Înţelesuri tîrzii… În oglindă

Nu mai ţinea minte de ce, atunci cînd venise să-şi recupereze de la criticul cu barbă, fumător de pipă, dosarul cu poezii lăsate spre publicare, acesta-i spusese doar atît: “Hmm… Mallarmé... Pune mîna şi citeşte Mallarmé. Şi după aceea Apollinaire!” El începuse cu acesta din urmă lăsîndu-se probabil furat în mirajul său aparent uşurel şi, fără îndoială, erotic… Mallarmé i se părea mai colţuros, mai “abscons” şi pe vremea aceea nu se dădea în vînt după descifrări, după esenţe, ci după toate cele… fruste. Toate gîndurile astea acum se mai leagă doar de o fişă, de un bileţel agăţat cu o agrafă de coperta acelui dosar care nu-i mai spune nimic. Chiar nimic.
Şi totuşi, într-o zi ca asta, amorţit şi doritor de primăvară, cu nostalgii franţujite, se apucă să citească în oglindă: Mallarmé – Apollinaire. O “Citire” în gîndul că-i va aduce ceva din senzaţiile de atunci şi, eventual, un tîrziu înţeles al celor spuse de criticul cu barbă, învăluit în fum de pipă:

Stéphane Mallarmé
Desprimăvărare

Morbida primăvară, din nou, a încălcat
Seninul regn al artei, o, iernile lucide,
Şi-n trupul meu de care un sînge trist decide,
Se-ntinde neputinţa într-un prelung căscat.

Crepuscule zac, albe, în craniul ce mi-l strînge
Un cerc de fier ca între pereţi de sarcofac,
Pe cînd eu dibui după un vis frumos şi vag
Pe cîmpul unde seve se lăfăie, nătînge,

Şi cad, răpus de-atîtea arome mult prea tari,
Iar visului săpîndu-i cu propria-mi faţă groapa,
Muşcînd din brazda caldă sub lilieci amari,

Mă-ntreb dacă plictisul o să-şi retragă apa…
- Azurul, însă, rîde pe gardurile vii
Şi ciripitu,-n soare, al păsărilor mii.

(Traducere de Şerban Foarţă)

Guillaume Apollinaire
Aud o pasăre-undeva

Aud o pasãre-undeva
Cred cã-i sufletul tãu de veghe
Printre soldaţii de-o para
Şi vraja-mi picurã-n ureche

Ascult-o cît de tandru cîntã
Pe care creangã nu pot spune
În zi de lucru si-n zi sfîntã
Cîntarea-i rostul meu pe lume
Ce mai pot spune, zice despre ea
Când totul e metamorfozã
Sufletu-i tril pe o zmicea
Inima-i cer si ceru-i rozã

Pentru soldati ea e iubire
Iubirea mea e doar o fatã
Iar roza-i mai putin uimire
Ca pasãrea-n azur zburatã

Inimã-albastrã de copil
Iubire-a inimii celeste
Repetã-le prea blîndul tril
Mitralierelor funeste

Ce latrã-n zare ca si cum
Însãmînteazã frig în astre
Zile si nopti îsi vãd de drum
Iubire-a inimii albastre

(Traducere de Ion Roşioru)