De ce nu mă duc la “manifestaţie”

Găsesc în cutia poştală un fluturaş, un “manifest” roşu care mă îndemnă să ies mîine în stradă, în Piaţa Sfatului adică, pe la unşpe, şi să cer demisia guvernului. “Vrem un alt guvern! 1 MAI CORECT. Guvernul Boc 1 MAI RĂU nu se poate. PSD cere demisia Guvernul Boc. Veniţi alături de noi!…” – cam asta scrie pe fluturaşul cu pricina… Şi alte cîteva citate scoase parcă din posterele electorale cu lupta pentru locuri de muncă, cu respectul pentu cei în vîrstă, cu profesorii, cu şomerii, etc… În principiu sunt de acord cu toate aceste afirmaţii. Nu aş avea cum să nu fiu. Însă ele nu trezesc în mine niciun gram de revoltă, niciun avînt revoluţionar. Şi asta cu toate că sînt revoltat, scîrbit şi sătul de incompetenţa acestui guvern care ne conduce fără tresăriri spre hău. Toate sloganurile astea care-mi umplu din nou cutia poştală sunt atît de bolovănoase şi golite de sens încît sunt convins că mîine în Piaţa Sfatului nu vor fi mai mult decît nişte militanţi de partid aduşi cu autobuzul, cîţiva gură-cască şi, poate, o mînă de manifestanţi de serviciu care ar putea striga pentru absolut orice.
Apoi, ce efect poate avea o asemenea chemare leşinată într-o zi de “mini-vacanţă”, o zi cu soare şi într-un asemenea loc, în Piaţa Sfatului?! Cum să scandezi “Jos Guvernul!”, sau ce să faci sîmbătă la prînz în Piaţa Sfatului, loc de… turniruri cavalereşti, locul cel mai călcat de turişti al Braşovului? Dacă nu caraghioasă, ideea mi se pare cel puţin neinspirată cu toate că înţeleg foarte bine semnificaţia dorită a acestui gest în contextul zilei de mîine.
Hai un marş, o strigătură la geamurile prefectului sau primarului, o intersecţie blocată cu sprijinul unor sindicate (dar nu sîmbătă!), o grevă a foamei, poate că mai aduceau a protest cu adevărat de stînga cam aşa cum vedem că se întîmplă de 1 Mai prin alte zări… Apoi e limpede că nimeni şi nimic nu o să scoată micul şi berea şi iarba verde din “ritualurile” acestei zile la români… Garantat ar fi mers ca unşi nişte mititei, mai ales dacă ar fi fost serviţi, cu mult muştar, pe nişte flyere roşii, mobilizatoare, ca focu’ sau pe unele umoristice, portocalii… La foamea şi jalea asta în loc de un “1 MAI CORECT”, banal, ce succes ar fi dat mişcării socialiste autohtone şi ce avînt camaradului Ponta (!), o cîmpenească adunare în care să se audă dinspre grătare un: “Ia neamule, micu’ boc! E Gratis! Jooos guvernuuuu! Huoooo!!!…”

Servus, Blogolume!

Mircea desluşeşte cum e cu chestiunea ultimei reclame tv pentru Roşia Montana Gold Corporation. Aş… studia şi spotul Renault cu maşinile electrice, urmat brusc de… revelaţiile auto şi ecologice ale lui Boc
Allia ne spune o poveste cu un şoim şi cu flori de liliac… Avem fiecare din noi o poveste cu flori de liliac?…
Gabriela îşi găseşte asemănări tăiate din reviste… Un joc… în oglindă.
Gigi scrie inspirat mereu… Inspirat, despre norocul şi… deochiul… Cerbului. Un… pompier
Cristian mulţumeşte clipei… Poezia este, încă, posibilă…
Bătrînu’ Şarpe găseşte şi el… diferenţe. La… Şanhai, privind la standu’ României de la expo… mondiala…
Crin intuieşte o luptă pentru putere în alegerea… Evei. De către Adam, desigur…

P.S. – Metallica, normal! (chit că s-ar fi cuvenit un cînt mai… proletar!), fiindcă Master Of Puppets este, potrivit unui sondaj, cel mai tare album heavy metal din istorie!…

Relaxarea unui cuvîntător. În iarbă

Mai sunt cîteva zile şi o să mă aşez pe iarba crudă. În parc sau aiurea. Poate o să reuşesc chiar să o ascult cum creşte sau dacă nu cumva nu are ceva să-mi transmită. Probabil o să iau şi o panoramă a norilor, felie cu felie, ore întregi… Spunea cîndva o poetesă că am fi un popor vegetal… Încep să înţeleg de ce zicea asta. Erau alte vremuri, veţi zice. Nu, nu erau altele. Pe iarbă… În iarbă… Leac pentru septicemii, pentru prea-mulţii bolnavi din jur. Autovidanjare… cum găseam să scriu mai de mult.  Leac împotriva tot mai crizatei crizei şi a crizaţilor ei, datorii pământului!. Doar nu o-ţi crede că o să citesc Ghidul de relaxare al necuvîntătoarelor din ogrăzi şi ferme al lui Boc, cu toate cele 100.000 de euro cît cică face!? Dacă ar fi început măcar cu un ghid de relaxare al cuvîntătoarelor aş mai fi zis… aproape aş fi fost convins de bunele intenţii, de grija aleşilor portocalii… Da’ aşa?! Ah da, şi o să-l caut pe Hugo Chàvez Frìas pe Twitter. Pare mai sincer, mai disperat (cînd o să-i găsesc şi pe Băsescu şi pe de-alde Boc “prin reţele” va fi clar, ne-am dus pe copcă!) şi oricum mult mai distractiv!

Servus, Blogolume!

Rodica pune cea mai frumoasă şi imposibilă întrebare a zilei
Irina face contrabandă cu draperii… Cuvintele se pictează ciudat de frumos acolo la ea
Călin dă o fugă pînă-n China! Doi (pa)şi pînă acolo. Chinezii o ştiu!…
Andi mă face să cred că Hera are o întâlnire cu… Mica Sirenă!

Braşovul lui Bresson. Şi al meu…

Henri Cartier - Bresson: Braşov, 1975

Văd o ştire în “Time“: Muzeul de Artă Modernă din New York a deschis o nouă expoziţie dedicată lui Bresson. “Henri Cartier-Bresson: The Modern Century”, aşa-i zice… Arunc, bucuros de descoperire, o privire. Îmi regăsesc admiraţia faţă de acest pionier al foto-jurnalismului, al realismului fotografic. Da, îmi zic, aşa arată lucrurile şi acum… Şi… aceasta este adevărata fotografie… Doar că, poate, nu mai are cine să le fotografieze aşa. Ba nu… sunt convins că fotoreporterii ăia sunt printre noi, numai că încă n-au găsit calea spre marile simeze, spre agenţii, aşteptînd prin colţurile de pagină ale tot mai coloratelor şi puţinelor noastre ziare…
Apoi, pe blogul lui Alex Gâlmeanu găsesc, surprins, fotografiile lui Bresson din România! A fost pe aici prin anii şaptezeci. Una dintre ele este din Braşov (îmi permit să o reproduc), de la intersecţia Căii Bucureşti cu Poienelor şi Saturn. Oră de dimineaţă şi mii de… oameni ai muncii (şi părinţii mei, printre ei, probabil!…) se scurgeau spre “Steagu’”, (defuncta acum) “fabrică de autocamioane”… Privesc fotografia… Recunoaşteţi locurile, oamenii poate? Da, lucrurile arată aproape la fel şi acum… Nu-i aşa? Mai puţin miile de… muncitori…
O să-mi dau aparatul de fotografiat pe… alb-negru… În ton cu realitatea.

Servus, Blogolume!

Geanina caută răspunsuri în trandafiri… Şi găseşte, mereu, iubire.
Îl văd pe Nea Costache şi la televizor… împreună cu limba-i inconfundabilă şi cartea domniei sale…
La Vania găsesc o teorie a involuţiei… şi o fotografie de-a Mirelei…

Înainte de… asta. Fotografie

Vedere de sus... (Foto: Flavius)

Să vezi lucrurile, lumea, de sus… În fiecare zi aceeaşi privelişte, din acelaşi unghi. Pînă şi veştile să fi uitat să ajungă la tine iar soarele să bată mereu în partea opusă ferestrei tale. Partea cu veştile mai că aş prefera-o,  nu şi superioritatea singurătăţii acestor oameni, pe care o condiţionează doar cu un sfîrşit repede şi simplu, ultima lor speranţă. Superioritatea aceea sobră cu care sfidează privirile celor de jos sau ale celor întîlniţi cîteodată pe scări… Le intuieşti  şi singurele coşmaruri: teama ca nu cumva să le ghicească cineva tristeţea, să le întîrzie ultima pensie necontrolabil de mult sau să fie găsiţi zăcînd… Aproape o viaţă întreagă au trăit aşa: fără drumuri, fără aşteptări, fără cunoştinţe, fără polemici. Fără miză.  “Aproape”, fiindcă “înainte” nu ar fi crezut că vor ajunge aici. “Pasul” – alunecare lină – a fost atît de mic, de imperceptibil, încît au uitat instantaneu ce fusese “înainte”, că a existat şi un “înainte de asta”…

Servus, Blogolume!

Ada şi-a luat rămas bun… Sper să fie cu întoarcere. Scrie prea bine…

Ana Maria mă trimite cu gîndul la altă fotografie… Prea multe, nemeritate nedumeriri… ştiu

Îmi place entuziasmul lui Alexandru. Şi optimismul!

Cell povesteşte despre cum e să duci prăjituri la serviciu, să faci poze, şi despre cam ce simte lumea atunci… Senzaţii cunoscute

Dan mă surprinde (plăcut) cu invitaţia spre cel de-al doilea blog al lui, de sport.

Deea tulbură, iubeşte, despică lumea în două şi o împreunează la loc…

Încă o zi tristă. Flori de zarzăr…

Au trecut iată, deja, doi ani de la plecarea dincolo a lui Cezar Ivănescu, poate unul dintre ultimii noştri mari poeţi. Unul dintre clasici. Doi ani de la o moarte grăbită de un şir de blasfemii, de la o moarte suspectă… Doi ani de aproape totală tăcere (cu excepţia blogosferei, aici, aici şi aici) privind cele întîmplate, doi ani de la începutul altei previzibile uitări fiindcă – nu-i aşa? – ne preţuim poeţii, valorile doar în simpozioane omagiale sau dîndu-le numele cîte unei străzi sau al cîte unei alei de cimitir…
O zi tristă. Încă una. Zilele cînd vorbim despre poeţi, oricare ar fi ele, ar trebui să fie unele de bucurie. Privind spre obiceiurile noastre îmi dau seama că nu este aşa, că nu poate fi aşa… Sau să fie de vină cenuşia asta de primăvară care, mi-a risipit deja florile zarzărilor în ploi? Cenuşie, şi ca un făcut, neaparţinîndu-mi, asemeni şi iernii trecute care nu a fost iarnă şi nu a fost a mea…

Cezar Ivănescu
Rosarium (?)

!stau în pământul sterp fără noroc,
cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop
gropar al vieţii mele fără viaţă
trăită-n scârbă, în dezgust şi greaţă,
plătit cu Timpul care mă omoară
dator vândut celui ce mă plăteşte
din groaza mea nu pot ieşi afară
cum Soarele arzând se osândeşte!

Servus, Blogolume!

Onu îşi aminteşte de cei şapte ani de-acasă care sînt ai… mamei. Şi de spaimele părintelui… ştiute.
La… Meşterul Manole regăsesc verdele crud, cel întîrziat încă pe aici…
La Adi găsesc, tîrziu, o fotografie. Mă gîndesc că multe… sedii centrale vor arăta la fel, nu peste multă vreme… Presimţire.
Ticke vorbeşte despre o… gaşcă Consimt!

P.S. - Vladimir Vîsoţki pentru o anume… furie. Îl ascult tot mai des.

Foc de voie. Luneta poetului

Îmi place cum scrie Cărtărescu, chit că este scriitorul preferat al Preşedintelui. Îmi place de mult, dinainte ca Preşedintele să fi auzit de el. Aşa că îi acord circumstanţe atenunate şi îl citesc, îi caut editorialele mai departe. Uneori, recunosc, tind să devin răutăcios şi aş fi tentat să îi taxez unele… nerozii privind realitatea. Şi chiar fiind convins că opinia mea nu cîntăreşte într-atît încît să supere, continui să mă cenzurez. În cazul de faţă, respect înainte de toate Poetul, scriitorul, profesorul, dincolo de circumstanţa amintită a “întîlnirii” noastre de mai de mult… În fine, nu ştiu de ce mă simţeam dator să explic asta vorbind în definitiv de nişte… divergenţe politice care ar trebui să nu ducă la ştiu eu ce pricini… De fapt, cred că nici nu duc… În fine, vreau să zic – am mai scris pe aici în contextul ăsta… – că de data asta, în sfîrşit sînt de acord cu părţi din editorialul lui Mircea Cărtărescu de azi, din EVZ: “Sunt sătul de vorbe”. Şi citez din plin:
„Aici am ajuns, de fapt aici am fost întotdeauna. În momentul de faţă o modificare de Constituţie este o tichie de mărgăritar. Nu mă interesează. Atâta vreme cât n-am şosele, nu mă interesează o revizuire a Constituţiei. Câtă vreme n-am justiţie, câtă vreme n-am o guvernare coerentă, câtă vreme mă omorâţi cu zile în spitale, câtă vreme îmi imbecilizaţi copiii cu şcoala şi televizorul, câtă vreme n-am siguranţa unui loc de muncă, nu vreau să ştiu de nu ştiu ce schimbări a nu ştiu ce paragrafe.(…)
În ceea ce mă priveşte, sunt sătul de vorbe. N-am garanţia că lucrurile vor merge mai bine cu o Constituţie mai bună, acolo unde respectul legilor nu este a doua natură a cetăţeanului. Ne-am compromis cei câţiva ani precedenţi de relativă ascensiune cu lupte politicianiste fără precedent şi fără noimă. Criza ne-a deschis ochii şi ne-a trezit din nebunia politică de până acum. Căci din imensa încrâncenare dintre preşedinte şi moguli, care a-mpărţit România în două, a produs divorţuri şi rupturi între prieteni, n-au ieşit până la urmă decât sărăcia şi disperarea noastră actuale.(…)
Aş vrea ca Emil Boc să înţeleagă că nu poţi, în aceeaşi săptămână, să anunţi şi renunţarea la construirea de şosele, şi revizuirea Constituţiei. Că nu poţi trăi din împrumuturi şi în acelaşi timp să te preocupe subtile probleme politologice. Aş vrea să-i fie clar că treaba lui, în acest moment, este să evite colapsul economic şi social al României prin măsuri pragmatice, nu politicianiste. Câtă vreme nu reuşeşte aici, nu va reuşi nici în altă parte.”
Da, aşa e… Însă vedeţi, poetul îl “aranjează” doar pe Boc şi zice că încrîncenarea dintre moguli şi preşedinte ar fi dus la ruperea României în două! Apoi bate şaua… crizei! Ei bine, eu cred că altceva a împărţit ţara în două! Apoi, observînd chiar o undă de grijă faţă de prim-preşedintele de partid şi de stat în rîndurile poetului nu pot decît să bănuiesc că s-a dat… liber la… ţinta piept Boc!

Servus, Blogolume!

Dispecerul îmi oferă o… piatră de încercare. De cîntărit normalitatea noastră. Sau a mea?
Gabriela îmi aminteşte de un mare actor de care m-am cam îndepărtat: Jim Carrey
Cati îmi trimite gîndurile la pădurile pierdute. Le resimt, chiar dacă ele mai sunt încă aici… Paradox.
Link-Ping mă premiază. Încă de două ori… Mulţumesc şi dau mai departe blogolumii!