Economia de viaţă. SiCKO!

Este remarcabilă şi firească atitudinea medicului Raed Arafat care, a ieşit “la bătaie” să-şi apere creaţia, respectiv sistemul unic de urgenţă construit în jurul SMURD în faţa mişcărilor “reformatoare” din noua “lege” a Sănătăţii (sau mai curînd “lege a economiei de viaţă”, dupa cum ar spune CTP). Sunt de văzut însă şi celelalte poziţii – nu doar în chestiunea “Urgenţelor” şi Ambulanţei! – exprimate pînă acum în această chestiune vitală de către specialiştii în domeniu sau de către cei al căror cuvînt contează. Sigur aceste reacţii izolate se vor înteţi pe toată perioada lunii acordate “dezbaterii publice” a reformei din Sănătate, înainte ca ea să fie asumată, posibil tot la ceas de seară ca şi altele, prin ocolirea Parlamentului. Şi totuşi, am senzaţia că lipseşte cîte ceva de aici, vorbind, totuşi – părerea mea! – despre nişte măsuri care pot atenta la însăşi existenţa noastră fizică. Nu văd mişcările organizate ale breslei medicilor, nu văd solidaritatea pacienţilor, nu văd societatea civilă şi nici vocea clară a Opoziţiei. Moţiune de cenzură, petiţii on-line sau semnături adunate off-line? Să fim serioşi!
Nimeni nu a spus că sistemul actual ar fi în regulă, nimeni nu a spus că statul este un administrator corect şi eficient, ba dimpotrivă! Sănătatea trage să moară de 20 de ani iar sistemul privat este o alternativă care funcţionează complementar şi care arată foarte bine cum ar trebui să fie lucrurile într-un sistem medical civilizat şi performant. Dar de aici şi pînă la a  crea premisele unui sistem public “închis”, şi acesta numai la îndemîna celor cu portofelul gros,  şi la a anula chiar constituţionalul drept al omului de rînd la sănătate e o prăpastie prea mare.  Fiindcă asta pare să ne aştepte prin privatizarea sănătăţii,  prin inventarea unei legi speciale (cînd era suficient ca legile actuale să fie updatate si aplicate corect), prin introducerea unor noi intermediari care să gestioneze aceiaşi bani puţini din asigurările publice de sănătate, prin dublarea şi triplarea taxelor pentru un “coş minim” de sănătate (necesar, dar nedefinit!) şi prin trecerea la un plafon (de înţeles pînă la un punct, dar care?!) suplimentar de asigurări (gen Casco) a unor servicii necesare, dar mai scumpe, şi pînă acum accesibile cît de cît oricui. Asta nu exclude deloc inclusiv acceptarea ideii conform căreia, pînă la urmă, totul se plăteşte într-o anumită măsură, pe diferitele paliere sociale, mai ales în cazul de faţă, cu respectarea drepturilor fundamentale însă! Ca să nu mai spunem că oricum plătim – cum bine mă atenţionează Horea! -, acei 10%, “asiguraţi” fiind pentru mai nimic, sau… asigurînd mai curînd vistieria statului din care ni se întoarce un… piramidon!
Apropo, nu era mai simplu oare să avem o lege cu un singur articol, aşa cum l-am auzit spunînd pe Radu Tudor la tv, articol care să “ordone” ca toţi banii cotizaţi la fondul asigurărilor de sănătate chiar să se ducă la… sănătate şi astfel “puşculiţa” să se însănătoşească ?!

Intrarea în direct, în dispută, a preşedintelui Traian Băsescu, pe această chestiune cu explicaţia simplistă şi evidentă că “statul trebuie să aibă concurenţă”, că “serviciile de urgenţă sunt garantate”,  pe mine nu mă edifică atîta vreme cît nimeni (la nişte specialişti mă refer) şi nimic nu mă convinge acum că peste un timp oricine va avea acces, măcar ca şi pînă acum, la acele servicii necesare de sănătate care să îi salveze viaţa în orice spital public românesc – servicii, da, care necesitau o simplă revizuire şi o… descăpuşare  de bun-simţ!  Dacă peste un an vom vedea şi mai mulţi români murind cu zile fiindcă sistemul public nu le-a permis mai mult decît o aspirină, o compresă şi eventual o perfuzie, atunci vom şti cît de eficientă a fost… tăcerea sau indiferenţa noastră de azi. Reforma statului – a sănătăţii, învăţămîntului, justiţiei în mod special – care exclude din ecuaţie oamenii şi care se bazează numai pe interese “comerciale” sau de “haită” sau de “deficit bugetar”, este limpede pentru oricine cred,  va avea un singur rezultat: dispariţia “pe cale naturală” a celor pe care acest stat ar trebui să-i slujească… Mă întreb, naiv, însă dacă acest calcul minor a fost luat în seamă de… “legiuitorii” care, încă mai cred că vor primi… recunoştinţa poporului şi cîteva statui în parcul central! Şi pînă una-alta caut şi mă mai uit încă o dată, cu un interes crescut la… “Sicko“! (Ceea ce, în altă paranteză, vă şi recomand să faceţi!) Aş putea aşa să-mi… salvez nişte întrebări, mai ales cele inevitabil retorice, şi să mă… vindec de nişte iluzii “stîngiste” şi de speranţa la un eventual pat de spital, “constituţional”, din umila-mi contribuţie!
Ah, da, era să uit!: mai avem totuşi şi speranţa că toate aceste reforme vor fi trecute prin tocătorul de hîrtie, din decembrie încolo! Sau poate… nu!

UPDATE: Raed Arafat şi-a anunţat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Un gest de onoare rarissim pe la noi care e posibil să transfere ceva dinspre valul de simpatie şi atenţie ale lui Arafat spre acest proiect de lege controversat şi esenţial.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

46 thoughts on “Economia de viaţă. SiCKO!

  1. Este firească această economie la viață, Flavius, acum când totul este tot mai scump, iar pentru ,,unii” dorința de așa-zisa economie e tot mai acerbă. Cred că rămăsese singurul om, singura instituție de stat cu care nu se certase președintele. Miram-aș ca privatizarea sistemului de urgență în asemenea condiții s-aducă vreun folos bietului român, sărac, plătitor corect de taxe de-aiurea!

    • Sanatatea noastra devine o marfa?!

      • Servus @Adriana…
        pînă la un punct e de înţeles că totul se plăteşte. pînă la un punct!… nu agreez ideea comunistă potrivit căreia totul e gratis, potrivit căreia “statul trebuie să ne dea”. şi în sănătate lucrurile stau la fel oriunde în lume. lucrurile nu trebuie însă amestecate între necesitatea unui sistem medical social corect şi suficient necesităţilor, la nivelul său, şi un sistem care să îl completeze la costuri şi pretenţii superioare…
        Cele bune!…

        • Salut Flavius,

          Cred ca ai uitat sa menţionezi ceva în commentul tău. Faptul că din salariile TUTUROR angajaţilor din România este un procent destul de important care este reţinut special pentru ca statul să-mi asigure un serviciu medical.

          NU este gratuit! Este un serviciu care-l plătesc, dar de care se pare că urmează să nu mai beneficiez. Dacă plătesc serviciul de urgenţă unei firme private, de ce să mai contribui la stat? (în afara faptului că dpdv legal “trebuie” … ) De ce să dau bani degeaba unor lipitori (vă rog să citiţi parlamentari) dacă nu primesc nimic în schimb?

          Ar fi mai simplu să-mi fac o asigurare privată, cum prelege domnul preşedinte. Total de acord, dar atunci nu vreau să mai plătesc o asigurare medicală către stat, pentru că nu mai am nevoie. Ceea ce domnul Dr. Arafat a făcut, Băsescu nu va fi în stare să creeze 3 vieţi consecutive.

          Nu susţin nici un partid, nu sunt implicat la nivel politic în nici o structură. Eu doar susţin bunul simţ.

          • Asa e, @Horea… ba mai mult, am gasit, o nota a lui Liviu Voinea care cam gaseste miezul problemei:
            http://www.jurnalul.ro/editorial/asigurari-private-de-sanatate-cu-banii-statului-nu-multumesc-601049.htm

  2. Pingback: Economia de viaţă. SiCKO! | Genunchiul Lumii | BunDeCitit.ro

  3. Pingback: Economia de viaţă. SiCKO!

  4. Pingback: Invenţii si inovaţii « Daurel's Blog

  5. Pingback: nu mai sunaţi la 112 | absolut obişnuit

  6. Exact la asta mă gândeam, domnule Horea. Însă, în ţara asta, nu am încredere nici în sistemele de asigurări private…Am avut experienţe…Va mai trece multă vreme după ce nu vom mai fi noi până se vor aşeza lucrurile în ţara asta…

    • Tare-mi e, @Ela, că trece şi emoţia asta, cum trec toate şi… cam atît…

  7. Orice om care e angajat sau e persoana fizica cotizează la sănătate. Mi se pare firesc atunci să mi se asigure un serviciu sanitar pentru banii respectivi.

  8. Pingback: Vechi scăpărări (070112) | Amintiri din filumenie

  9. Pingback: Vechi scăpărări (110112) | Amintiri din filumenie

  10. Pingback: Vechi scăpărări (140112) | Amintiri din filumenie

  11. Pingback: Latraturi ocose (140112) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  12. Pingback: Latraturi ocose (110112) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  13. Pingback: Latraturi ocose (070112) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  14. Pingback: Viaţa-n imagini (140112)

  15. Pingback: Viaţa-n imagini (070112)

  16. Pingback: Clipe încremenite (070112) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  17. Pingback: Clipe încremenite (110112) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  18. Pingback: Clipe încremenite (140112) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  19. Pingback: Alt joc cu poze – 14.01.12 « Florina Lupa Curaru

  20. Pingback: Pe chibrituri: Festivalul internațional Cerbul de Aur « Blog de Filumenistă

  21. Pingback: Viaţa-n imagini (110112)

  22. Pingback: Clipe încremenite (180112) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  23. Pingback: Vechi scăpărări (180112) | Amintiri din filumenie

  24. Pingback: Viaţa-n imagini (180112)

  25. Pingback: Alt joc cu poze – 18.01.12 « Florina Lupa Curaru

  26. Pingback: Pe chibrituri: Căluțul de mare « Blog de Filumenistă

  27. Pingback: Latraturi ocose (180112) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  28. Pingback: Clipe încremenite (210112) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  29. Pingback: Vechi scăpărări (210112) | Amintiri din filumenie

  30. Pingback: Viaţa-n imagini (210112)

  31. Pingback: Latraturi ocose (210112) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  32. Pingback: Pe chibrituri: Lupa Capitolina « Blog de Filumenistă

  33. Pingback: Alt joc cu poze – 22.01.12 « Florina Lupa Curaru

  34. Pingback: Alt joc cu poze – 21.01.12 « Florina Lupa Curaru

  35. Salutari! Prima oara pe aici. Eu am pensie de boala si handicap. Datorita faptului ca am handicap, primesc de 300 ron medicamente gratis lunar(teoretic, practic nu e tot timpul asa), restul de medicamente le iau pe bani. Peste 2000ron dau anual pe analize facute la particulari. Ca sa fiu cat de cat bagat in seama, merg la consult la cabinetele pariculare ale doctorilor(alti bani). Din cauza mea sufera toata familia. E un sistem pe care nu-l pot intelege si nu-l mai suport. Nu am gasit sprijin pana acum sa ma pot autofinanta si sa nu mai stau la mana lor. Va rog vizitati blogul meu. Din cauza ca sunt bolnav sunt umilit in tot felul, copii si sotia la fel. De ani de zile ma abtin sa nu… Tot am nadajduit ca exista o solutie de reintegrare si pentru oameni ca mine. Si daca or sa fie legi medicale mai bune, ce o sa se intample cu bolnavii? O sa-i asculte cineva, o sa-i viziteze cineva? O sa le dea cineva o sansa sa se simta utili? Multa sanatate va doresc!

  36. Pingback: Pe chibrituri: Capul de bour, Stema Moldovei « Blog de Filumenistă

  37. Pingback: Clipe încremenite (250112) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  38. Pingback: Lătrături ocoşe (250112) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  39. Pingback: Viaţa-n imagini (250112)

  40. Pingback: Pe chibrituri: Neptun, Zeul mărilor « Blog de Filumenistă

  41. Pingback: Alt joc cu poze – 29.01.12 « Florina Lupa Curaru

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s