GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
Editorial. Jurnal de Poezii Dispărute. Atitudine. Media. IdentitateArhivă pentru Texte şi pretexte
Mierea spălată cu apă de ploaie
Alegerile o să vină şi o să treacă. Cel mai probabil Puterea se va schimba. Va veni o scurtă perioadă de euforie şi de anunţuri revoluţionare privind salvarea ţării. Astea vor concide cu cele cîteva focuri de artificii, sărace, ale anului nou… Apoi vor apărea pe ecran cîteva figuri proaspete. După care vom avea nişte meciuri de ligă superioară cu împărţirea puterii şi cu formarea altei majorităţi şi a altui guvern. Toate astea vor ţine vreo trei luni, vreme în care ţării şi rumânilor nu le va fi mai bine, ba dimpotrivă. Însă rumânii şi ţara vor avea o stare de satisfacţie poate prin percepţiile create de vizionarea noului film, după un nou scenariu, cu alt regizor şi alţi actori. Ce va fi însă după aceea? Ce va fi după ce mierea va fi spălată de apa de ploaie? Ce va fi cînd senzaţiile speranţei or să dispară şi cînd nici măcar dorinţa de sînge şi de răzbunare a unora nu va fi fost satisfăcută? Ce o să rămînă după ce spectacolul de acum se va termina? Ce va fi cînd filmul o să se rupă iar viaţa, realitatea va sta goală-goluţă, rînjind plouată în pragul fiecărui român? 20 de ani degeaba? Parcă aşa titrează un cotidian central…
Amintiri în festival. Teatru
Printre întîmplările frumoase “de Braşov” nu ai cum să treci cu vederea Festivalul de Dramaturgie Contemporană. Eu unul cred că am prins drag de teatru tocmai datorită unei asemenea ediţii de festival, din vremea în care era un privilegiu să pui mîna pe un abonament la serile evenimentului, din vremea în care te întorceai acasă în frig şi la lumina lămpii cu gaz rămîneai încălzit doar de cele văzute pe scenă chiar dacă şi scîndura pe atunci era neîncălzită. Adunasem o plasă de programe de spectacol pe care încă n-am reuşit să le regăsesc deşi ştiu că sunt pe aici pe undeva. Ţin minte apoi că prin anii ‘90 veneau la Braşov şi trupe de afară, iar “sus la Sala Studio” se petreceau întîlniri mirabile cu artişti sau cronicari pe care n-ai fi putut îndrăzni să-i atingi. Pe vremea aceea îmi făceam în serile festivalului şi “mîna” într-ale cronicilor de teatru or interviurilor de prin spatele scenei… Oameni, momente, piese… Apoi au fost cîteva pauze şi cîteva ediţii ori prea “ţipate” (la propriu şi la figurat) ori prea şterse şi mulţi dintre cei ce colorau festivalul printr-o anume boemă s-au dus… Festivalul de Dramaturgie Contemporană a intrat şi el în showbiz, în culise, şi şi-a mai pierdut din trăirile şi sensibilităţile vechi. Sau poate le-am pierdut eu inclusiv prin lipsa mea de la destule din momentele mai din urmă, remarcabile desigur, ale Festivalului. De aceea nici nu numesc acum anumiţi oameni, anumite piese, care au făcut din această frumoasă întîmplare a oraşului… frumoase întîmplări ale mele. Mă bucur că se întîmplă mai departe, că începe de mîine a XXI-a ediţie, cu casa închisă pentru cîteva dintre piesele din program. Cum regret, de pildă, într-o măsură asemănătoare, că nu se mai petrece, la fel ca în anii săi buni, “vechiul” festival braşovean de jazz, un alt prilej de… patriotism local. Aşa că, vreme de zece zile parte din lumea bună a teatrului românesc se mută la Braşov fiindcă, deh, mai vine şi muntele la… Mahomed
O să trec pe acolo să văd dacă pot “lega” lucrurile cu acelea despre care mi-am amintit acum…
P.S. – Jon Lord… dacă tot vorbim despre atîtea lucruri de-astea dragi
Statistici. Fără explicaţie
De vreo cîteva ore citeşte numai spamuri. Căutări care nu-l caută pe el. Niciun mesaj, niciun telefon, nimic, de ieri şi pînă acum… Sau poate şi mai de mult, iar restul au fost doar ecouri. O fi început războiul şi or fi căzut liniile telefonice şi internetul iar oamenii sunt ascunşi în beciuri şi fugiţi în păduri. Da, aşa se şi explică şi această căldură nefirească şi năduşeala lui, de a trebuit să schimbe deja două cămăşi. Şi vîntul şi frunzele care i-au umplut curtea şi i-au acoperit ferestrele de abia a mai reuşit să scrie două rînduri despre ele… Vîntul ăsta infernal care i-ar umple gura cu nisip, cu ură, dacă n-ar avea aşa de bine căptuşite geamurile… Şi literele s-au ascuns… da. A observat că de cîteva ore găseşte tot mai greu literele, acolo pe tastaturi, iar cuvintele au rămas absurde.
Da, nu poate fi altceva, altă explicaţie:… “poezii de la multi ani”, “jos mana de pe bucata mea de romanie”, “tractoare noi brasov”, “calydonian boar”, “magicianul gusti”, “”n-ai dreptul să minţi, să te amăgeşti…”, “la multi ani poezie”, “rubens chermeza”, “tractoare mici”, “jocuri cu adina si flavius”, “cadoul ideal pt un barbat”, “frunze in palma”, “mircea dinescu poezii amuzante”, “ultima zi a lumii”, “mişcarea omului”, “noua ordine mondială”, “texte patriotice”, “www.trifoi cu frunze rosi”…
Dare de seamă. Limpeziri
“Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare.” Am pornit ziua de azi cu acest rînd al lui Camus scos de pe net. Ştiam că 7 noiembrie este şi ziua în care s-a născut Albert Camus şi cum nu reuşesc să mă lecuiesc din a încercui în calendar anumite zile, cum aş fi putut să nu-mi manifest manierismul şi de data asta glosînd tocmai despre Camus?! Revenită pentru o zi, toamna, azi, chiar vrea să îmi arate din nou că am judecat-o strîmb alintîndu-mă cu frunze luminate şi soare cald. Soarele cade acum blînd pe măsuţa pe care am stivuit toate cărţile lui Camus tocmai scuturate de praf. Cred că am găsit tratamentul pentru a aluga mohorîrile zilelor, destule, din urmă: toamna de o zi şi vindecarea de ispita oricăror speranţe insuflată de Camus.
Nu mai ţin minte cînd am citit “Ciuma”, dar ştiu că a fost una dintre cărţile care au încercat să mă limpezească, într-o vreme… Şi îmi dau seama acum că am pierdut pe drum acea limpezire şi că ar trebui să o apuc înapoi ca să înnod firul de unde s-a rupt. Cunoşteam epidemia din Oran şi şobolanii şi scepticismul doctorului Rieu printr-o lectură obligatorie care mă revolta prin imagini şi totuşi atunci îmi dicta că revolta ar fi inutilă în faţa unui rău dat. “Ciuma” a fost însă numai cîrligul cu care Camus avea să-mi răvăşească gîndurile şi şabloanele timpurii gata să mi se prăvălească în minte la lecturile lui ulterioare. Apoi am găsit în “Caiete” aceste fraze: “Să nu mă despart de lume. Nu ne ratăm viaţa atunci când o aducem la lumină. În toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, caut din răsputeri să restabilesc contactele. Şi chiar în această tristeţe din mine, câtă sete de iubire şi ce beţie la simpla privelişte a unei coline în aerul serii. Contacte cu tot ce este adevărat, în primul rând natura, apoi arta celor care au înţeles, şi propia mea artă dacă voi fi în stare. Dacă nu, lumina şi apa şi exaltarea încă se mai află în faţa mea, şi buzele umede ale dorinţei. Deznădejde surâzătoare. Fără ieşire, dar practicnd neîntrerupt o stăpânire pe care o ştim zadarnică. Esenţialul: să nu ne pierdem acea parte din noi înşine care doarme în lume.” Iar din “Mitul lui Sisif” am aflat cum “Cei trişti au două pricini: ignoranţa sau speranţa. Don Juan ştie şi nu speră”, fapt pe care îl recunosc dare pe care, încă mi-e greu să-l practic.
Ceva mai tîrziu, Camus mă învăţa abecedarul revoltei, din primele rînduri ale “Omului revoltat”: “Ce este un om revoltat? Un om care spune nu. Dar refuzul său nu înseamnă renunţare: căci el este un om care, la început, spunea da. Un scalv care toată viaţa a primit ordine consideră la un moment dat inacceptabilă o nouă poruncă. Care este conţinutul acestui “nu”? El înseamnă, de exemplu, “lucrurile au durat prea mult”, “pînă aici!”, “ai mers prea departe” şi, în plus, “există o limită peste care nu vei trece” (…) Revolta nu funcţionează fără sentimentul că tu însuţi, într-un anume fel şi într-o anume privinţă, ai dreptate. Prin asta, sclavul revoltat spune în acelaşi timp şi da şi nu. (…) El demonstrează cu încăpăţînare că există lucruri care “merită să…” care se cuvin apărate.” Şi trebuie să recunosc că încă nu ştiu să spun Nu! Iar colecţia de citate ar putea continua la nesfîrşit, fiecare pretext pentru alte… dări de seamă.
În cele din urmă, întorcîndu-mă la “Ciuma”, am înţeles de ce “E ruşinos să fii fericit singur”…
P.S.: Ce altceva, mai în ton, decît un Deep Purple memorabil?













