Astăzi m-am strecurat iar printre pagini vechi, îngălbenite. Preţ de un ceas sau două. Ciuda pe plictis, pe lehamite, pe iarnă, pe ediţiile speciale… Asta mai pe seară, după alte drumuri, după un teatru cu păpuşi, după o masă cărată de colo pînă colo, după un pahar de vin, după o curăţenie de primăvară, după nepermis de multe cafele… Şi am găsit acolo doar… cîteva. Dintre sutele de pagini… Probabil din pricina stării… eram aproape gata să le arunc la coş, ca şi în alte dăţi… Dar le mai las să dospească, deh, din acea tandreţe a colecţionarului înţelepţit tardiv… “Anestezie” de primăvară blogeristică, îi zice Marius, însă eu cred că e mai mult de atît… Ceva bun pentru miezul nopţii, spune Cristian… Frumos şi trist, crede Nox, rezonînd în imagini şi cuvinte de undeva de… surprinzător de departe (nu m-aş fi crezut ajuns şi priceput pînă acolo, nu aş fi crezut că translatorul va deveni o meserie inutilă!) Ceva ce e… altceva decît pare, îmi transmite îndoindu-se Rokolla…
Ce am găsit? Un lift. Blocat. Presimţirea unor zăpezi de aprilie. Un greiere. Stins. Un cîntăreţ în mizerie, fără cîntece. Un soldat. Aproape dezertor. Într-o unitate din Sibiu, prin ’89…
Urmează luni… 
P.S. - Şi o muzichie, aici pe post de poză. Probabil tot fără drepturi de autor 
E superba melodia. Nice
zăpezile își au drepturile lor. chiar și mai târziu.
muzica e bună.
starea te face să te intrebi.
cum?
am lasat aceasta melodie si la Geanina. o las si la tine.
mă ia, ma fură.
urmeaza luni.
E deja luni, urmează o altă luni. Ce e între ele, pentru moment măcar, nici nu contează foarte mult. Toate însorite la tine, Flavius!
Pingback: Lecturile începutului de săptămână. La teatru - Cel care striga in pustie
Porbabil că e mai mult decât o “anestezie” de primăvară. De fapt, cred că naţiunea cu totul a aşa, plecând de la nişte perspective de tip nisipuri mişcătoare aproape pentru toată lumea. Până şi speranţa a intrat în comă profundă, deşi nimeni nu a mai umblat la Cutia Pandorei de ceva timp.O săptămână benefică şi nonplictisitoare îţi doresc.
pe multi ne prinse, cica astenia
Pingback: Nu porunci inimii să tacă | Raza mea de soare
Salve, signor Flavius….Lasă “astenia primăvăratică” deoparte şi fii mai combativ, neicusorule…nu mi te blegi acuşica…Doar în fiecare an vine primăvara…Ori trece iarna…Orice situaţie scapă de sub control atunci când cauzele identice nu mai determină efecte identice. Iertare că nu te-am mai “punctat” cu comentariile mele. Uneori, cea mai mare dovadă a înţelepciunii mele( mă laud eu dacă nu am lăudători..) a constat în faptul că foaia albă de hârtie( ori display-ul PC-ului) din faţa mea a continuat să rămână albă. Dar sper ca acest provizorat să treacă, la fel cum va trece şi ultima zvâcnire a coanei Iarnă..Chit că
farmecul celor mai multe lucruri permanente constă în faptul că aproape toate au început printr-o lungă perioadă de provizorat.
Să vă fie bine şi… una affetuosa stretta di mano!
Zile (mai) faine!
Il Padrino
câte steluţe să (mai) pun şi cât soare să adun?
uită-te-n ochii Inei şi străluceşte
am dat cu bulgări mari în geamul vostru,de peste munte, hai p’afar Flavius, avem pârtie spre primăvara din noi
deci si tu ai descoperit secretul tipatului zapezii
(asta este pt. “zapezile din aprilie”)
Pingback: Neliniştitu' » Post Topic » Concurs de belit blana la urs