Noile “paradigme” într-ale comunicării, pentru mine cel puţin, care sînt învechit deja în lumea asta, nu încetează să mă minuneze zi de zi. De ceva vreme, iată, văd cum mesajul electronic, în speţă cel aruncat pe facebook, devine unealta de bază de… transport a vorbelor şi faptelor, unealtă aproape oficială. O folosesc vedete de tot felul, afacerişti, politiceni, guvernanţi pentru a anunţa sec ceva, de la starea civilă la starea de sănătate şi pînă la starea naţiunii sau mersul trenurilor. Toate sunt preluate apoi automat de încăpătoarele benzi galbene ale televiziunilor care abia mai ţin ritmul. Şi nu mă refer aici la succesul FB ca instrument, cît la precaritatea şi la captivitatea în care au fost aduse cuvintele, textul scris sau imaginile. Acestea vin şi se duc în şuvoi asemeni unor ploi de vară, fără să lase loc urmelor, întrebărilor, fără să se mai lase arhivate. Astfel, memoria evenimentelor devine superfluă, istoria spuselor şi scriselor, la fel; lucru de dorit pesemne. Cîndva, o telegramă era pipăibilă, asemeni gîndului, stării sau sentimentelor mesagerului ei. La fel, o scrisoare cu timbrul ei sau un ziar cu parfumul lui de cerneală. Erau o dovadă pentru mai tîrziu, o mărturie pentru o trecere “pe acolo”. Ţin minte că am văzut undeva, într-o casă veche, aproape de icoane, pusă într-o ramă şi atîrnată pe perete, o telegramă în care un Costel scria cam aşa: “Mamă m-am liberat. Vin acasă. Stop. Costică”. De acord, sunt retrograd şi e limpede că mulţi, care vin din urmă, consideră mesajele astea despre care vorbesc aici drept normale, utile şi chiar însufleţite. La fel vor fi fost sms-urile, e-mail-urile, urmaşe demne ale pager-ului la purtător. Posibil e ca unii receptori nici să nu le mai bage în seamă şi tocmai în asta să găsească farmecul lor… inefabil. Şi atît de uman-volatil.
Servus, Blogolume!
Toate cele bune!
Well said…so true!
D’aia am ales io blogosfera. Cumva, pare mai generoasă !
Facebook are alura de monstru, este mai mult periculos decat util, mai mult agresiv si bagacios decat cu scop informativ; probabil ca o sa sufere o implozie intr-o zi si ce-o sa se faca lumea atunci, unde o sa se mai “dea in stamba” ? probabil pe twitter…
O grămadă de informaţii inutile se volatilizează şi asta nu-i bai. Printre ele şi odată cu ele se pierd şi informaţii valoroase din domenii diverse, informaţii care ne-ar fi de folos poate, ca să înţelegem măcar un pic lumea nebună în care trăim.
Şi, în această tornadă, cel mai repede şi cel mai sigur se pierde cuvântul scris, pentru că imaginea “îi ia frişca”. Aşa îmi pare mie. Şi mă gândesc la asta de câtva zile.
hai să facem o campanie. Promovăm scrisoarea clasică. De când mă tot gândesc cum să fac asta…
da, de acord! putem incerca. o idee asemanatoare am avut gindindu-ma la fotografie, cea clasica, pe film si tot pe hirtie…
any ideas?
Eu cu scrisoarea… vorbesc foarte serios!
un club al epistolarilor… scrisorile sa circule intre noi, pe o tema data sau nu. ele sa plece dintr-un punct si sa opreasca in altul, la intimplare, imbogatite poate cu frazele destinatarilor succesiv… asta dupa ce, la inceput, vom fi amestecat intr-o “caciula” adresele noastre. ca jocul acela al copilariei “telefonul fara fir”… apoi aceste “guest-post-uri” ajunse in statia lor finala, epuizate, sa fie publicate pe bloguri, reciproc, si adunate apoi intr-un singur blog…
wow!
asta da idee!
Pingback: Curăţenie prin “curăţire”
Pingback: Bietul Dr. Ioan Raţiu nu ştia « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Micul Prinţ | Ulise al II-lea cel Ocoş
Pingback: Pe chibrituri: Lupa Capitolina « Blog de Filumenistă
Pingback: Trafic aerian | Florina Lupa Curaru
Procurorii vor gasi dovezi…
” Ceva care nu dovedeşte nimic” , mie îmi dovedeşte nostalgia pentru ceea ce a fost cândva. Unde au dispărut anii aceia când la icoană se păstrau scrisorile de la cei dragi ai noştri ? I-am trădat prin noua noastră orientare, prin noile noastre îndeletniciri. Păcat !