Memorii dintr-o cutie de carton

S-a făcut noapte-n plină seară. Da’ noapte de-ţi bagi deştele-n ochi. Vijelia e ca alea din miezul iernii doar că acum obrazul îţi e şfichiuit de frunze, crengi şi mucuri de ţigări ridicate la înălţimea capului. Gura şi un ochi i s-au umplut de nisip. Înainte să i se trîntească uşa în spate, înainte să-l spele şuvoiul de apă al ploii, apucase să mai vadă bradul din faţă cum se unduia amplu asemeni şoldurilor unei codane…

“Oamenii mai şi mor, mai şi uită”. Nu ştia ce-i veni în minte acum vorba asta. Zîmbi. Tocmai ce-i spusese cu o jumătate de oră în urmă, copilului: “Stai liniştit, toate blocurile au paratrăznete care opresc fulgerele…” “Ce-s alea paratrăznete, tati?”. “Uite vezi ţeava aia lungă de pe blocul din faţă? Aia cu o bilă în capăt? Ăla e un paratrăznet”… “Aha, atunci pot dormi liniştit, nu-mi mai e frică de fleşurile alea de pe cer”, îi răspunse copilul şi-l pupă. Zîmbi din nou. “De unde-o fi auzit ăla mic cuvîntul ăsta: flash? Hmm”…

Se aşeză la calculator, poate de data asta i-o ieşi să lege cîteva cuvinte fără să se lase furat de miile de aprecieri monosilabice ale citatelor altora, de clipurile entuziasmante dar niciodată ascultate, de extazul unei… “socializări” parţiale şi fără memorie. Asta ajunsese să-l exaspereze: inconsistenţa memoriei în faţa şuvoiului de autosuficienţă solitară. “Oare ĂIA DE ACOLO chiar au naivitatea să creadă că-i bagă cineva în seamă? E ca la talk-show-uri: câţiva inşi se inflamează, alţii stau cu gura căscată tîmpiţi de revelaţiile care le zdruncină neuronii. Cei despre ale căror grozăvii se vorbeşte rîd de se cocoşează şi-şi văd de treabă.  Pînă mîîine, inşii o să uite. Şi o să o ia de la capăt. În fiecare zi la fel, uitînd ziua de ieri. Ca-n “The Time Machine”, cu Jeremy Irons, doar că  fără finalitate.” Inconsistenţa memoriei…

Scria şi el citate. Trăia în citate. Nu mai reuşea să termine o carte, o răsfoia şi căuta citate. Apoi se împopoţona cu ele ca şi cum el le-ar fi gîndit. Asta îl enerva la culme. Încă o dovadă că nu mai avea răbdare, că era foarte superficial. Avusese dreptate tipul ăla: “Supravieţuiţi într-o cutie de carton. Şi aia banală, mizgălită neglijent, ca orice cutie de carton. Putea fi măcar o operă de artă în toate petele alea negricioase şi în dungile verzi şi maro!”…

Adrian Păunescu, hulitul, muşcatul, scuipatul, invidiatul poet ar fi împlinit nişte ani chiar azi, dacă n-ar fi plecat neîmpăcat pe la sfîrşitul toamnei trecute. I-a citit azi nişte editoriale. “Băi frate ce ţi-i mai altoia pe ăştia, pe bune!”, îşi spune. “Cum naiba să nu-l urască din tată-n fiu?! Ăştia rămaşi acu îs mici copii! Ne-a dovedit, dom’le în toată drama şi tristeţea şi mizeria lui de la sfîrşitul zilelor! Are posteritate şi crapă unii de ciudă pe faza asta si acu’! Uite cum zice, de parcă-i azi: “Proiectul noului fel de societate, care se construieşte aici, acum, devine mult mai clar: fără şcoli, fără spitale, fără fabrici, fără unităţi agricole, fără oameni. Idealul va fi ctitorirea de bordeluri, baruri, restaurante de lux, hoteluri, săli de tragere, internet, crematorii. Odată şi odată, trebuia să pornească şi România această reformă. ” Mare poet, mare patriot!

Chiar ar fi scris ceva, aşa de la cap la coadă, ceva pe sufletul lui, nu al altora. E greu cu atîtea ziare pe monitor, cu atîtea ştiri în zig-zag şi-n diagonală. Îi venea să povestească despre senzaţia aia de scîrbă şi de scoatere din minţi cînd îl vede pe… docentul ăla, zilnic, la prînz cum îşi plescăie cu gura deschisă, meticulos, sandwich-ul cu salam, cum îşi suge măselele,  şi cum rîgîie satisfăcut la urmă. Bine măcar că-i bărbat că dac-ar fi femeie şi-ar vărsa maţele instant… Sau ar scrie savant despre… managementul timpului, pierderea în detalii inutile, superficialitate, frica de răspundere, analfabetism, ignoranţă, îngîmfare, impotenţa în comunicare, pupincurism, lipsa de viziune şi lipsa proiectelor sau iar despre memoria scurtă. Adică despre garanţia falimentului…

Îi este silă şi ciudă, iar, la ora asta. “Cum naiba pot unii să le întoarcă pe toate pe toate feţele în fiecare zi, să spună nimic despre nimic, dar să dea impresia că spun mereu altceva?”

A murit şi Arsenie Papacioc, călugărul din Dobrogea. Iertat să fie, da’ mare lucru nu ştia despre el… Mai auzise cîte ceva. Ia să caute un citat! Uite: “Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ţi tai voia şi să asculţi. Şi, fraţilor, ştiţi ce înseamnă cruce: să duci ce nu-ţi convine. Asta înseamnă!” “Mda… Mare om!”

Acu’ un an, îşi aminti, murise şi Mircea Micu… Tot un scriitor. Parcă a fost iar, ieri… “Din tot ce ştiu atât îmi mai răsare:/ Zgomotul surd, dantelării rapace.“

Nu ştia, sau uitase că Ţoiu, Constantin Ţoiu a făcut şcoala la Braşov, la Meşotă. “Obligado”, “Căderea în lume”, “Lumea în două zile”! “Ce cărţi, ce scriitură, ce fraze, ce vremuri!”, îşi zice. Noroc, da tot cu un ziar că şi-a amintit. “Cît or mai fi şi ziarele astea şi cît şi-or mai aminti şi ele de oameni!” Ţoiu mai e cu noi, a făcut 88 de ani de două zile. Da, un citat, desigur, uite ce zice, că bine zice: “La 20 de ani iubeam cărţile, ele erau femeile mele, la 40 de ani de iubeam femeile frumoase, iar acum iubesc amintirile. Nu sper să mai trăiesc pentru că am trăit destul, dar mi-aş dori să pot să merg, să mă mai însănă­to­şesc să pot să fac excursii singur.” “Dumnezeu să ni-l ţină şi să-l citim aşa…”

Ploaia, furtuna, s-au potolit. Putea fi mai rău. Auzea la tv alte aberaţii reformiste. ceva de genul: “Nu trebuie plătit niciun leu pentru arieratele la medicamente, pînă nu se reglementează piaţa şi în spitale şi în farmacii…” Sau aşa ceva… “Foarte bine”, îşi zise! Oamenii mai şi mor, mai şi uită!”  Se obişnuia cu gîndul ăsta, semn că se maturizase. “Rahat! Nimic nou sub soare!”

Citise aici acum vreo două zile, un text tare, cu o colecţie de citate, poţiuni împotriva speranţei. “Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra … “ Aşa zice un individ de la nu ştiu ce Departament de Stat… Acum va putea dormi liniştit. Şi mîine (în… Real Life) o să-i citească şi copilului toate frazele alea. Ba, mai mult, o să-l pună să le scrie de cîteva ori, citeţ, în caiet, ca să nu-i mai fie frică de… fleşuri!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

UPDATE!
Ce-i cu zilele astea? A murit azi, 21 iulie, (şi) Mircea Ivănescu. Unul dintre ultimii mari!… “Despre moarte ca revedere”?…