Muzica Pieţei. Diferenţe

Artistul Doru Stănculescu s-a ales cu nişte vînătăi şi cu o amendă, pentru “ofensă adusă autorităţii”,  după ce a fost umflat de poliţişti; jandarmii au băgat cultura-n dubă; Chilian zice că muzicienii n-ar cânta în Piaţă, de teama infiltraţilor dar şi fiindcă nu ar mai fi chemaţi să cînte în viitoarea campanie electorală. “Revoluţia” de zilele astea, dincolo de legitimitatea ei  indubitabilă, de orizonturile, declicurile, defulările ei politice şi sociale a scos din amorţeala gîndurilor şi memoriei nostalgii şi diferenţe. Şi gînduri răzleţite. Asta pentru noi, posesorii unor astfel de “bagaje” prăfuite prin poduri, pentru noi, cei cărora ni se pare ciudată acum strigarea cu “Libertate!”, preferînd-o pe cea cu “Demnitate!”. Cum surprinzătoare ni se pare şi semantica lozinicilor din Piaţă, băşcălioasă, dezinhibată, pe măsura Puterii vulgare căreia îi e adresată, faţă de cea de odinioară, gravă şi înspăimîntată. Apropo,“Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi!”, este memorabilă!
Şi m-aş referi aici, acum, la “muzica Pieţei” pornind de la gîndul limpede şi amar împărtăşit de folkista Ioana Munteanu (pe care îmi permit să-l reproduc) pe marginea declaraţiei lui Florin Chilian: “Nu avem curaj să cântăm în piaţă, printre băieţaşi de cartier, aurolaci violenţi şi alte specimene la fel, am vorbit cu mai mulţi oameni care cânta şi toţi au zis la fel. M-a intrebat şi pe mine Stelian Maria, care a fost simbol al Golanilor alături de Paţurcă, de ce nu mă duc acolo. Aş vrea să o fac, dar cine îmi garantează că toata gaşca aia care acum dă foc şi distruge nu mă ia la călcat în picioare? Nu mai sunt tinerii de acum 23 de ani care ascultau folk şi rock şi purtau plete şi blugi, cu flori în piaţă, ăştia sunt manelişti şi cocalari. Ce să le cântăm, “Of viaţa mea”? Opriţi-i voi să mai dea foc şi să mai distrugă, să se ia la cafteală cu jandarmii şi să arunce cu molotoave şi noi ieşim să cântăm.”
La gîndul meu că ar fi frumos să auzim Piaţa cîntînd, “ca pe vremuri”, că realizez că asta nu se mai poate, că vremurile şi generaţiile fac diferenţa, Ioana a continuat: “Da… e o nostalgie şi mi se rupe sufletul că doar asta e, însă din păcate nu cred că se poate face nimic. Piaţa de atunci asculta Pink Floyd, citea Cioran şi se bătea la coadă la bilete să vadă “Visul unei nopţi de vară” cu Rebengiuc. Piaţa de acum ascultă Guţă, citeşte Can-Can şi se bate pe stadioane.”
În speranţa unui tăvălug care să radă mai mult de cîte ne-am aştepta, mai mult chiar decît “un om al trecutului” (sic!), după cum spune pînă şi Cărtărescu (!), a unor (alte) alternative, a unor cristalizări, ascult muzicile Pieţei de atunci şi admir viermii de acum!…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!