La mulţi ani, Ina! Cea mai frumoasă zi!

Mă surprind în unele zile ferchezuindu-mă mai cu grijă, iar în altele grăbind pasul spre casă mai cu iuţeală… Şi în toate aceste zile pornesc cu o parte din gînduri îndemnîndu-mă să nu-mi pese de lume. Sunt zilele în care ştiu cu ce zîmbet mă întîmpină dimineaţa sau în care ştiu că trebuie să-mi ţin o promisiune capitală sau în care e musai să ajung măcar cu zece minute mai devreme la întîlnire! De altfel, dacă mă gîndesc bine, aşa-mi sunt mai toate zilele, zile în care nu-mi mai pasă de lume. Şi aş putea spune că asta se întîmplă de şapte ani şi mai abitir de cîţiva în care întrebările şi rezolvările mele sunt de fapt ale ei… În mai toate zilele astea sunt îndrăgostit şi grijuliu, uimit şi entuziasmat (re)descoperind un univers pierdut din prea multă nepăsare.
Nu, asta nu înseamnă şi că zilele cu pricina sunt perfecte cu totul sau că eu aş fi fără cusur în tot acest timp! Sunt uneori ursuz sau nervos sau brusc mă grăbeşte ceva în destule momente, iar alteori uit sau trec cu vederea amănunte care ştiu cît de mult contează pentru ea… Dar, ca un făcut, mustrările acestor momente au efecte rapide: mă învaţă mereu să-mi cer iertare şi să mulţumesc… Mă aduc la matcă, mă ţin pe linia de plutire…

Ina

Da, Ina, mustrările tale! Ai dreptate, Inuţa, de data asta m-am pierdut în prea multe cuvinte ca să descriu ceva ce nu poate fi descris!
Aşa e, o minune nu poate fi povestită, minunea mea! Cum nici o poezie nu poate fi povestită! Noapte bună Irina, noapte bună Mami şi bună dimineaţa! Îndrăgostit, grijuliu, uimit şi entuziasmat mă dichisesc pentru cea mai frumoasă zi dintre toate acele mirabile zile ale noastre de la mulţi ani împreună!
La mulţi ani, Ina, iubire!

P.S. - Ai văzut ce repede a venit vremea aia, despre care vorbeam anul trecut? Aşa că las’ că vine şi vremea aia cînd o să facem leagăne pentru elefanţi, din pînze de… păianjen!

Blogolumii, servus!
Fără discriminare, fără… preferinţe, toate cele bune!

Mori de apă… Mori de vieţi…

Nu ştiu dacă nu cumva ploile astea prăbuşite peste noi nu amintesc sau nu prevestesc ceva. Nu ştiu, nu cred că sunt printre cei care (mai) ştiu să le asculte. Mă gîndesc însă la posibilele consecinţe… vizibile. Morile de apă sunt pesemne foarte obosite acum şi şi-au chemat în ajutor morile de vieţi. Asta după ce vor fi fost refuzate, cred, de morile de viaţă sau de vînt!… Cum aş putea înţelege altfel ducerea poetului Mircea Micu? Am băgat de seamă asta tîrziu, recunosc. Probabil simţurile-mi şi, vai, da!, interesul mi s-au mai tocit şi recunosc… Aş da vina însă tot pe morile de viaţă din moment ce am fost mai atent la un suicid egoist decît la plecarea aşa de discretă spre cenuşă a unui poet! Şi mă judec fără a constata din nou, şablonard, ce şi cum a văzut lumea!
Mircea Micu era din stirpea, din timpul, unora deveniţi, pe nesimţite şi cu nesimţire, deodată, “bătrîni”, “prăfuiţi”, “trecuţi la index”, odată cu cele petrecute acum vreo douăzeci de ani: Nichita, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gheorghe Pituţ, Grigore Hagiu, Cezar Ivănescu. Mai despre toţi, sau cu toţi, am lăsat ceva semne pe aici prin blogolume (în care şi el îşi găsise un tîrziu şi liniştit şi neterminat refugiu), amintindu-mi, poate,  inconştient de acele savuroase “Întîmplări cu scriitori!” găsite în nu ştiu ce anticariat!…
Mircea Micu? Poetul? I se părea că-i nemuritor şi mai apoi, cînd începuse să miroasă a bătrîn era înspăimântat privindu-şi fotografia de copil… apoi a devenit… “Miere şi fum”. Şi cuvinte emoţionate care se vor, se cer, citite… Fără umilinţă!…

Mircea Micu

Mircea Micu
Amintirea morilor de apă

Maşinăria morilor de apă,
Biserici părăsite de atei
O mai aud în somnul meu cum sapă
Şi încărunţesc de dorul ei.
Era aşa: o roată lenevită
De lună şi de lemnul ei încins
Pe care ochii astăzi o evită
Timpanul nu-i percepe ritmul stins.
Intram nedumerit şi mirosea
A lemn bătrân şi-a pulbere de grâu
Şi ca să nu mă vadă nimenea
Mă ascundeam în saci până la brâu.
Dantelării de roţi, jgheaburi sublime
Cu zgomot surd, ca zumzetul de stup
Şi morăriţa cu mişcări delfine
Insinuantă-n firavul meu trup.
Şi se intra aşa, pe nicăieri
Prin geamurile mici, ca nişte guri
De crapi bătrâni ce-au vrut să moară ieri
Şi-au invadat pâraiele-n păduri.
Din tot ce ştiu atât îmi mai răsare:
Zgomotul surd, dantelării rapace.
Şi morăriţa cu sfânta revărsare
A sânului ce-n clopot se preface.

Servus, Blogolume!
Gabi Hulea chiar are ceva de spus! Gabriela ne întoarce spre Helios gîndind la Ilie… O… reconstituire găsesc la Ioan!  Lollitta îmi trimite gîndul la pasiuni, neapărat roşii!  Copilării şi jocuri într-un proustian oracol, la Gala… Un antivirus te poate întoarce la… tine şi la ale tale, mă încredinţează Ana… O mîntuire compromisă, la unchiu’ Vania Şerban, despre incredibila, paradoxala realitate din… colivii. Ce poate dezveli o femeie, se-ntreabă Angela… Despre-o întîlnire liberală aflu de la Lilick… Cody are o întrebare nu tocmai… retorică Ginei îi împărtăşesc revolta… Nu, şcoala nu-i de… vară!

P.S. Muzichia lui Augustin Frăţilă, dus şi el şi… uitat… pe versuri de Mircea Micu…

Vara pe uliţă. Tîrguiala

M-au exasperat zilele astea ştirile cu suta de mii de turişti veniţi la plaja de weekend de la Mamaia, cu aglomeraţia de pe autostrada Bucureşti-Constanţa, cu marea de trupuri întinse la soare, cu înghesuielile nocturne din cluburile încinse. Nu am suspectat niciodata mass-media româneşti de prea multă imaginaţie iar asta mi se confirmă iată azi. Chit că e vorba despre aceleaşi bătătorite ştiri de sezon sau despre episodicele sinucideri sau înmormîntări de artişti cheia în care sunt tratate este aceeaşi: gros-planuri şi comentarii imbecile întinse pe zeci de minute.
Una peste alta este ok acum ca şi anul trecut, acum trei ani sau şapte ani. Gîndesc că atîta vreme cît cotidianul nostru, realitatea noastră, aşa-zisul mental colectiv plutesc nezdruncinat pe aceleaşi ape, în aceleaşi coordonate, totul este, nu-i aşa?, în regulă! S-ar putea zice însă că una vezi la televizor şi alta este viaţa, că la ştiri ni se serveşte un simulacru de realitate uşor digerabilă. Posibil, dar cred că atîte vreme cît digerăm asta lucrurile sunt neschimbate. Digerăm fiindcă ne convine, ne place, consimţim că aceea e realitatea de care aparţinem. Şi nu vreau să spun că aş fi preferat ca lumea să nu se ducă, să nu trăiască, să nu evadeze, să nu sfideze criza. Nici vorbă! Ceea ce vreau să spun este că această realitate mie îmi confirmă din nou subţirimea argumentelor existenţei noastre. Aş putea vorbi despre scala de valori pe care navigăm sau despre… o “axiologie” a mass-media însă ar fi o chestie preţioasă – o altă latură în care cădem atît de uşor din cealaltă, facilă. “Sîntem deocamdată ceea ce ne îndeamnă lumea noastră să fim, iar trăsăturile fundamentale ale sufletului nostru ne sînt imprimate de conturul lumii exterioare ca de un tipar. Fireşte, a trăi nu este în fond decît o tîrguială cu lumea. Aspectul general pe care ea ni-l prezintă va fi aspectul general al vieţii noastre…”, spunea Ortega y Gasset… Mda… însă el mai lăsa locul unei tîrguieli, tîrguială pe care eu unul nu o găsesc. Eu aş fi pus pe tarabă azi o zi de vară… pe uliţă! N-am să o mai şi descriu însă, vă asigur doar că-şi merita preţul!

Servus, Blogolume!
Zamo îmi aminteşte de… ţigăncile copilăriei, într-un melanj interesant Şerban găseşte kilogramele de timp din clepsidră! Teo îmi arată urma apăsării piciorului dîn iarba cu rouă. A lui, a ta, a mea… dintr-o dimineaţă, trecută, de week-end. Georgiana şi nebuniile ei de la… mare… Dana trece printr-o situaţie pe care o cunosc prea-bine, dintre cele care orînduiesc pînă la urmă lucrurile şi ne arată ce contează de fapt şi cît de facil este… restul. Îţi ţin pumnii, Dana! La Deea Dulce, Dulcea Deea găsesc mereu… visuri… Dumitru mă încredinţează că… undeva mai sunt de găsit…  energii corect răscolite! Departe… O mie de suspensii… ştiute, probate. La Evergreen.  O viaţă în procente? Poezie în statistici? La Cristian. Cîntecul… acela şi îmbrăţiarea tăcută, aici, la Rodica… Vania ne îndrumă spre nişte… dependenţe: cele fotografice ale lui Alex.

Vremuri de… macetă!

Plouă. Vremuri diluviene. Plouă de trei ori pe zi. M-am obişnuit. Cum m-am obişnuit şi cu Bacovia şi cu sinuciderile perfect explicabile. De cîteva zile am constatat că în faţa casei buruienile au crescut cît un stat de om.  Şi asta mi se pare logic, doar plouă de trei ori pe zi! Şi asta se explică după atâta amar de încălzire globală şi efect de seră. Ba, bănuiesc chiar că ploile şi buruienile au pus-o de o corporaţie cu un management secret. Plouă de trei ori pe zi,  mă aştept ca buruienile să-mi depăşească mîine-poimîine statura… Şi aşa voi înţelege şi eu ideea de junglă. În sfîrşit “Viaţa e o junglă” sau “Trăim într-o junglă” nu o să mai fie doar o figură de stil. Prin managementul meu, strict personal,  probabil mă voi adapta, sau poate… nu! Una peste alta, oricum aveam de gînd să-mi schimb coasa pe macetă!…

Servus, Blogolume!
O bibliotecă din alte vremuri găsesc la Bogdan… Viaţa e frumoasă cu cît e mai grea, spune optimist Cornelius.  Melami, cu umoru-i cunoscut, povesteşte o întîmplare… casnică.  Da, viaţa e frumoasă şi la vară… cald! Gabriela caută o copilărie. Pierdută… Onu vorbeşte de o brigadă… Cu pistoale! Nu, nu cu… macete Tristeţe la Deea… Despre prezentul… inexistent, aici!
Toate cele bune!

P.S. – Acest “El Dorado” nu poate fi decât de la Maiden! Nou nouţ şi tot mai… aproape!

Cu genunchiu-ntr-o istorie cu… veleitari

Ieri, aici în Braşov, scriitorul şi ziaristul Vasile Şelaru a lansat o carte: “Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini pînă în prezent” (Editura Şelaru)… O lucrare monumentală ca dimensiuni – 860 de pagini – şi nu ştiu, încă, dacă monumentală, voit sau nu, prin conţinut, dar în orice caz anevoios de realizat dat fiind consistentul “bagaj” informativ pe care l-a adunat. Cine ar fi crezut că în zona asta s-au adunat cîteva sute de autori? Cu un aparat istorico-literar cuprinzător, în chip de introducere (şi de încheiere, acolo unde găsim un peisaj cu presa braşoveană), istoria se desfăşoară la vale alfabetic, după ce am fost asiguraţi că: “Trebuie spus că, dacă ar fi fost să recurgem la o selecţie riguroasă, estimînd cu generozitate scriitorii braşoveni autentici, români saşi şi maghiari, cu operă literară originală, atunci numărul acestora ar fi fost de ordinul zecilor, fără a depăşi, de la începuturi şi pînă în prezent, să zicem estimativ, cu generozitate maximă, cifra de cincizeci. Însă, veleitarii reprezintă compostul (…)” Aşadar, e vorba de o… colecţie de… “Date biografice şi comentarii critice privind scriitorii şi veleitarii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la 1420 pînă în prezent”, explicată de autor într-o altă notă din a treia sau a patra pagină a cărţii şi aşa: “În literatură este ca şi în fotbal: toţi dau cu piciorul în minge însă nu toţi sunt fotbalişti iar din cei cîţiva mii de fotbalişti legitimaţi în echipa naţională sunt selecţionaţi mai puţin de douăzeci iar pe teren, să nu uităm, de la o echipă nu joacă decît unsprezece jucători…”
Probabil această nouă cuprindere a veleitarilor, la un loc cu aceia “cu operă”, într-o istorie va trezi, alături de alte consideraţii “tăioase” ale lui Şelaru referitoare la diferite personalităţi sau personaje (mai ales cînd vine vorba despre nişte… tovărăşei) ale urbei literare braşovene şi alături de unele judecăţi privind construcţia şi… ortografia cărţii (pe care le intuiesc deja) destule polemici. Asta dacă această urbe literară braşoveană mai este atît de vie încît să ducă o polemică!… Cred însă că lui Vasile Şelaru nu-i va fi displăcut chiar să provoace aşa ceva şi să rămînă cu poliţe de încasat (amintindu-mi doar de “Dicţionarul scriitorilor braşoveni şi al veleitarilor” apărut în 2008) cum cred şi că Istoria lui nu are cum, de azi înainte, să nu fie băgată în seamă.
Ei bine, cum cunoşteam de ceva vreme că lucrarea e în chinurile facerii am fost nerăbdător (poate şi neîncrezător) să o văd tipărită şi să… mă caut prin ea… Şi uite aşa mi-am găsit şi eu genunchiul (cel literar şi virtual!) strîns în viteză, scurtat şi… subţiat cu blîndeţe, faţă de alţii (!), pe la paginile 587-588 din care, copiez cîte ceva rezistînd cu greu tentaţiei de a folosi şi nişte pastă… corectoare…

Istoria literaturii din Ţara Bârsei, de Vasile Şelaru

“Obeadă Flavius (…) Activitatea publicistică: debutează în luna iunie, 1986, în revista SLAST (Suplimentul literar-artistic al Scânteii Tineretului, una din cele mai bune publicaţii de literatură ale vremii, condusă de Ion Cristoiu); colaborează la rev. Astra, Tomis, Steaua, România Literară, Convorbiri Literare, Echinox. Deţine un blog personal unde pe lîngă publicistică social-politică postează şi poezii.
Premii literare: Premiul rev. România literară la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei – 1987; Premiul Uniunii Scriitorilor din România la concursul “Astra” – 1988; şi alte premii… pe care autorul nu mai doreşte să le enumere.
Referinţe Critice-Biobibliografice: Vezi Internet
Flavius Obeadă a debutat publicistic în anul 1986, cu o pagină întreagă în revista SLAST (Suplimentul Literar Artistic Al Scânteii Tineretului – la acel timp una dintre cele mai bune reviste de literatură din ţară) fiind prezentat ca o speranţă a literaturii, un poet de excepţie al Braşovului… şi nu numai. A mai cîştigat între timp şi cîteva concursuri literare din ţară însă de publicat nu a publicat nicio carte. Într-un tîrziu, după o scurtă experienţă jurnalistică, şi-a realizat un “bloog” cu însemnări politice şi… poetice. Astfel, publică în format electronic poezii. “Genunchiul lumii”, poate titlul unui grupaj de poezii sau a unei etape “electronice”, nu se ştie însă, prezenţa poeziei sale în spaţiu public ne oferă prilejul de îl comenta pe poet.
Pentru Flavius Obeadă, poezia este un bun prilej de a nota impresii; înrămează emoţii ale unei lumi stranii, misterioase în care imaginea de basm vrăjit îşi face uşor loc “Plină de flori şi miros de ciuperci/ se suie din iederă noaptea pe ridurile-ţi/cu gust dulceag de câine ars…” (Cutia cu gheaţă) sau “Ţi se urcase guşterul în somn,/ de prea mult somn blestemat,/ pe trupul tău de pietre şi de crivăţ înot,/ mereu verdea fiinţă a visului/ petrecîndu-te spre locul de apă…” (Hymenaios). Poemele sunt “poveşti” care maschează o dramă nedestăinuită unde încheietura mîinii femeii pare a fi “cuţit fin, paloare de sînge…” iar iubitei imaginare (sau nu) i se spune că “uşile mirelui nu le vei mai deschide niciodată.” Fiecare vers pare a fi desprins din carnea poetului şi dat unei păsări de hrană. Iată o poezie în care poetul se lasă furat de abundenţa cuvintelor frumoase şi a imaginilor construite prin acestea: “Spre seară, se făcea că privesc/ printr-un ochi de peşte la mal,/ Din obraz îi curgeau liniştit picături de otravă./ Era de parcă oboseala o răstignise/ ca pe un cal în pîntecul nopţii/ şi ochiul de peşte era tot mai greu,/ tot mai închisă fiinţa-mi privitoare din ochi…/De abur, genunchiul ei, în mijlocul/ palmelor mele, parcă ar fi coborît din naştere,/ luminîndu-şi coapsa rotundă,/ cu flori în pripă. (Nud). Evident, un poet pictural, paradoxal şi dramatic, care ştie că emoţia este dată de imagini şi de succesiunea acestora: “Singura amintire/ pe care o am despre mine:/ aceste desene stranii/ pe tălpile-mi de sticlă/ aducînd a ciocuri de pasăre/ înfipte în trunchiuri de copaci adolescenţi/ coborînd spre plajă/ cu umbrele în mâini” (Aripa şi ochiul). Un poet al contrastelor vii, un povestitor liric, Flavius Obeadă poate într-o zi va cuteza să îşi adune versurile într-o carte…”

Servus, Blogolume!
Poezii, indicii şi drumuri găsesc la Geanina şi Cristian. Toate duc spre nişte amprente literare. Aceleaşi locuri magice, la Andi… Recitesc concluziile lui Andrei.  Despre noi şi ură… Şi au mai trecut aproape 30 de zile. Cu ură în plus.  Cody vorbeşte despre un specimen. Dacă nu există, poate ar fi cazul să-l trecem la index,  alături de ceilalţi! Daurel vine şi el cu o istorie, a şantajului… sentimental! Melami îşi aminteşte de o schimbare a Gărzii la greci… Eu tocmai am văzut garda lălîie din Piaţa Sfatului, de aici din Braşov… Încep să pricep diferenţele! Lady povesteşte despre fungi şi antibiotice fără reţetă… Acum încep să mă dumiresc ce-i cu… aspergillus şi fusarium! Vania tocmai a început un kriminalroman unde unde parte din victime nu pot fi decît o poetesă (cu visuri de publicare, ha!) şi un scriitoraş dintr-o, cum altfel?, urbe plină de talente literare! Hmm… lucrurile îmi sună cunoscut şi vin de se… leagă! Gina spune cam cum… sîntem… şi începe şi ea povestea cu, evident, “Românul s-a născut poet”! Sebra rosteşte diagnosticul într-un anume fel: da, suntem un popor de sinistraţi şi aşa vom rămîne încă vreo cinci ani!… Cati descrie o amărăciune la care consimt. Subiectul m-a pus şi mă pune pe gînduri, la fel, în cunoştinţă de cauză… Poate că nu e suficient! Gabriela şi florile ei… Mai că-mi vine să mă duc să caut o… gloxinie! Adi chiar scrie, şi publică!  Ştiu, moncher, am luat aminte! Iar Nea Costache ne invită la lansarea cărţii lui “O viaţă împreună”. Da, blogurile nasc cărţi! Şi nu ori de care! Mirela ne trimite un curcubeu frumos şi muşcate, de la Cluj… Poezie, la Marius, da poezie! Intravenoasă! Onu ne îndeamnă la o lecţie de realism… Da, mai e nevoie de asemenea lecţii!… Sebi îmi confirmă şi el o veste: “Cerbul” nu mai vine la Braşov. Ce mai contează micile noastre efuziuni de patriotism local? De la Deea înţeleg de ce… tremură frunzişul în salcîmi…
Toate cele bune, prieteni!

P.S.: Muzichia vine şi ea tot dintr-un cufăr descoperit prin pod… Ce-i drept, poeziile stăteau undeva în beci, în nişte… saci de plastic!

Să cobori pe Corso savurînd o îngheţată de fistic…

Am coborît azi spre casă pe Corso. De fapt în fiecare zi fac asta. Astăzi însă, pe la şase şi ceva spre seară chiar am (re)văzut strada şi oamenii. Cred că nu am mai făcut asta de anul trecut, de prin toamnă. Am regăsit umbrelele de peste terasele din mijlocul străzii, aceleaşi care mă entuziasmau şi vara trecută. Rămîn la aceeaşi părere: prind bine. Dar sunt… aceleaşi, puteau să le facă ceva, să le schimbe culoarea (chit că nu ţin la… brand) sau să le fi rotunjit sau, ştiu eu, să le acopere cu  stuf! Oamenii, la fel, relaxaţi admirînd din fotoliile largi peisajul… trecător sau static. Parcă mai puţini doar… Poate de frica ploii, poate din cauza crizei, deşi cred că şi fără o leţcaie în buzunar tot acolo i-aş găsi pe mulţi – aceiaşi, bănuiesc – la un pahar  de bragă (cu autoservire)… E mişto să cobori pe Republicii pe la şase şi ceva… Ce m-a surprins au fost… delicatesele. În cîteva locuri am văzut porumb fiert, în altul felii de pepene servite meseriaş pe platouri ornate colorat şi la tot pasul îngheţata… Mda… să cobori pe Corso savurînd o îngheţată de fistic… Mai ţineţi minte “acea” îngheţată de fistic? Şi m-au surprins toate astea fiindcă mi se pare că au venit prea repede. Sau cum eu le văd prima oară anul ăsta îmi explic că de aici vine tot acest decalaj… E început de iulie, parcă?!… Cu mondiale trecute de semifinale, cu tăceri băsesciene depăşite, cu inundaţii petrecute, cu tei scuturaţi? Deja?!
Aceeaşi senzaţie am avut-o şi aseară pe FB, pe unde mi-am petrecut ceva ore în ultima vreme şi unde îmi place să constat cum toţi ne refugiem în… pilde şi muzici. Un colţ de lume “virtuală” plin de DJ-ei şi filosofi. Da, aseară am găsit şi… “am pus” cîteva piese unplugged de-ale lui Joey Tempest şi Europe şi m-am întrebat “Cînd am auzit prima dată acea Final Countdown?”… Mi-am amintit cu uşurinţă de Ringul din Costineşti dintr-un iulie ’87… Era superbă atunci “acea” numărătoare inversă, era firească şi nu prevestea nimic. Şi vremurile zice-se erau mai tulburi? Aiurea! “Numărătoarea inversă” a rămas aceeaşi… Muzical vorbind îmi trezeşte aceeaşi euforie. Da, numărătoarea inversă sună la fel, chit că ea, numărătoarea e… altfel.
Cred că la fel va sta de acum treaba şi cu porumbul fiert, cu pepenii şi cu îngheţata de pe Corso… Probabil tot din cauza asta telefonu-mi sună cu “The Final Countdown” … Începe să plouă iar. Cred că o fată va coborî pe Republicii, mai tîrziu, şiroind prin ploaie, savurînd o îngheţată de fistic şi zîmbindu-le ascunşilor de sub umbrele. Ţin minte imaginea asta… s-a întîmplat ca ieri. Or s-ar putea să o văd chiar mîine? Nu, nu voi posta şi aici acel unplugged, îmi sună obsedant… Poate aici e sfîrşitul melodiei ăsteia cu istorie sau, poate, telefonul mobil e de vină…

Servus, Blogolume!
Şi la Evergreen am găsit o… trecere prin Centru. Altfel, mai frumoasă… La vie est belle, da Karla! Încă o trecere de iulie… pariziană Cati este acolo, la răspîntiile Dunării furioase – şi ea! – pe noi… Teo îmi povesteşte despre un dor de-o anumită vară… Da, asta e! O pro-misiune şi-o rostogolire “afară” găsesc la Cornelius… Cristian spune o poveste cu pensionari şi alte gînduri de… criză sub o boltă de vie. Viaţa la ţară, da, Carmen! … Gigi pune pe… hîrtie “sentimentul de insulă”. Superb spus! În ce fel ne străbate – sau nu – acum sentimentul ăsta?… O nouă reuniune cu miez în Dinarul lui Vania … Deei i-aş da sincer zece pentru o aşa teză pe… seama renascentismului şi poeziei barroce spaniole …