Nu am să… tapetez nimic azi cu Dali, deşi aş fi tentat. La fel ar trebui să fac şi cu Sacha Distel. Ar trebui să scriu altceva decît să caut obsesiv – şi comod, ce-i drept – ceva despre X sau Y, în chiar ziua morţii sau naşterii lor. De fapt am urît mereu agendele, calendarele, enciclopediile (cu atît mai mult această aproximativă şi dubioasă wikipedia!), şi se vede treaba că asta se întoarce împotriva-mi cu… obiceiul ăsta. Mă paşte vreo altă dependenţă… 
Poate că mă pîndeşte un soi de răzbunare a timpului netrăit sau promis în zadar în stînga şi-n dreapta?… Răzbunare prin… neamintire? Aş putea fi adus pînă acolo încît să trebuiască să-mi notez într-un carneţel multiplele parole de ieşit în… irealitate sau de la intrarea în poşta electronică, după care acel bloc-notes să-mi fie furat de către un slujbaş al timpului, un fel de călău, desigur, plătit pentru asta?! Şi de fiecare dată cînd aş îndrăzni să-mi fac un nou e-mail sau un alt cont, undeva aiurea, sau poate un alt blog, aş păţi imediat la fel… În rest, nu aş uita absolut nimic, totul ar funcţiona normal. Ar fi un blestem? O uşurare? Cum ar fi?…
Chiar, la ce bun să mai ilustrez azi încă o aiureală cu Dali? Să zicem că, întîmplător, oricum îmi aduceam aminte şi că aş fi avut chef să ascult o piesă cu Sacha Distel… şi că de mult – coincidenţă! – aveam de gînd să dedic o PDA Ilenei Mălăncioiu (poeta ieşită cu mulţi paşi înainte din… rîndurile mele cu… poeţi!)
Chiar, ce-ar fi dacă imediat… după, mi-aş uita parolele genunchilor lumii, constatînd apoi că zi de zi, texte, muzici, imagini ar continua să apară aici… mai departe? 
Pact
Mă-nţelesesem bine cu călăul
execuţia trebuia să aibă loc în zori
şi fiindcă mergeam fără-mpotrivire
urma să fie aduse şi flori.
Mai urma fără-ndoială să nu se ştie
întrucît eram vinovată
fiindcă fusesem de acord să mor
înainte de a fi condamnată.
Ca să simt durerea cît mai puţin
îşi ascuţise toată ziua cuţitele
şi le trecea prin foc în faţa mea
ca atunci cînd înjunghia vitele.
Apoi fiindcă nu putuse dormi
pentru orice fel de-ntîmplare
se pregătise să-mi ţină tot el
o cuvîntare.
În zori s-a apropiat tremurînd tot
ţinea în mîini buchetul pregătit
ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele
dar o să fie totuşi ca şi cum ai murit.
Pe unde vrei să fugi Flavius? Te vom găsi noi cumva tot aici. Îţi vei reaminti că trebuie să-ţi aminteşti că eşti aici. Undeva e o părticică din sufletul tău aici. Chiar dacă doar în proiecţie virtuală. Hmm, oare sentimentele au proiecţii virtuale?… O iau razna! Clar!
)
Toate cele bune:)
Servus, Marius!
Mă gîndeam de fapt la uitare. Cum ar fi ca uitarea să preia controlul? Ceea ce, de fapt, nici nu-i imposibil! Atîta tot 
Păi, nu, nu am de gînd să fug pe nicăieri… Aşa s-a înţeles? Vorba ta… o iau razna atunci
O seara faina!
Salve, signore, per anche una volta oggi!
Neica Nietzsche spunea odată că „dacă viaţa noastră are toate de ce-urile, atunci putem suporta aproape toate cum-urile”.
Sa iti fie bine si…una affetuosa stretta di mano
Zile faine!
Il Padrino