Cine mai ţine minte sfîrşitul “veghii-n lanul de secară?”… L-am recitit acum aflînd de la radio de moartea lui J.D. Sallinger… Bineînţeles că ăsta mi-a fost reflexul, să mă duc la raft şi să caut cartea. Aceasta. Am răsfoit-o şi am retrăit senzaţia de atunci: “Cum? S-a terminat? Aşa? Deja?…” Cred că în vremea aceea, deşi fermecat de tentaţiile acelei libertăţi intangibile eu nu aş fi conceput să am de a face cu unul ca Holden Caulfield. Alţii, dimpotrivă, ştiu… Privind în urmă mă întreb: ce s-o fi ales de el, fiindcă vîrsta lui trebuie să fie aproape de vîrsta mea (la orice personaj, cînd îl citeşti, te raportezi cu o vîrstă contemporană ţie…). Şi totuşi de ce n-aş recunoaşte acum că de nenumărate ori m-am dus, mai tîrziu, după ce am citit cartea, să stau de veghe-n lanul de secară? Nu cumva, pînă la urmă, am devenit eu un… Holden Caulfield?… Poate nici n-aş fi uimit să aflu o sumedenie de coincidenţe privind viaţa… noastră de… după citirea acestei cărţi uşurele… Ceea ce ar însemna, nu-i aşa, că de fapt aşa am fost şi înainte, atunci odată cu el?
De bună seamă… “Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi.” Oricum, cine ar înţelege ceva?
P.S. – Atît de puţine am auzit ieri despre Sallinger. Şi atît de multe despre Mutu!… Firesc.
Am avut acelasi reflex. Presupun ca multi altii la fel.
Acum ramane intrebarea: ce e in safe-ul lui Salinger?
Aseară, pe canalul TF24, i-au dedicat cam 20 de minute.Probabil ai avut aşteptări prea mari de la televiziunile noastre.
Ştirea cu Mutu rula pe burtieră la ei. Nici n-au amintit de el.
Flavius,puţini mai sunt cei cărora le e dor, realitatea tristă pe care o trăim, ne fură sensibilitatea cu care ne naştem.Când văd atâta răutate în jurul meu, mă cuprinde tristeţea şi doar trecerea zilnică prin scrierile prietenilor mei din blogosferă mă mai linişteşte.Suntem totuşi aşa de puţini…
mda
ca si un antevorbitor repet si eu-toata lumea asteapta acum publicarea manuscriselor (se pare ca sunt destule dar sa vedem ce va spune familia)
Holden Caulfield nu înaintează în varstă, n-are voie. dacă ar face-o n-ar mai fi el. îl vedeţi “la casa lui” sau în orice ţine de rutina zilnică? eu nu.
el ramâne eroul fiecarui adolescent, pentru că eu cred că toţi cei care am citit cartea am regăsit ceva din noi în el.
poate sunt subiectiv, dar cine ar putea să ma condamne pentru asta?
a murit Salinger? cred doar că şi-a găsit un loc mai ferit decât cel de până acum.
Respects mr Salinger, wherever you are!
Ei,ei,Flavius,cred ca aseara ai uitat ca traim in Romania,unde stirile importante sunt despre cei care nu fac mare branza,dar au bani…
De multe ori imi pun o intrebare:oare nu noi,care credem ca suntem normali ca si gandire, sentimente,doruri….suntem practi ciudatii acestor timpuri?La ce ne putem astepta de la cei pe care ii consideram noi…ciudati?
Firesc, într-adevăr. Mutu are valoare… informaţională, e cunoscut de la primul până la ultimul român. J.D. Sallinger? Who the fuck is that? Lumea nu mai citeşte, Flavius, se educă prin tabloide şi cască ochii la ştirile servite pe tavă de televiziunile comerciale. Aşa că, ce să însemne J.D. Sallinger? Încă o dovadă că lumea pe care o populăm, se supraaglomerează cu medocritate, în timp ce valorile se duc pe rând. Mai rămân unii, răzleţi, cărora li se face dor.
salinger a fost o minte!
nu are rost sa facem analiza de gen mutu-salinger,
ca nu ajungem niciunde.
din cate am citit, ultimul interviu al lui salinger a fost undeva prin anii ’70. intr-un fel, lucrul asta cred ca l-a clasicizat ori l-a trecut in posteritate.
important este ca noi l-am citit si-l vom reciti cu placere. mutu si praful de copt pe la nas nu este treaba noastra.
te salut, flavius, zi faina!
multe carti sunt frumoase, f. multe, dar rareori intre acel inceput ‘DACA VRETI INTR-ADEVAR ‘ si ‘asta-i tot, mai mult nu va povestec’… , nu stiu citi ar putea povesti cu acel chef-fara-de-chef, asa cum o face Holden Caulfield;
la el ne vom regai mereu “cheful’ de/pt lectura,
la altii, vom auzi mereu cum si cit chef au sa ne spuna ce nu avem chef s’auzim….
[scuze, Flavius, dar la acest text al tau, de data aceasta, nu am rezistat si am scris ]
salut nu vrei sa sustii spunenudrogurilor.com? te sustinem si noi.
„Dacă vreţi într-adevăr să aflaţi ce s-a întîmplat, probabil c-o să întrebaţi în primul rînd unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărîtă, cu ce s-au ocupat părinţii înainte de naşterea mea şi alte rahaturi d-astea gen David Copperfield, dar, dacă vreţi să ştiţi, n-am nici un chef să le înşir pe toate. Mai întîi pentru că mă plictiseşte…
[...]Asta-i tot, mai mult nu vă povestesc. Aş putea să vă mai spun, de pildă, ce-am făcut după ce m-am întors acasă, cum m-am îmbolnăvit şi aşa mai departe – sau la ce şcoală vor să mă dea la toamnă, după ce ies de aici, dar n-am nici un chef. Zău că n-am. Toate astea mi se par neinteresante.” Ăsta era Holden Caulfield! neinteresat..plictisit..un mic nebun..ca mine si ca multi dintre noi..
Am citit-o de doua ori si m-a fascinat nebunia lui!
Nu cred ca avea chiar varsta ta..Caulfield este autorul insusi..a scris cartea cand avea 16-17 ani..din cate stiu..si tu scrii prea bine ca sa ai doar atat
Frumos scris si bine spus despre faza cu Muta Satului!
Sanatate!
n-o sa uit niciodata scena cabinei telefonice. omul care vrea sa vorbeasca cu cineva, dar n-are pe cine suna si formeaza un numar la intamplare. nu e deloc usurica cartea aia.
Flavius, oare urmărind “Stirile” la TV, n-ai inteles nici acum care sunt subiectele preferate? De ce să te mai miri, că valorile paşesc in eternitate neobservate, iar nimicnicia umple cu nerusinare paginile si canalele media? Important este ca cei care mai au o fărâmă de conştiinţă, să aibă putearea de a nu lăsa garda jos; este minunat că aici, pe pagina deosebitului tău blog, câţiva oameni aduc un omagiu celui ce va rămâne nemuritor pentru multi tineri ce se vor regasi “In lanul de secara”: Jerome David Salinger.
” Ce m-a înnebunit însă pe mine e că stăteam lîngă o cucoană care a plâns tot timpul filmului ăstuia nenorocit . Cu cât era mai ridicol , cu atât plângea mai tare . Ai fi putut crede că plânge fiindcă-i foarte bună la suflet , dar am stat chiar lîngă ea şi am văzut cât era de bună .Avea cu eqa un băieţel care se plictisea de moarte şi voia la toaletă . Îi tot spunea să stea liniştit şi să fie cuminte . Pînă şi o păcătoasă de lupoaică ar fi fost mai bună la suflet . ” Am preferat să-mi amintesc mai bine de Salinger decât de Mutu . Un week-end plăcut .
” Anumite lucruri trebuie sa ramana asa cum sunt. Ar fi bine daca ai putea sa le bagi intr-una dintre vitrinele alea mari de sticla si sa le lasi in pace”-De veghe in lanul de secara”—de ce iubim atat de mult cartea asta noi, adultii?
am citit tot ce-a aparut la noi de Salinger. Si Franny si Zooey este o carte foarte buna. Si cele 9 povestiri sunt extrem de interesante.
Dacă-mi permiti, mi-a placut acest text:
http://www.adevarul.ro/andrei_craciun-editorial/Nicio_floare_pentru_acest_mort_7_199250074.html
Cum ti se pare, Flavius?