Cronicile zăpezilor de altădată…

This slideshow requires JavaScript.

Moleşită şi fără rost mi-e iarna asta. N-am aşteptat-o, ba chiar îi făceam în ciudă înşelînd-o cu deliciile tîrzii ale toamnei roşcate… Se răzbună, pare-mi-se. “Unde ni-s zăpezile de-altădată?”, mă tot întreb villonian… Unde-s derdeluşurile, ţurţuii, mănuşile ude şi-ngheţate? Unde să se aşeze şi ce pînze albe să picteze aburii vinului fiert?… Unde-i bradul din geam încotoşmănat sub albul însărcinat de ape şi ger?… Dar scîrţîitul bocancilor, obrajii îngheţaţi, pătura de fulgi dispersînd lumina roşiatică a felinarelor?… Habar n-am… Villon ştia măcar ceva, la vremea lui, meteodependent şi el…
Şi ca fără rostul să-mi fie clar găsesc să mă întreb şi unde mi-i Braşovul de altădată? Fiindcă mergeau mînă-n mînă, Braşovul cu iarna, măcar din patriotism local! Şi cum nu găsesc nicidecum răspunsurile mele, le… nimeresc pe-ale altcuiva, ale cronicarului locurilor, oamenilor, zăpezilor vechii Tâmpe, Sextil Puşcariu, zicînd meşteşugit şi blînd aşa:
“Acum cincizeci de ani, când am pãrãsit Brasovul copilãriei si adolescentei mele, aruncam râzând si eu bulgãri de zãpadã în cursul celor patru luni cât ţinea iarna braşoveanã. Sfinţii de piatrã ai Bisericei Negre au şi azi, ca şi atunci, scufiţe albe de zãpadã, iar pe strãzile vechi din centru, unde casele joase, cu acoperişuri înalte, se îngrãmãdesc strivite între curţi lungi şi înguste, domneşte la aceastã orã matinalã o linişte binefãcãtoare.”
Sau, şi mai bine, aşa: “E minunatã iarna braşoveanã când, cu cãciula trasã pe urechi, înaintezi prin zãpada moale şi curatã, sau când te uiţi din odaia caldã, pe fereastrã, la jocul fulgilor…”
Se răzbună, de bună seamă, iarna braşoveană anul ăsta… Şi-şi caută alt cronicar destoinic, mai credincios, să-i aducă,  dinspre copilării, vremurile, liniştile bune…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!