Intrăm în Săptămîna Mare, în Săptămîna Patimilor. Şi mereu în momentul ăsta mă întreb: cum arată pentru mine această intrare, dacă am pregătit-o în vreun fel sau dacă, nu cumva, e doar un altfel de peisaj, ceva mai colorat în care pătrund, mai plin de aşteptări decît de… oferte, faţă de celelalte prin care trec în fiecare din săptămînile obişnuite… Cred că din moment ce nu am încă un răspuns, înseamnă că niciodată la sfîrşitul acestei săptămîni nu am stat să privesc în urmă să văd cum a fost sau… Aşadar… nimic memorabil? Nicio schimbare de atitudine? Asta ar însemna că?… Uite, după Înviere, de data asta, voi privi în urmă şi voi nota, sincer: cît a fost ofertă şi cît aşteptare? Şi dacă, nu cumva, în toate a fost mereu ipocrizie.
Începe Săptămîna Patimilor şi, nu ştiu de ce, îmi amintesc de o poezie de-a lui Carl Sandburg (unul din cei cîţiva poeţi americani la care ţin)…
Carl Sandburg
Omul, vînătorul de om
Am văzut Omul, vînătorul de om,
Vînînd cu o torţă într-o mînă,
Cu o canistră de benzină în alta,
Vînînd cu puşti, cu frînghii, cu lanţuri.
Am ascultat
Şi un zbieret a răsunat,
Zbieretul Omului, al vînătorului de om:
Te prind eu, acum, lepădătură!
Am ascultat mai tîrziu.
Zbieretul a răsunat din nou:
Omoară-l! Omoară-l! lep…b…tură…!
În dimineaţa următoare, soarele a văzut
Două capete de ceva, o spinare fumegîndă
Şi un avertisment pe lemn carbonizat:
Ei, bine, l-am prins,
l…b…pt…ură…!
(Traducerea: George Macovescu)
P.S. – Muzichia: Jean Ferrat, pe versurile lui Louis Aragon…
credem uneori in invierea propriei constiinte… nu stiu daca ne si pregatim suficient pentru asta… da, ar trebui sa fim mult mai atenti la noi… “qui parle de bonheur a souvent les yeux tristes…” frumos.
O saptamana frumoasa!
Eu sunt tot asa si-mi pare rau ca nici macar in aceasta saptamana nu traiesc altfel.
Pingback: Florilor le urez La multi ani! « Supravietuitor's Blog
Pingback: Tăcerea strigătului « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.
Cand privesti din unghiul cererii, ofertei si asteptarilor, ipocrizia e inevitabila…
Mai bine nu privesti niciodata in urma, ci doar inainte. E filosofia mea de viata…
Eu ştiu cum mă simt în această perioadă…sau, mai bine zis, ce simt! Nu ştiu de ce, dar nu mi se întâmplă la fel în restul anului. Intru în biserică doar de Paşte. Aşa simt! În rest…în biserica din suflet…şi nu că îi auzisem înainte versurile lui Chilian…ci pentru că aşa i-am spus eu locului unde mă duc când am ceva pe suflet.
Simt o pace…o împăcare cu unele gânduri mai tulburi sau mai răzvrătite spre mine pe care le-am avut…asta simt…o linişte! O am, dar în perioada asta îi mai simt o parte care îi lipsea.
Asteptam sa ne spui rezultatul..intre timp – traieste cu patima.
Pingback: Roblogfest 2010, în sensul că nu este bine… « Dispecer Blogosferă
Sărbători fericite, Flavius!
de fiecare data cand e vorba de asteptari apare nemultumirea…
Saptamana luminoasa !