Pe o margine de şpalt

Găsesc în revista “Cultura” a lui Augustin Buzura un text cel puţin interesant şi în orice caz care, îmi trezeşte nostalgii: “Cum se corecteaza „The New Yorker“”, de Cătălin Sturza. Am privit mereu cu admiraţie şi cu jind la felul în care se nasc ziarele americane, la furnicarul acelor redacţii enorme, cu tipografiile ascunse în măruntaiele zgârie-norilor şi încheiate cu rampele de distribuţie de pe care sunt aruncate baloturile cu ziare în camioanele uriaşe. Din textul despre care vorbesc aflu cum se naşte un articol, care-i sunt paşii corecturii şi sunt din nou uimit. Un departament întreg de corectori citeşte un material de cinci-şase ori sau mai mult! Şi îmi aduc aminte acum de cele două corectoare ale noastre citind şpalturile o dată, “aruncînd” greşelile pe marginea acestora, făcînd, undeori “capetele de rînd” pentru a aştepta apoi paginile venite din zeţărie, pentru a le mai citi o dată alături de capul limpede, înaintea bunului de tipar, la miezul nopţii… Un articol era văzut, astfel, de cam cinci ori punînd aici şi prealabila viză a şefului de secţie şi a secretarului de redacţie, dar nu cred că în România a existat vreun ziar cu o corectură, doar, la cinci mîini! Şi ceea ce făceam noi era considerat pe atunci, acum mai bine de 10 ani, ca fiind ceva de… şcoală veche şi exagerat! Astăzi, bănuiesc, că din cenuşăreasa redacţiei corectura pe Dîmboviţa a devenit insignifiantă dacă nu inexistentă… Iată însă că în America, la un ziar cu un milion de exemplare tipărite tiraj – şi nu la un cotidian ci, ce-i adevărat, la un săptămînal de cultură! – astăzi corectura este un laborator care funcţionează cu precizie de ceasornic cîntărind fiecare cuvînt, fiecare virgulă, de cîteva ori! Mi se pare remarcabil acest fapt şi sunt convins că asta este o regulă sfîntă a ziarelor americane, alături de cultul huliţilor şi inculţilor yankei – în ochii noştri! – pentru cuvîntul scris.
Atunci, mai are sens să fac vreo consideraţie asupra stării presei scrise de la noi, să mai spun că nici în cazul ăsta n-am învăţat nimic de la americani? Are sens să mai fac judecăţi ce-mi vor fi considerate măcar desuete? Da, sunt nostalgic – îmi e că încep să fiu şi eu un rentier al trecutului, după cum zicea Paler! Mi-e dor de vremurile în care presa mai avea ceva greutate, trezea respect şi încredere iar chioşcul de la colţ era un mic templu care… chiar vindea ziare… În alte părţi asta încă se întîmplă, în vreme ce noi punem decăderea presei scrise pe expansiunea mediilor electronice! Tristă şi fadă scuză!

Servus, Blogolume!
Încă mai plouă cu stele, mă încredinţează Cati. Despre un soi de… cristalizare îmi povesteşte Saturnianul…  Mihaela îmi aminteşte de cînd n-am mai jucat şah!… Un jurnal de călătorie găsesc la Mirela… Onu încearcă un… diagnostic. Politic Gabriela mă duce cu gîndul la o ghindă… Parte dintr-o poveste lungă şi frumoasă descopăr la Dan… Vremuri şi locuri ştiute… O invitaţie la respect, de la Deea! Manole mişcă lucrurile… tentant Un frumos periplu transilvan desenează Carmen… Se apropie… şcoala şi înţeleg asta de la Vania Un pic de viaţă la… Brightie şi-o amintire din… Piaţa Steagu’ unde-am vîndut şi eu ceva, cîndva… Şi alta despre nişte… mafioţi! (pluralul îl pun eu fiindcă ştiu… senzaţia!) … Athe are nevoie de-o mână de ajutor… pe motiv de… laptop…