Cu aripa frîntă

Atunci oamenilor încă li se mai spăla
creierul, fiecare suprafaţă era spălată
cu vin şi venea un vultur alb şi
începea să muşte din el,
mai multe zile la rînd
pînă ce cădea cu o aripă ruptă
de dulceaţa acelui gust de basilică
la picioarele muntelui…

şi creierul oamenilor se spăla cu apă
şi se punea la loc în ţeastă şi
se lua aripa întreagă a vulturelui,
se muşcau cu ea pînă la sînge
buzele femeii iubite, atunci
se învăţa zborul şi săpatul tranşeelor
cu aripa frîntă a vulturelui…

Velasquez şi furnicile

Brusc,
încrucişat stupid
de ideea nopţii
am călcat pe o pasăre
dilatată sub talpa mea
ca însemnare a morţii.

Urmează spaima şi fuga
în propriul tău templu,
fereşte-te de oase şi de sînge,
de gusturile limbii tale,
de ochiul tău stîng
dictîndu-ţi lumina -
pasăre laşă fără o aripă…

Ca un trup de animal jupuit,
supravieţuirea prin rinichii
de gresie ai întunericului,
privire care iese aidoma
timpanului mîncat de viermi,
apoi…

Astuparea urechilor şi
a urletului, aşa se petrece
şirul de mesteceni spre linia
de alergare pe raza sătulă
de gheaţă…

Poarta ninsorii,
lasă-te ajuns din spate de iris,
izbit de alba culoare
şi de orbire,
doar atît, de orbire…

Voi naşte un cerb

Nu recunosc cuvîntul,
lăuzia a îmbibat toţi pereţii
cu săruri, mi-au pătruns
prin porii ochiului
şi mă rup într-una

de puţin timp mă aşteaptă
la uşă, prin haine ţipătul
încă nu…

dacă te las să treci,
eu voi naşte un cerb,
cu siguranţă
voi naşte un cerb…

Pe sunet

Să te rezemi
de o firimitură de pîine
şi să desenezi cercuri
pe sunet
în timp
ce
o femeie aurie
naşte lîngă tine
a treia oară…

Ogivă

În faţa acestui elefant
ziua ceţoasă străpunge
- ac de mătase – urechea
de lumină a cubului timid,
părere, trotuarul,
uşor în faţa acestui
elefant…

Globuri de aer

Ţi-e dor şi mîna libelulă…

Ascult cîntecul despre nefericitul Frederico,
aşez fiinţa între două ziduri osoase
şi o privesc cum se înconvoaie
sub păstrăvul aruncat pe şosea,
sub epiderma de girafă…

Roşie luna,
muşcîndu-mi seminţele din buzunar,
cojile ţi se lipesc de chip
ca nişte solzi de cuvinte vegetale
şi din nou repetarea necuviincioasă
de semne, cu coatele lipite de masă…

Globuri de aer lucioase pe ceafa
micuţei Lou sprijinită de cornul
transpirat de corb…

Ţi-e ceasul dor şi mîna libelulă…

Natură moartă

Repet în fiecare dimineaţă
aceeaşi stare fixă de cuvînt înalt
dansînd tangoul în poziţie de drepţi
şi cu o daltă înfiptă în propriul genunchi
înainte să beau din apa în care-mi
voi fi spălat cu grijă ochiul.

Timp de răzgîndire

Lamura de piatră îmi sfîşiase pielea,
rîdeau din bărcile lor lungi de os şi de unghie,
ciungii şi şchiopii…
Trecusem prin ciobul de sticlă lăsat ca semn
la gurile rîului, doar oasele lor,
lamuri de mesteacăn mai subţiau aerul îngheţat…
Fiindu-mi fiinţa închisă în mine ca-n fructul
de lemn, scăpasem arcul din mîini,
pe genunchiul zdrobit şi curgător,
de aici începînd timpul de întoarcere
şi privirea de lut din malul clepsidrei cu apă
de prea multă vreme neîntoarsă,
fiindu-mi de prea multă vreme ruptă
din subţirele suflet…

Genunchiul Lumii

Am şters cu mîneca îngheţată
laptele scurs peste masă, era un fel de dor
născîndu-te din pîntecele lunii…
Apoi te-am văzut, întreagă în minunea de oglindă
răsfrîntă peste mare, blondă…
Pierdusem harul cuvintelor virgine,
cînd căutînd paianjeni blînzi, greieri
sfioşi, moluşte, pe tine te-am găsit,
ascunsă printre frunze ţinînd în palme
genunchiul lumii, tînăr.

strada sforii

am să trag cu arcul un ac
prin strada sforii
ochind cu el cristalinul timpului

o sa ţintesc apoi poarta de la capătul străzii
şi, dincolo de ea, săgetat în nisip, sîngerînd
va tăcea, străpuns, genunchiul lumii

o să mă desfăşor subţire ca un mosor de sfoară
iar strada mă va sorbi din îngustele fante
ale ochiului, timpanului, meniscului

ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat
pe strada sforii

(1 august 2009)

arşiţă

topită de căldură,
cărămida
mi s-a făcut geam.
nu, încă nu-l pot sparge.
şi toamna bate la uşă…

Defibrilatorul de suflete

Într-o dimineaţă mi-au lipit de tîmple
Padelele unui defibrilator
Să-mi şteargă memoria.

Un fluture cu aripi de frunze
mi-au aşezat pe ochi mai tîrziu
Să-mi şteargă vedeniile.

Spre seară, o daltă de piatră
mi-au strecurat între coaste
să-mi împartă bătăile inimii-n două.

Într-un miez de noapte
Cu padelele unui defibrilator
mi-au împuns sufletul şi au strigat:
Simte! Simte!

(16 august 2009)

Ultima poezie. De vara asta

Nu, n-am băgat de seamă ulciorul de apă rezemat în prag…
Mi-l lăsasei cumva să-mi aline străzile bătătorite şi arse?
Nici unghiul clar de soare cald
ascuns toată vara sub înfierbîntata-ţi vioară…

Nu am simţit cum tălpile-mi curg prin canale
crezîndu-mi genunchiul un murg ce aleargă-n trifoi, prin răcoare
Nici păpădia suflată de tine spre cer, nu, n-am văzut-o cum măsura lumina
Şuvoiul gîndurilor de scrum mi se părea încăpător cît lumea…

N-am cîntărit de rouă surîsu-ţi în nicio dimineaţă
M-am tot mirat de praful de pe tîmple…
Nici muntelului nu i-am astupat izvoarele în joacă
şi ţi-am minţit privirea cu stele căzătoare pictate pe… tavan

Nu am purtat pe umeri decît închipuirea parfumului de tei
Eram convins că ceasurile verii-mi sunt sclave credincioase
Nici luna n-am cules-o cît leneşă şi coaptă flirta cu zarzării pe-o creangă…

Şi-acum, cînd vezi că din nisip şi mare n-a rămas decît
a verii lacrimă de sare, tu nu ridici privirea,
zîmbeşti muşcînd din măr, amar:

Ei… nu-i nimic, nu ai băgat de seamă…
păstrează-n prag ulciorul, pîn’… la vară!

(29 august 2009)

În apa tăcerii

Priveam cum trec
doi cîte doi,
măreţii cai orbi
lăsîndu-şi pietrele
în faţa
albastrei-ceţoasei
fiinţe…

M-am ridicat
lăsîndu-mi şi eu
ceţoasa fiinţă
pe piatră,
ca un gît negru
sub securea tăcerii,
mai departe…

Spleen

Era un timp din muguri
cu care să-ţi mîngîi trupul de apă
şi-un corăbier tînăr şi blond
blestemat să nu-şi mai vadă iubita vreodată…

Noi suntem ca doi vulturi albi
şi uzi de ploaie cu aripile-nfipte
în surîsul Giocondei;
din fruntea ei crăpată ne curg pe glezne
monezi şi călăreţi cu ochi de vin…

E rece-n cadrul tău rupestru
şi-aş vrea cu dalta să-ţi sufoc cavoul,
să îţi sărut singurătatea de pe buze…

În tîrg se vînd hulubi şi vrăbii mici,
cuvinte carnivore mă cheamă prin ceştile cu ceaiuri
curgîndu-mi către tîmple,
iar cioburile clepsidrei cu care m-ai izbit
în ochi încă lucesc şi nici măcar nisipul
din gînd nu mi l-am scos…

Şi tu, cu gust de plopi răpuşi în somn,
întinsă pe covorul vechi şi de prisos
îmi pari o evadată gîză
din insectarul meu obscur…

Camuflaj

Un bolovan ţi-a strivit
odată un deget,
degetul mic
al întunericului
scobind cu el
cireşele de viermi…

el ar fi trebuit
să-ţi cadă,
dar cade,
cade foarte încet…

Tăceri plecate cu Al Doilea Genunchi Al Lumii

Restul apelor, restul tăcerilor, vechi şi noi, circulă de ceva vreme cu Al Doilea Genunchi Al Lumii şi se sprijină doar pe… Genunchiul Lumii…  Mai departe.