“Miercurea fără cuvinte”… îi spune unei recente încercări blogosferice. O inovaţie pe planeta asta de… cuvinte “digitale”, un artificiu mai curînd, aş zice, poate nedrept. Nu ştiu exact de unde a plecat ideea, mă tentează însă un pic gîndul de a o înţelege încercînd să o aplic la mine… Înainte de toate, Rontzi îmi spune că de fapt ar fi o odihnă meritată a cuvintelor. Da, mi-ar conveni să fie aşa fiindcă ştiu că ele, cuvintele, îşi merită din plin odihna după neîncetatele chinuri ale naşterii lor din minţile noastre întortochiate. Dar atunci de ce ar fi miercurea ziua odihnei cuvintelor şi nu duminica, aşa cum a lăsat Dumnezeu această zi în… slujba odihnei generale?
Şi totuşi nu, nu mă împac cu acordarea unui… relache forţat cuvintelor. N-au decît să se odihnească cînd vor, dar în niciun caz în… rarele dăţi cînd ştiu că aş putea scotoci după ele prin sertarele gîndurilor sau… necesităţilor mele cotidiene! Sau bine ar fi să o facă fără ştiinţa mea! 
Atunci? Atunci aş crede că de fapt cuvintele nu mi-ar ierta să le trimit pe tuşă, să le bag în ambulatoriu într-o… miercuri pozînd în asta un gest generos care, de fapt mi-ar ascunde mie lipsa si oboseala cuvintelor “mele”…
Da, recunosc, eu unul resimt tot mai mult, tot mai des lipsa cuvintelor aplicate la realităţi şi puse pe hîrtie şi aş fi ingrat să spun că e vina lor, a cuvintelor. Oboselile mele, nonreacţiile mele, lenea mea, privirea ca din tren a cotidianului, senzaţia de prea mult spus, de repetiţie, de nonsens, ipostazierile sunt ale mele şi nu ale cuvintelor “mele”. Să le înlocuiesc cu imagini, cu muzici? Le-aş minţi din nou şi aş minţi însăşi imaginile şi muzicile care, de ce s-ar vrea a fi înlocuitori? Ele, cuvintele au tot dreptul să se simtă jignite, trădate din pricina ingratitudinii, a ipocriziei mele.
Nu, nu mi-aş putea alunga cuvintele din nicio zi. Ele, da, mă pot alunga pe mine şi chiar o fac din plin fiindcă merit asta! Una peste alta, cuvintele sunt tot ce ne rămîne, indiferent de contexte, pot fi mirabile şi nu cer nimic în schimb. Nici măcar respect! Suntem din carne şi cuvinte… Şi atît.
P.S – N-aţi observat cumva o reală alungare, o suferinţă a cuvintelor şi o risipire a noastră prin alte… zări, prin alte… medii?…
Servus, Blogolume!
Toate cele bune!
Putem face artificii oricând…pe bloguri sau nu…fiecare când şi cum simte, dar e interesant şi să încerci să exprimi o stare, o idee, un gând fără a te folosi de cuvinte…
Lăsând la o parte lipsa de cuvinte, pe alocuri, în miercurea blogosferică, sunt de acord cu tine, cuvintele sunt esenţiale, dar nu cred că sunt tot ce ne rămâne…dincolo de cuvinte, se pot afla stări inexprimabile în cuvinte, momente preţioase în care cuvintele sunt de prisos şi chiar imagini şi alte forme de expresie care, e drept, pot sugera cuvinte, dar nu numai…
Uneori chiar cuvintele duc la oboseli, non-reacţie, senzaţie de repetiţie, de prea mult spus şi atunci e bine să le dăm o pauză…şi, indirect, să ne dăm nouă o pauză de cuvinte…
Asa e @Rontzi. Departe de mine gindul sa reprosez cuiva ceva din ceea ce face. Poate doar ca am o intelegere exagerata, un cult al cuvintelor si credinta ca ele sunt… autonome. In privinta celorlalte forme de expresie, putem intra in stilistici, in curente si forme artistice, cum la fel, discutii lungi pot porni de la stari si anume acele stari care nu se pot reproduce prin nicio forma de expresie si, poate, nici prin simturi…
Nu cuvintele duc la oboseli ci noi. Noi ne obosim, noi obosim chiar si cuvintele….
Interesantă ideea ta că noi obosim cuvintele şi cred că aşa este…pe de altă parte, dacă ele ar avea o existenţă independentă, ar însemna ca ele sunt neutre de vreme ce noi suntem cei care le atribuim semnificaţii şi înţelesuri, poate mult mai multe decât şi-ar dori ele
)
Hm, deja intrăm în alte discuţii şi o să ajungem la ce-a fost mai întâi starea sau cuvântul, ideea sau cuvântul…?!
Oul sau găina?!
Pingback: Tatăl nostru « Gabriela Elena
Eu sunt omul cuvintelor multe, cu toate astea mi-a plăcut ideea unei zile în care să ne exprimăm doar prin imagini (poate chiar mai bine). Nici măcar nu m-am întrebat de ce miercuri și nu duminică
Personal trec prin niște experiențe foarte puternice de ceva vreme și îmi prinde bine să mai evadez în imagini din când în când 
Dragă Lia, mi-ai luat vorba din gură cu “eu sunt omul cuvintelor multe”
şi, recunosc, că tocmai de-aia o zi de exprimare altfel decât prin cuvinte este, pentru mine, o provocare necesară…
Cam asa e. Nici eu nu pot sa tac, atunci cand am ceva de… scris
Asta nu inseamna ca nu apreciez si nu ii admir pe cei care reusesc miercurea (si doar miercurea! – asa cum si-au propus) sa posteze ceva atat de graitor, fara cuvinte…
O seara linistita, Flavius!
Sorina
doar renuntand la cuvinte, pentru o zi, ne vom da seama cat de importante sunt. Vom invata adevarata lor valoare. Vom invata cum si cand sa le folosim, fara sa le irosim fara rost. Te salut.
așa cum am spus deseori, sunt martorul cuvintelor mele, al literelor înșirate cuminți în cerneală, cele care vin când vor, dacă vor. ceea ce rostim, vorba, este ca nisipul în vânt, în vreme ce scrisul, cuvântul adică, este precum aurul în nisip: uneori trebuie să-l cauți mai mult, dar el strălucește oricum, uneori se ascunde tocmai pentru că trăirile noastre îl alungă, apăsările noastre îi domolesc zvâcnetul.
aș putea să impun o zi a tăcerii cuvântului? nu. ar însemna să renunț cu bună știință la moștenirea, la truda celor mai dăruiți decât noi cu harul dăltuirii lor, iar eu sunt doar simplul privitor, simplul cititor.
dar aș putea să tac și atunci vorbele mele s-ar purifica, s-ar desprăfui… și poate că aș auzi mai mult.
și cum spunea și marele iorga, scriu ca să păstrez florile gândului, pe care altfel le ia vântul. marți și joi și miercuri și duminică, atunci când cuvintele vin nechemate, neștiute, inundând sufletul.
Sa postim de cuvinte miercurea?
Sau sa fim mai laconici (echilibrati in vorbe) zi de zi?
Nu am tehnica pentru imagini digitale, deci s-ar putea sa fiu subiectiv; oricum, imaginile ne provoaca sa cuvantam in gand, deci ne trezesc cuvintele…
Pingback: Ambulatoriul cuvintelor?… « Brasov times
Pingback: BAKINGĂM VERSUS “GOAGĂL” ŞI “SUCCESURI” | Madi şi Onu Blog
Flavius, tu, din iubire de cuvânt, cred că ai fi în stare să născoceşti şi o a opta zi, când ai simţi că cele şapte deja nu îţi sunt de îndeajuns.
Iubesc cuvintele, le iubesc atingerea, iubesc spusul, iubesc tăcerea aceaa care spune atât de multe atunci când spusul nu mai rosteşte nimic.
o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte si la fel cuvintele apropie, trezesc sinestezii sau alunga. mai intai a fost Cuvantul si apoi secolul vitezei cu fapte nu vorbe in care practica ingroapa teoria. devenim tot mai mult carne, iar cuvintele indura degenerarea noastra. la doctor consultam Cuvantul si-l batem pe spate: “ia pastila asta albastra si du-te acasa, maine esti bun de munca. n-ai nimic, e doar o logoree sezoniera. fii mai atent pe viitor la dieta”. la popa e altceva: “de cand nu te-ai mai spovedit? niciodata ? aha, ai sa ajungi cu siguranta in iad. sa postesti. ma auzi? postul de tacere e esential”. in timp ce taranul roman rezolva cel mai eficient aceasta problema: “taci, fa, cand iti spun!”. Na, tac
Pingback: Rhema Marvanne – Tatăl nostru « Gabriela Elena
Pingback: Poveste de vis (32) « Teo Negură
Pingback: De Armindeni « Mirela Pete. Blog
Pingback: la juni « psipsina
pentru celelalte miercuri si celelalte cuvinte, musai cu vocale
Buna dimineata,Flavius!
Neata, @Simona! Ce faci tu? Ganduri bune!
Zi frumoasa, @Jazz, @Camelia, @Daurel, @Dana, @Cami, @Costin, @Sorina, @Rontzi, @Lia!…
Toate cele bune! Cu tot dragul!
Eu fac binisor. Ma bucur sa te recitesc. Reincep timid sa-mi vad si de scris. Numai bine, Flavius!
Cuvintele sunt buclucase… cateodata le caut disperata, iar ele stau asa bine ascunse, incat orice as face nici nu vor sa ma bage in seama… altadata navalesc, nu stiu cum sa le spun stop. Sunt sclava lor si “joc” dupa cum imi canta ele. De aceea am ales varianta “libera” – adica la libera alegere a cuvintelor mele – miercurea de ras. De ce miercurea? Pentru ca e la mijlocul saptamanii si asa chem week-end-ul sa vina mai repede…
1 Mai sarbatoresc! Eu il sarbatoresc prin munca, ca, de altfel, majoritatea week-end-urilor. dar asta nu ma impiedica sa le duc dorul
Meseria mea are legătură cu vorbele- ale mele, de cele mai multe ori, ale altora, în tot atâtea rânduri. Vorbesc cu copiii din prima zi de meserie.
cuvintele zboară, scrisul rămâne- ee, asta este o trebușoară mai încurcată.
Eu trăiesc prin cuvinte!
Dar , am răspuns provocării- miercurea fără cuvinte- cred că este o găselniță, cum multe sunt pe lumea asta, de a acoperi un spațiu.
O pot lua și în sensul bun și frumos- transmiți un mesaj prin imagini.
Știi ce mă doare, așa, din când în când, fără pretenția de a spune că eu aș fi vreo excepție- și aici , ca și în realitate, intervine plictiseala.
Lumea aleargă, după una, după alta și , de la o vreme , răspunde doar ca să nu tacă.
Cred că de asta suntem oameni- toate ale noastre le purtăm cu noi!
O zi bună!!
Pingback: la juni « psi-words