Livia şi Nelu… Primenire

Din cînd în cînd îmi… “despovărez” biblioteca de greutăţi, de fapt mut cărţile dintr-un raft în altul, le mai schimb… centrul de greutate, ca să zic aşa.  Răsfoiesc, şterg de praf cîte un volum şi îl pun la adăpost în alt loc. În urma unei asemenea operaţiuni se schimbă şi arhitectura stivei de cărţi de la capătul patului meu… Primenirea asta, ritual poate, îmi oferă astfel un refugiu de… lux, pentru o vreme… (În treacăt fie vorba, în timpul acestei operaţiuni, am auzit şi vorbă lemnoasă a lui Boc care, invita din şantierul Bibliotecii Naţionale, tinerii de pe terase să vină spre cărţi, şi am zîmbit amar privind la realitate, la soarta cărţilor, a scriitorilor şi a tinerilor în acest context).
Printre cărţile astea am găsit un roman de doar o sută de pagini, apărut prin 1968, “Dejunul pe iarbă”, al mult regretatului Sorin Titel – primul său roman cred – şi am început să-l răsfoiesc… Am regăsit acolo scriitura de un lirism dureros, fraza vie şi imaginile de o plastică palpabilă, aproape contondentă, ale lui Sorin Titel, cum am regăsit personaje fără nume (o ea şi un el, atât), bîntuite de spleen într-o lume inconsistentă, fără semnificaţii… Şi asta doar din cîteva fraze, cu siguranţă o invitaţie la a mă întoarce şi la “Clipa cea repede” şi la “Femeie, iată fiul tău”… În sfîrşit… cărţile cu frumuseţea, cu popasul şi neliniştile lor, cu ocazia pe care ne-o oferă, aceea a “departelui” de lumea dezlănţuită… – am mai scris despre astea, despre mirabilul Sorin Titel şi poate voi mai scrie…
Dar în toată această răsfoire am găsit, pe ultima pagină a cărţii, cea albă dinaintea ultimei coperţi, o însemnare… Aceasta:
“Dragă Livia,
Am fost pe la tine. Sînt f. necăjit. Am fost la Sibiu dar n-am aranjat nimic. Astăzi mai încerc ceva în Braşov. Dacă nu găsesc nimic voi pleca la M. Ciuc. Şi tare n-aş vrea. D-zeu ştie ce se va mai întîmpla şi cu mine. Sînt atît de necăjit că nu mai ştiu realmente ce să fac.
Te sărut şi iartă-mi deranjul
Nelu”
Nu ştiu dacă nu cumva comit cel puţin o impoliteţe devoalînd aceste rînduri acum, după vreo 40 de ani probabil… Nu cunosc (cred!) personajele din spatele acestor rînduri scrise cu creionul şi nici drama sau, poate, fericitul deznodămînt al acelui drum despre care scria semnatarul – şi care, iată, erau “la fel” şi atunci! – însă ele chiar m-au atins. Şi tare aş vrea să le aflu! Livia şi Nelu mi-au devenit deodată foarte familiari, foarte apropiaţi, foarte… vecini, dacă nu amici, după ce atîta vreme au stat ascunşi acolo-n raftul bibliotecii mele parcă acordând o neaşteptată identitate celor două personaje ale dejunului pe iarbă… Apoi, mă întreb, cine mai lasă astăzi o scrisoare, un asemenea bileţel (altceva decît o banală dedicaţie!), cuiva pe-o carte?…

Servus, Blogolume!
Daurel a completat fişa clinică a verii pe cale să se ducă… Cella întîmpină toamna, dar nu numai pe ea, cu fast, ca pe un ecou… La leapşa despre cărţi răspunde şi Onu, relaxat:) Gabriela scrie despre un anume fel al… frecatului de mentă … La… Orfiv găsesc, plăcut surprins, culori, varietăţi, condimente… Cati, da, iată că ne putem întâlni şi fără ţîrr, fără link, făr buzz! Este uimitor cum am “reuşit” să ne depersonalizăm, să ne tocim simţurile, siguranţa, telepatia, flerul… Acum o sută de ani erau oameni, mulţi, care nu vorbeau toată viaţa la telefon (fix, cu manivelă!), în schimb da, îşi scriau multe scrisori şi trăiau liniştit … Un alt zvon de toamnă desluşesc la Camelia. Pretext frumos pentru ceva nostalgii, pentru o seamă de senzaţii, drumuri, aşteptări şi alte începuturi… cu sau fără sfîrşit.  Andi mă dumireşte cu privire la “nişte” spaime permanente. Petalelor din om… versuri într-un… ochi de mură! Andrei îmi spune cum cursa continuă, spre acelaşi finish incert… E încă vară!, pare să strige Mirela. Da, evident, aşa vreau şi eu să cred în ciuda simptomelor Despre… redevenirea posibilă aflu de la Celestine… Îl regăsesc pe Teo la butoane şi mă bucur mult! Nişte… deceuri provocatoare la… sinceritate găsesc la Rodica. Cîţi le-am răspunde?  Cum se fezandează o raţă şi ce treabă are asta cu peţitul citesc la Vania şi aştept… nunta! Călătorii cu… dileme la Mihai Semne dinspre poarta a două lumi găsesc la Carmen… Gina ne-ndeamnă spre o fereastră deschisă. O… presimţire într-o notă de rîsu-plînsu aproape… macabră descopăr la Alexandru. Ana mă îndeamnă să încerc să aleg dintre foarte multe… îngheţate. Pe ritm de rock!

Toate bune!

P.S. – Muzichia, ca şi cărţile…