Stăpînii zilei. Realităţi paralele

Madam Udrea declară că vrea să le limiteze pedeliştilor libertatea de a face afaceri cu statul, de ochii poporului, dar nu exclude unele… scăpări excepţionale… Drept răspuns, conştiincios, Prigoană ar demisiona din PDL dar rămîne afiliat grupului oranj şi, desigur, afacerilor sale… Posibil ca reţeta să fie copiată şi de alţii… Şeitan zice că salariile barosanilor din companiile de stat vor scădea, dar Vlădescu zice că nu, că se va aplica alt… “sistem”. Parlamentarii votează pentru ştergerea a 8 miliarde de euro reprezentînd datoriile unor mari companii de stat, dar aleşi de toate culorile zic că era vorba de un “balast”, posibil stresant pentru… unii. Berceanu a recunoscut că din cauza campaniei electorale politicienii au minţit asupra situaţiei economice jalnice a ţării, dar era campanie electorală… Guvernul a pregătit o OUG prin care pragul achiziţiilor directe creşte de trei ori, deci fără licitaţie, dar economia are nevoie de măsuri ferme… Salariile şoferilor de prin ministere: băieţii ăştia cîştigă, bine merci, zeci de milioane, dar treaba lor, pesemne, e… alta. Pensiile ştabilor din serviciile secrete nu scad la fel ca pentru toată lumea, dar probabil bătrîneţile lor sunt mult mai… fragile!

Într-o altă realitate, preşedintele Germaniei Horst Koehler şi-a dat demisia de onoare din pricina unor declaraţii de politică externă discutabile… Ziarul spaniol El Pais remarcă o evidenţă: “România nu are soluţii ca să evite falimentul”. În schimb, Bulgaria a ieşit din recesiune…
Toate astea într-o singură zi, pigmentată cu o aproximativă grevă generală şi cu o aproximativă supravieţuire a celor mulţi şi în mare parte…  uituci (pe o scară electorală)! Restul realităţii noastre este plin de tupeu, nesimţire, minciună, aroganţă care, culmea!, le ţine vîrtos de cald stăpînilor (ne)vremelnici ai zilei.

Servus, Blogolume!
Vania găseşte un pretext de… revoluţie. Am o senzaţie de deja-vu… Parcă am mai citit asta… FixPink, Violin adică, are o altă viziune asupra… fumatului Windwhisperer îmi arată lumea prin ferestre largi. O viziune asupra copilăriei. Singura adevărată acum!… Madi ştie şi reuşeşte asta frumos… Cristian m-a făcut curios: ce-o fi în geamantanu’ ăla?! Pentru Dan dacă a fost duminică, a fost… Belgia. Dor de drum… De ducă…

P.S. DDT sînt nişte ruşi… vechi

Nu se întîmplă nimic. Citate

“Vreau să prind ziua în care cineva pune România la treabă şi sper să nu vină vremuri în care, mult prea târziu, căutăm vinovaţi”, am citit azi acest mesaj al unei jurnaliste de la Cluj. Mesaj optimist. Mai departe am găsit asta: “…decât să asist neputincios la acest prăpăd, aruncat asupra neamului meu, asupra ţării mele, asupra fiecărui om, mai degrabă accept moartea. Am iubit şi iubesc nebuneşte viaţa. Dar ţin la dispoziţia celor interesaţi acest final de existenţă, să-şi facă zi onomastică din el.” Citat dintr-un text, tot de azi, al lui Adrian Păunescu, un text cu un titlu prăpăstios: “Vă ţin la dispoziţie finalul existenţei mele”. Mesajul pesimist… Ţara azi pendulează între aceste două stări… Mă întreb care este cea dominantă şi cred că aceasta a mesajului din urmă.  Văd ce se întîmplă, văd cum se întîmplă şi peisajul mă face să asist neputincios: marea de vorbe – inclusiv ale mele – este inutilă. Nu mai văd rostul inflamărilor, revoltei, nesfîrşitelor dezbateri isterice de la televizor, al invocării trădărilor şi ale trecutului, iluziilor sau speranţelor…
Un copil a murit de la o fractură şi îi vor urma şi alţii, tot mai mulţi români vor cădea cu o reţetă în mînă în faţa cabinetului doctorului, sinistrul guvern invocă siguranţa statului şi nefericitele, moştenite, crize suprapuse, dar va continua să ne bage gîtu’ în laţ mai departe, moţiunea de cenzură va fi servită însă opoziţia va dormi mai departe în front fără alte soluţii, fără alternative, greva generală de mîine va face rating dar se va stinge în blazare, premierul şi cîţiva miniştri vor fi remaniaţi pentru că poporul cere sînge, dar nu se va schimba nimic… Se vor întîmpla destule zilele astea dar, aşa cum ne-am obişnuit, nu se va întîmpla de fapt nimic… Poate doar selecţia naturală, fără putinţă de alegere. Alegerile au fost făcute pentru multă vreme de acum înainte. Prea multă vreme pentru prea mulţi…
Da, ştiu “rolul” ăsta al pesimistului, al compătimirii şi al disperării, al jelaniei şi contemplării drobului de sare este jalnic, trist şi extrem de plictisitor…
Am mai citit o maximă azi, spusă de Roosvelt: “Pe termen lung, caracterul reprezintă factorul decisiv în viaţa indivizilor şi a naţiunilor”…

Servus, Blogolume!
Orry mă îndeamnă la furie pornind de la un citat… motivant al lui Victor Hugo… Onu îmi arată o cale de… însănătoşire. Cristian îmi aminteşte de ruşinea soarelui, a răsăritului … Gabriela reuşeşte un inspirat joc cu… musculiţe şi ţînţari… Virtual Kid îmi povesteşte o reconfortantă masă… tovărăşească Teo face analiza unui măr al… discordiei Paul îmi oferă pretextul unor complicităţi cu zarzări şi beduini…
Toate cele bune!

Azi ar fi trebuit să fie luni. Poate mîine…

A fost o vijelie scurtă, urmată de o ploaie la fel de scurtă şi bogată… Televizorul s-a închis brusc, le-a închis tuturor gura, strada s-a întunecat, noaptea a venit cu o oră sau două mai devreme… Gata cu isteria, cu lecţiile despre resemnare, gata cu ziua asta tembelă… Azi ar fi trebuit să fie luni… O zi căreia iau aplicat o moţiune de cenzură. Şi o grevă generală. Experienţa a reuşit: ne-am obişnuit cu gîndul. De mîine mergem mai departe, numărînd cîţi mai suntem pe drum, buimaci spre niciunde.

Îl ascult (şi îl văd) pe Bob Dylan (cu un lung popas la Moţu Pittiş), îl citesc dintr-un vechi Andrieş…

Poate mîine
(One Too Many Mornings)

Nu sînt cîinii care latră, nu e luna care tace
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace
Dacă vii în astă-seară tot aici mă vei găsi
O să-mi zici iar “Bună seara”, eu n-am să-ţi răspund, să ştii

E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci
O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci
Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut

Am păşit în astă-seară peste-un prag mult prea înalt
Înapoi a rămas cerul, şi-nainte, doar asfalt
Buza ta avea la colţuri picături curate
Dacă mi-ar fi fost doar sete şi tot le-aş fi băut pe toate

Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin
Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin
Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau
Însă mîine-i prea departe şi-astăzi, prea aproape-ţi stau

Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac
Pînă să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac
Şi-o să ai în loc de pleoape doar petale de cais
Eu voi fi şi-atuncea tînăr, tu vei fi şi-atunci un vis

Nu e luna care tace, nu sînt cîinii care latră
Nu sînt paşii mei cei care se apropie de poartă
Eu de-atunci te aştept, tu întîrzii să vii
Şi-aşa-i fiecare noapte, si-aşa-i fiecare zi.

Bob Dylan

Servus, Blogolume!

Cella îşi ia… un pic, la revedere… dar e… aici. Ştiu drumul… Daurel încearcă un răspuns la o întrebare pe care mi-o pun şi eu… Da, e tot mai… linişte-n colţul ăsta de blogolume… Brightie mă întreabă de poezie… Nu ştiu, chiar mai e? Spleen. Karla mă întreabă cum de mai rezist… Apa trece, încerc să zic… Deea rostogoleşte gînduri prin soare, prin iarbă… Răscoliri. Brush este limpede: “cam asta am făcut şi noi cu ţara…” Cristian şterge un paragraf dar romanul vieţii se scrie mai departe… Andi cîntăreşte trupul iluziilor cu trupul senzaţiilor… Andrei reuşeşte un exerciţiu de imaginaţie. Ca un fior rece…

Rostogolirea zilelor. Cearcăne

Zilele i se împotrivesc. Un halo cenuşiu îl înconjoară, se rostogoloşte împreună cu el… Se loveşte de copaci, de clădiri, de oameni, fără să simtă nimic. E doar frigul acela şi ceaţa ca un cearcăn păstos, străpunsă de perdelele succesive, dese, de ploaie… În habitatul ăsta trăieşte cu o impresie: nu sunt fisuri prin care să primească sau să înţeleagă veşti, spaime, senzaţii, greşeli, zîmbete, dezamăgiri, îmbrăţişări, tînguiri, şoapte, suspiciuni, apostrofări, tentaţii, iluzii, dureri, speranţe, resemnări, ameninţări… “Mult a fost, puţin a rămas”, îşi zice, şi se mai rostogoleşte un pic printre lucruri…

George Bacovia

Crize

Tristă, după un copac, pe cîmp
Stă luna palidă, pustie -
De vînt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie .

O umbră mormăind păşeşte
E om … atît, şi e destul,
Şi-acum ne-om gîtui tovarăşi
El – om flămînd, eu – om sătul.

Dar vezi … m-a ocolit acuma
El s-a temut mai mult săracul.
Pe luna palidă , pustie
De vînt se clatină copacul.

Vobiscum

În cercul lumii comun şi avar…
Mă zguduie de mult un plîns intern;
Şi-acest fel (de-a fi) va fi etern
Şi de nimic, pe lume, nu tresar.

… Dar vai, acei învinşi, pe veci pierduţi…
Ori în taverne, ori în mansarde;
Şi acei nebuni, rătăcitori, tăcuţi,
Gesticulînd pe bulevarde…

Servus, Blogolume!
La doamna Zoe Petre găsesc un gînd despre vechea maşină de scris. Auzind de decoratul de Băsescu ministru ceauşist George Homoştean, mi s-a făcut şi mie dor de Olympia mea din beci. Sau de sub pat? Recunosc, ar merita un text întreg…
Renata surprinde o gafă care are darul să ne scoată din pepeni, dacă nu să ne umilească, de-a… deputatei Teo. Şi cred că e abia începutul. Teo mai are multe de spus!
Ana spune lucrurilor pe nume şi merge mai departe.
Consiliul Naţional al Blogosferei adună memoriale şi alte multe gînduri grele…
La Brightie găsesc o stare… croşetată dibaci… Da, ai cui sclavi suntem? Ce se întîmplă cînd ne părăseşte iluzia că ne aparţinem, noi, nouă?…

P.S. Shahnour Varenagh Aznavourian, desigur, în zilele astea şi în multe altele! Mirabilă, nemeritată sărbătoare!
UPDATE: Charles Aznavour inseamna 60 de ani de cariera, 740 de cintece, din care 350 in franceza, 150 in engleza, 8 discuri in spaniola si 7 in germana! Inegalabil!

19 mai. O zi fără titlu

Mîine este marele miting, marea demonstraţie împotriva acestei guvernări falimentare… Acum, în ajun, prin populaţie se diseminează informaţii-sperietoare, se arată spre mineri, se arată cu degetul spre flamurile roşii, se face apel la psihoze trecute, se ambalează echipele de zgomot ale fanaticilor portocalii de pe Internet… O diabolică maşină a timpului funcţionează astfel ireproşabil în ţara asta şi totul este tras în jos cu 20 de ani… Spectacolul este trist pe măsura frigului şi ploii mocăneşti de afară şi  mă aştept ca mîine televiziunile să atingă noi vîrfuri de rating din ediţii speciale speculînd nu numai disperarea ci şi o aşa zisă cădere din democraţie a românilor. Nu ştiu dacă vor fi mîine în stradă 20.000 sau 40.000 de oameni dar bine ar fi să iasă în Piaţa Victoriei mult mai mulţi decît cei adunaţi la comanda sindicală pentru a exprima revolta, furia unei ţări căreia i s-a retezat pînă şi dreptul la speranţă. Şi bine ar fi să fie un miting mai puţin… românesc decît cele pe care le ştim…
Dincolo de acest peisaj însă, mă întreb şi eu dacă manifestaţia de mîine, dacă anunţatele greve care-i vor urma vor reuşi totuşi, pe de o parte, să scape de spectrul derizoriului şi, pe de alta, să mişte cît de cît fotoliile calde şi moi ale imperturbabililor şi oricum vremelnicilor puternici ai zilei… Aş fi deja mult prea naiv să mai cred acum în demisii sau în găsirea unor soluţii. Iar în… crăpatul obrazului de ruşine al cuiva… Atunci?!…

P.S. – Poate, mîine seară vom avea vreme şi motive pentru nişte variaţiuni mai nuanţate pe tema… dată.

UPDATE: Vorbeam ieri despre căderea în derizoriu… Nu ştiu de ce, dar senzaţia mea acum, după “marele miting”, este că totul a fost, şi aşa rămîne prin prisma efectelor: doar un… dans al pinguinilor!

Servus, Blogolume!
Manole măsoară frigul de mai… La mine gradele-au fost cu vreo două mai puţin… Şi aveam gînduri de flori de salcîm, liliac sau tei… Cosmin schimbă ziua în versuri amare… Mai găseşte în asta inspiraţia… Onu îmi pune pe masă firimituri din esenţa vieţii… De le-aş putea prinde… La… Virtual Kid găsesc un gînd tulburător de-al Manei Ciutacu. Cum să nu te treacă un fior? Adi face pînă şi dintr-un gen searbăd precum leapşa un “ceva” citibil. Iar cînd vine vorba de metale… e din categoria grea Mircea pune cîteva întrebări esenţiale. Într-un fel anume…

Dor de maci. Împreunări

Vremuri nebune şi nemiloase cu fiecare zi care trece. Mînate cu ură de oameni. Nu sînt prea multe lucruri pe care să le mai înţeleagă. Cu atît mai puţin oamenii şi lumea lor sălbatică. Şi-a acoperit pervazul cu teancuri de cărţi să nu vadă furtuna pornită afară, să nu-i mai intre ploaia în casă… În spatele uşii a ridicat un zid de cărţi, să nu mai audă. Şi-a zidit patul în cărţi… Le îmbrăţişează şi se lasă îmbrăţişat de ele, la un îndemn… Şi îşi aduce aminte de petecul de cîmp de maci şi de “acele” împreunări…
Citeşte acum memoriile lui Pablo Neruda, “Mărturisesc că am trăit memorii”... Ce lume, ce vremuri, ce oameni… “Acele” nebunii, uri, vremuri de foame fără milă, lucruri, oameni pe care reuşeşte să-i înţeleagă…

“M-a surprins faptul că, ajutaţi de mîna omului sau printr-un simplu capriciu al naturii, în acel loc sălbatic creşteau numai maci. Celelalte plante se retrăseseră din acest loc întunecos. Erau maci mari şi albi ca porumbeii, roşii ca picăturile de sînge, vineţii şi negri ca văduvele uitate. Niciodată pînă atunci şi nici de atunci încoace nu am mai văzut atîţia maci la un loc. Îi priveam cu respect, cu reculegerea pe care, dintre toate florile, numai macii ţi-o inspiră. Totuşi, din cînd în cînd rupeam cîte unul, a cărui tulpină frîntă lăsa să se scurgă pe mîinile mele o sevă aspră, ce răspîndea o mireasmă sălbatică. Îi mîngîiam apoi vaporoasele lui petale de mătase şi-l puneam într-o carte. Macii erau pentru mine nişte fluturi mari, care nu învăţaseră încă să zboare…”

(Pablo Neruda – din “Arta ploii”, din “Mărturisesc că am trăit memorii”, Editura politică, 1982)

Apoi, găseşte o poezie… Asta, care… strigă aşa:

Pablo Neruda

degete arse

românie străveche bucureşti aurit
aşa apăreai
infernalelor şi cereştilor noastre republici
ale americii
pastorală erai şi întunecată
spini şi torturi îţi străjuiau
mizeria groaznică
în timp ce madame charmante
divaga prin saloane pe franţuzeşte
biciul cădea
pe rănile poporului tău
în timp ce literaţi eleganţi
-în revistele lor-
îl studiau pe lawrence spionul
pe heidegger sau pe “notre petit dieu”
“tout allait bien a bucarest”
petrolul
lăsa pe degete arsuri
şi-nnegrea chipul
multor români
ca să se schimbe-n mormane
de lire sterline
la new york şi londra
de aceea
era atât de elegant bucureştiul
atât de suave cucuonele
“ah quel charme monsieur!”
în timp ce foamea
dădea târcoale înălţând
furculiţa ei goală
prin mahalalele negre
şi prin trista câmpie
ah da domnilor era
întocmai ca buenos aires
ca santiago sau lima
bogota şi sao paolo
unii puţini dansau în salon
schimbând suspine între ei
clubul şi revistele literare
erau foarte europene
foamea era românească
frigul era românesc
jalea săracilor
în teascul comun era românească
şi asa mergea viaţa
din floare în floare ca şi-n continentul meu
cu închisorile pline
şi valsu-n grădini
oui madame ce lume
a fost ce ireparabilă
pierdere pentru întreaga
suflare distinsă!
cu bucureştiul s-a isprăvit
acel gust aceea linie
acel delicios amestec
de putregai şi “patiserie”!
groaznic îmi pare
eu spun
că până şi culoarea locală
pitoreştile zdrenţuitele straie
cerşetorii încolăciţi ca rădăcinile
fetele care tremurând
aşteptau noaptea
la porţile balului
toate acestea vai ce oroare au dispărut
ce ne vom face chere madame
vom scoate pe alte meleaguri
vreo revistă a negustorilor de vite
profund preocupaţi de “metaphisique”

Servus, Blogolume!

Cella îmi spune despre însingurările peştilor… De nu le-aş şti…
Dumitru vorbeşte despre momentele golirii de cuvinte… La mine nu mai sînt de mult… momente
Onu caută să explice emoţiile din… austeritate
Omul de la munte povesteşte cum a împuşcat un italian un… cal
Gigi găseşte nimerit să desluşeacă cum vine treaba cu regele gol. Şi cu florile de salcîm…
Dan adună cîteva explicaţii… despre… şi cîteva măsuri anti-criză… La ce bun?, mai întreb…
Vania a recuperat ziua de joi. A renunţat la ZeList! Urmează recuperarea… pingurilor. O măsură cu… urmări
Karla mă duce acasă la Monet… Ce culori, ce muzici!…
Andi mă plimbă printre întîmplări… Le pescuiesc şi eu. Din cînd în cînd…
Cristi dezvăluie încă nişte… răspunsuri existenţiale… De-ale lu’ Gore!
Ionuţ zice că pleacă… Cîţi mai rămînem?

Toate cele bune! Viaţa merge mai departe.