşul dumneavoastră, eu simt nevoia ca preşedintele României să fie un domn. Şi am sentimentul că Mircea Geoană îndeplineşte această cerinţă, cu atât mai mult cu cât va fi înconjurat de alţi domni. Mă refer la Crin Antonescu , la domnul Johannis. Este aproape un miracol că România va avea un prim-ministru german. Este o chestie absolute uluitoare, de necrezut. Nu se putea în România acum 10, 15, 20 de ani. Iată că se poate acum. Faptul că în România, când o să vină doamna Merkel, putem auzi vorbind limba lui Goethe in Palatul Victoria, este un lucru care ţine de domeniul fantasticului aproape. Sigur că este un coşmar pentru Traian Băsescu, e ca un desen animat. El a recunoscut odată că nu mai citeşte nicio carte, fiind tot timpul plecat pe valuri nu avea cum să ţină cartea în mînă, pentru că îi jucau literele în faţă şi a spus că el nu se uită decât la desene animate. Eu îi doresc să vadă acest superb desen animat în care doamna Angela Merkel va vorbi cu Johannis în limba germană.”
Acum cîteva zile, pe o scenă la Braşov, i-am văzut pe Antonescu şi pe Geoană ridicîndu-şi în faţa mulţimii, mîinile împreunate în semn de victorie. Apoi, la Timişoara, azi, am privit spre un alt moment mirabil: un liberal, un social-democrat, un “minoritar” şi doi ţărănişti (Antonescu, Geoană, Iohannis, Gheorghe Ciuhandu, Radu Sârbu) la aceeaşi masă, semnînd un simbolic “Pact pentru Timişoara”. Bineînţeles că acest nou gest politic, în premieră, a trezit umorile portocalii ale ultraşilor lui Băsescu, depăşiţi cu mult de cursul evenimentelor şi ieşiţi, din lipsa de altceva, să se afirme peste noapte (culmea anacronismului!) ca unici reprezentanţi ai anticomunismului autohton, şi nu oricum, ci aşa cum ştiu ei mai bine şi mai argumentat, cu huiduieli, îmbrînceli, pumni sau… în funcţie de unghiul de filmare, cu dosuri de palmă. Bineînţeles că atît Geoană cît şi ceilalţi au păcatele lor dar văd că, după 20 de ani, aceştia sunt, în sfîrşit, dispuşi să acţioneze matur, dincolo de orgolii şi false conflicte doctrinare.
De partea cealaltă văd un preşedinte ambalînd o armată fanatică care nu ştie să piardă, care nu are cultura dialogului şi care, în loc să încerce măcar să participe demn la mersul lucrurilor, face jalnica dovadă a contrariului a ceea ce clamează din gură de şarpe fiind retrograd, împotriva civilizaţiei, a dialogului, a democraţiei.
Cred că nu mă înşel spunînd că asist la momentele maturizării şi cernerii peisajului politic românesc. După 20 de ani, cred că de acum politica va fi mai altfel, şi în orice caz, mai cu ştaif, mai cu… carte! Cei trei din fotografie reprezintă trecerea la altă generaţie, la alte mesaje, mai aproape de politica profesionistă, occidentală.
Încerc totuşi să fiu prudent în ce spun şi trag nădejde că gîndurile astea ale mele nu vor fi contrazise peste un timp de manifestările golăneşti, clientelare, ale unor sfertodocţi şi parveniţi precum cele ale acelora de care acum cred că ne despărţim definitiv. Sper ca oamenii ăştia să rămînă şi să se comporte normal mai departe şi să atragă normalitatea după ei, să îşi asume pînă la capăt şansa unică pe care, în conjunctura actuală, o au. Sper ca poza asta să nu fie doar una de album sau de revistă… glossy!
P.S. – Johnny Răducanu, fiindcă azi e ziua lui şi fiindcă are normalitatea bucuriei şi tristeţii, stări pe care le-am putea regăsi… La Mulţi Ani astfel, Maestre!
Mintea românului… La alegeri
Mă întrebam înainte de afişarea rezultatului votului dacă putem fi atît de hoţi… Cei ce au făcut asta au fost suficient de hoţi şi nu au mers pe o singură mînă, evident… “Calitatea” asta ni s-a instalat şi mai tare în gene o dată cu 22 noiembrie. Ştiu că încă suntem excesiv de subiectivi şi din cei cu care am vorbit în orele din urmă nici unul nu încerca să judece lucrurile şi din prisma celorlalţi. Mie mi-e greu să înţeleg acum că hoţia, sau coordonarea voturilor multor sărmani cu duhul, a fost “nesemnificativă”, “cîteva mii de voturi acolo” (!) sau că ea se întîmplă şi la case mai mari şi că de fapt chestia asta e doar o manipulare… Cum altora le e greu să înţeleagă rostul acesui vot, alţii nu-i suportă pe pesedişti şi ar vota cu oricine împotriva lor iar alţii văd în Băsescu un pericol.
În fine, asta nu mai contează… Cred că starea asta de emoţie ar trebui să ne părăsească spre finalul celor două săptămîni pe care le-am început. Asta ca să ne dăm seama pe ce lume trăim şi ce se întîmplă în realitate în jurul nostru. Este un truism şi o nerozitate ce spun: dacă trebuie să alegem dintre două… rele păi hai să cîntărim fiecare cele două rele. În parte, nu la grămadă, nu la… lot. Suntem în stare de aşa ceva, pentru a alege în aşa fel încît peste cinci ani să nu avem a ne reproşa prea multe? Ratînd o şansă putem să nu trecem asta prin sentimente?
Cred că tocmai cei care ne cerşesc voturile sunt mai iscusiţi în alegeri. Crin Antonescu a spus clar acum cîteva ore că exclude orice colaborare cu Băsescu şi că îl susţine pe Geoană cu nişte condiţii (Iohannis, cel mai probabil). Geoană a zis şi el că este interesat de soluţia Iohannis… Ei par să fi ales. Sper definitiv! Ce alegem, “noi ăştilalţi”? Cum arată România mai… puţin rea pentru românii votanţi, pentru următorii cinci ani? Sau, dincolo de surprizele cu iz politicianist, surprizele care ţin de mintea noastră întortocheată şi imprevizibilă pot fi şi mai mari? Eu am ales să votez răul cel mai mic, oricît s-ar obosi unii sau alţii să mă facă să mă răzgîndesc, dar mă aştept la orice de pe celelalte… fronturi.
Update: Am citit ultima declaraţie a… prim-preşedintelui de partid şi de stat. Este limpede: strugurii-s tare acri, domnule Băsescu, nu-i aşa?!
Cum mă paşte normalitatea. Şi cum (nu) mă căiesc
Mă întreb: ce va urma după “epoca marinarului”? Viaţa pe plaiurile Dâmboviţei nu ni se va părea, oare, plicticoasă? Normalitatea şi liniştea nu ni se vor părea suspecte? “Să ne vedem de treabă” toţi, noi “talpa ţării” şi ei “aleşii” nu va fi ceva… ciudat? Ce vom afla? Ce vor scrie ziarele? Despre ce vor mai vorbi de-alde Gâdea, Badea, CTP, Dinescu, Hurezeanu, Moraru? Nu, nu sunt atît de naiv încît să cred că peste o lună astea ne vor fi dilemele, că ne paşte… normalitatea. Cum nu sunt atît de naiv să mă întreb de ce niciun prezidenţiabil de azi nu ne spune: “Fraţilor, e de rău, lăsaţi-vă speranţele la uşă, ăsta-i adevărul crud! Să fim sinceri…”
Am citit azi în EVZ editorialele (singurul motiv pentru care mai deschid acest ziar) a trei “intelectuali de marcă”, dintre cei de la a căror înălţime România se vede în toată splendoarea ei, dintre cei ale căror gînduri pur democratice au gîdilat… scăriţa şi nicovala preşedintelui din ultimii cinci ani: H.R.Patapievici, Vladimir Tismăneanu şi Mircea Cărtărescu – deţinătorul cărţii preferate a preşedintelui, “întîmplător” carte preferată şi de mine, printre altele, încă din 1990! Şi mi-am dat seama, iar, că sunt… “pe invers” faţă de sclipirile inteligenţei lor în raport cu “situaţiunea” vremurilor pe care le trăim. Evident că judecăţile lor arată cît de neînsemnat pot fi în toată această ecuaţie şi cît de rupt de realităţi. Drept pentru care îmi fac mea culpa fiindcă îndrăznesc să-i citez. Iată:
Patapievici: „Fabricanţii fantasmelor şi fantasmagoriilor cu care a fost confecţionată, în mai puţin de doi ani, irealitatea prin care românii au ajuns să trăiască în realităţi divergente şi incompatibile, care i-au adus în situaţia de a se detesta între ei pe teme fictive precum „Traian Băsescu dictator”, formează azi cea mai puternică clică din România.
Forţa clicii care se luptă prin orice mijloace să obţină de la electoratul român debarcarea lui Traian Băsescu la aceste alegeri e incomparabil mai mare decât forţa manipulatorie care a convins electoratul român să îl plebisciteze pe Ion Iliescu la 20 mai 1990.
Cu tristeţe, putem consemna, la douăzeci de ani de la câştigarea libertăţii, succesul aceloraşi tehnici de manipulare a societăţii, prin intoxicarea cu fantasme şi fantasmagorii.” (Horia Roman Patapievici vorbind despre confuzia morală în „Captivi în irealitatea imediată”)
Tismăneanu: „Pe ultima sută de metri, disperaţi ca şi delegaţii la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, pesediştii grupaţi în jurul echipei Iliescu-Hrebenciuc-Geoană recurg la orice metode, la orice fabricaţii, oricât de penibile, insalubre şi nocive. Ne putem imagina cum ar arăta o Românie încăpută pe asemenea mâini. A vota pentru Traian Basescu înseamnă a spune NU acestor recidive/sechele comunistoide şi a spune DA unui proiect de emancipare democratica, deci de ruptura categorică şi irevocabilă cu sistemul Iliescu.” (Vladimir Tismăneanu, siderat de… decizia lui Alexandru Sassu de a-i chema la dezbaterea tv şi pe CV Tudor şi Becali alături de favoriţi, în “Tertipuri, intrigi şi mascarade: disperarea PSD şi anexarea TVR”)
Cărtărescu: „Băsescu a fost învins de sistemul ticăloşit. El e victima unei extraordinar de concentrate campanii mediatice pur tate împotriva lui de marii moguli care deţin puterea reală în România. Este răzbunarea lor pentru
condamnarea comunismului şi deschiderea dosarelor CNSAS. Mai cu seamă acest ultim act, extrem de periculos pentru foştii colaboratori ai Securităţii, i-a fost fatal actualului preşedinte. Nimeni nu vrea scormonirea trecutului nostru recent.
Ofiţerii şi colaboratorii Securităţii au fost prea mulţi şi sunt azi prea puternici. Aici PSD-ul, continuatorul FSN-ului, e exact pe aceeaşi lungime de undă cu marii moguli ai cartelurilor politico-economicomediatice. În faţa lor, Băsescu n-a avut nicio şansă. Chiar dacă el ar redeveni preşedinte, e greu de crezut că va putea să-şi aplice programul în condiţiile unei ostilităţi generale a clasei politice.” (Mircea Cărtărescu, despre “Ordinea şanselor la Cotroceni”)
Iată cum cei trei… gînditori ne prevestesc, resemnaţi acum, un viitor sumbru. Toţi sunt de acord că preşedintele lor a fost învins dar sunt convinşi că aceasta ne va trezi la o realitate terifiantă şi că mulţi, căindu-se, le vor da dreptate… Nu are sens să încerc o analiză de text, nu-mi pot permite asta de la micimea anonimităţii mele, voi extrage doar cuvintele de bază din cele fragmente scoase din context care, musai trebuie citite pe de-a-ntregul: “clică”, “manipulare”, “sechele comunistoide”, “sistem ticăloşit”, “moguli”…
Da, sunt conştient şi înspăimîntat, ne aşteaptă vremuri grele şi eram atît de aproape de un viitor luminos! Mă anin doar la gîndul că voi avea şansa de a-i citi pe cei trei, care-şi vor fi trăit cu demnitate purgatoriul înfrîngerii din aceste zile, în postura mult mai tăioasă, mai puternică, de scriitori dizidenţi, apărîndu-şi cu şi mai mare ardoare Conducătorul din Opoziţie şi arătîndu-mi calea spre lumina izbăvitoare! Şi mă voi căi. Sau… poate nu?!
P.S. - Am căutat o orchestraţie rezonantă la… context dar mi-a fost greu să aleg între Morometzii, BUG Mafia, Puya, Codu’ Penal şi Paraziţii… 
Cu ce m-am ales?… Tag-uri
Eram gata să închid, din nou pentru o perioadă destul de lungă, televizorul în seara asta, mînat de paranoia la care asistam de cîteva ore. Paranoia detaliilor bolnave, aberante, privind cine, ce şi cum să se petreacă dezbaterea prezidenţiabililor în faţa… ţării. Îmi este limpede că această situaţie absurdă a fost pornită din lipsa substanţei, voinţei şi a argumentelor pe care aceşti prezidenţiabili ar fi trebuit să le pună azi pe masă în conturarea unor soluţii cît de cît impezi pentru ieşirea României din criza generalizată în care se găseşte, criză rostogolită tot prin concursul direct sau indirect al respectivilor…
Ei, şi cum eram gata, zic, să închid televizorul, surpriză: Geoană şi Antonescu, la aceeaşi masă, la “Sinteza Zilei”, la Antena 3! Era pînă la urmă o parte din dezbaterea care mă interesa, cu care consider că ne erau toţi datori şi care mă ţinuse conectat, şi, iată, cu atît mai interesantă cu cît doar traiectoria celor doi este cea care mai contează. Antonescu şi Geoană, oricum cu o clasă peste ceilalţi din hora asta, în chip inedit ajunşi unul lîngă altul au produs, o cîtime de dezbatere, deloc pregătită de staff-uri.
În aproximativ trei sferturi de oră, principalii contracandidaţi ai lui Băsescu mi-au lăsat cîteva impresii, dar nu şi convingeri. În primul rînd, au încercat să se contreze, să se atace, ca doi cocoşi tineri, părînd să vorbească la început limbi diferite. La cuvîntul “minciună” rostit de Antonescu, Geoană cel vădit stingherit de postura în care se afla, adică aceea de confruntare care nu-l prinde, pe care evident că o evită, a alunecat pe panta “grelei moşteniri” a guvernărilor liberale. Antonescu, la rîndul său nu a putut să iasă din marota acuzelor legate de marile gafe ale şefului pesedist pedalînd încă pe temele astea fără nicio aplicaţie la nevoile curente ale românilor. Aceste schimburi de replici au consumat aproape tot timpul emisiei în ciuda aşteptărilor celor iluzionaţi să găsească o brumă de luciditate şi o ancoră în realitate în disputa cu pricina.
Am regăsit uşor tentaţiile politicianiste ale celor doi, puse faţă în faţă, în coloraturi şi intensităţi diferite, dar prezente, evidente. Ca atitudine am văzut încercările disperate ale lui Geoană de a se eschiva în spatele cuvintelor umflate cu pompa dar şi satisfacţia lui Antonescu de a-şi expune, cu plusul său oratoric, interlocutorul la aceleaşi subiecte prea departe de ziua de azi şi de… mîine a celor mulţi. Dar nu mă aşteptam oricum ca vreunul din cei doi să aibă în mînecă miraculoasa soluţie pentru rezolvarea problemelor neamului, cum bineînţeles ştiam că, pînă la urmă, nu Preşedintele e cel chemat să rezolve concret aceste probleme.
La urmă însă, şi la îndemnul moderatorului Mihai Gâdea, am zărit şi o umbră de luciditate, nu şi suficientă, deoarece cred că ea poate fi de tot… umbrită în timp de tentaţiile mai sus descoperite. Astfel, la urmă, cei doi au susţinut, la întrebarea lui Geoană, că după alegeri sunt dispuşi să caute soluţii împreună într-o formulă fără Băsescu şi PDL. Iar aici Antonescu i-a pus o condiţie lui Geoană: schimbările să fie fundamentale, adică fără de-alde Vanghelie sau Hrebenciuc la manete. Şi au bătut palma… Şi nu mi-au mai părut fundamental diferiţi… Apoi, desigur – tot din sfera concluziilor mele grăbite prilejuite de această emisiune – Antonescu l-a dominat de departe şi pe Geoană deşi, din păcate, nu cred că asta mai contează în economia scorului final al alegerilor.
Cum aveam de gînd să mă întreb ce am reţinut după toată această c(h)ampanie electorală sau dacă am reţinut ceva, acum am un răspuns. Am reţinut două confruntări: Băsescu-Antonescu şi Antonescu-Geoană. Probabil vor mai fi vreo două de acum înainte cam în aceleaşi tonalităţi… Confruntări în care cineva “îl bate” pe altcineva fără ca, în cele din urmă, eu sau ziua mea de mîine să se fi ales cu mare lucru… în afara previzibilei schimbări a chiriaşului de la Cotroceni şi a unui dram în plus de speranţă.
P.S - Una peste alta, am reuşit acum să şterg dintre “tag-uri” unul care mă deranja peste măsură şi prea folosit pe aici: “Băsescu”. Katie Melua rămîne!
“Nebunia zilei latră”. La cîntarul cu voturi
Ce fierbere, ce forfotă în redacţii… C(h)ampania iese din letargie. Probabil, avioanele spre Cluj zboară acum ticsite de reporteri Prima confruntare directă, faţă-n faţă, între doi prezidenţiabili îi grăbeşte pe români să-şi termine mai iute gospodăreştile treburi de sîmbătă şi să dea o fugă la prăvălie după petul de bere şi punga cu seminţe… Adrenalina-tv intră în funcţiune ca la un meci de fotbal sau de box aşteptat după luni de plictiseală… Neaşteptată ocazie pentru rating şi vicleşuguri manipulatoare, îşi zic şi îşi freacă mîinile fericiţi mogulii, transmiţînd “trimişilor” prin sms, twitter sau fax întrebările încuietoare pentru Băsescu şi Antonescu… Care e miza? Cît contează acest spectacol făcut pe genunchi la cîntarul cu voturi? Se oftică Geoană că a zis pas şi că a rămas în offside din moment ce acum ar vrea şi el altă întîlnire cu cei doi, luni, la ASE? Sau dezbaterea-surpriză de la hotelul de cinci stele din Cluj a lui Băsescu şi Antonescu va fi doar începutul aducerii în derizoriu şi a acestui instrument electoral care s-ar vrea, altfel, determinant, după manuale? Cît este în această întîlnire show şi cît eveniment lămuritor? Cine va fi numărat la puncte în ring sau cine va suferi un knok-out? Sau va fi o remiză călduţă dîmboviţeano-mioritică? Vom afla puţin mai tîrziu azi, le vom comenta, probabil, cu pasiune. Sau, poate, nu? Mass-media zbîrnîie, au de lucru, rumânii se aşează, cu o plăcere supremă, să-şi spargă seminţele… Voluptatea uitării zilei de mîine.
“Nebunia zilei latră”, zice prea frumos, iar, Florin Chilian!…
Update: Antonescu a fost mai fresh dar nu foarte concret, nu foarte exact, a cîştigat prin prezenţă, spontaneitate, umor fin şi curaj arătînd că are mijloacele să-l înfrunte pe preşedintele actual. A cîştigat la puncte şi la ascendetul moral şi psihic asupra competitorilor. Băsescu nu are, cred, după cîte am văzut, capacitatea să mai aducă ceva nou, singura lui armă periculoasă rămîne lovitura sub centură (a insinuat un astfel de atac mizerabil la adresa vieţii intime a lui Antonescu!) pe care ipocrit o condamnă. Astăzi acest mijloc nu avea cum să aibă efect la Antonescu, cel mai puţin atacabil la nivel personal. Efectul a fost invers fiindcă Băsescu este foarte labil la subiectele sensibile care-l privesc pe el însuşi iar răspunsurile adversarului cu aceeaşi monedă, a atacurilor sub centură, îl pot dezechilibra serios dacă vin prompt şi cu tupeu. Băsescu mi-a părut însă mai la curent pe datele concrete ale guvernării. Geoană a ratat startul şi este categorisit drept laş, a pierdut cel mai mult, cred, inclusiv în ochii pesediştilor înfocaţi. Audienţa emisiunii, slab organizată, nu cred că a fost semnificativă într-atît încît să cîntărească voturi. Rămîne de văzut dacă vom avea şi emisiuni “decisive”.
