Un an trece repede. De obicei după un an rămîn cîteva însemnări, cîteva întîmplări. O sumă de note, de notiţe, vesele şi triste. Important e ca media să iasă cu plus. La fel e cînd priveşti spre Anul Nou: să te uiţi la el ca la jumătatea plină a paharului. Fără teamă şi fără iluzii, dacă se poate. De data asta, presimt, anul ce vine va fi pe plus. Va împlini destule atîrnate în timp şi nesperate gînduri şi fapte. Şi ştiţi de ce? Fiindcă mai toată lumea îl priveşte ca pe un an fatalmente rău şi îi lasă în prag prea puţine dorinţe. Şi cum anul nu e ceva dat care vine să ne ocupe timpul, să ni se aşeze la masă, ci este aşa cum noi ni-l frămîntăm – ca pe o pîine – hai să fim mai… pozitivi, să-l frămîntăm mai cu spor
Nu de alta, dar varianta poetică a lui Marin Sorescu, alternativa adică, pîndeşte după colţ o slăbiciune, un pesimism, o carie. Şi zău, nu merită, alternativa asta, mai mult decît o privire ca spre un an, cel mult care a fost, nu ce va fi şi o atenţie cel mult… lirică!
Un an de molii şi de dolii
Mai multe dolii decît molii
Şi-un an cumplit de pete-n soare
Şi-un an cînd trage sarea apa
Cum ar veni, de pete-n sare,
Un an de cine poate, scapă.
Aşa că… La mulţi ani de gînduri bune, cu sănătate şi împliniri de tot felul, dragelor şi dragilor!
Anul ăsta se încheie cam cum a început iar anul viitor va începe cum se termină acesta. Am încercat să nu mă mai prea ating de politichie şi de mersul treburilor prin ţara asta, acum mai ales, de Sărbători. Am încercat să stau departe de televizor şi de ziare dar tot mi-au mai căzut ochii şi mi-au mai trecut pe la urechi una-alta… Şi constat previzibilul: nimic nou sub soare! Îndeobşte la final de an tragi linie şi aduni, compari şi te gîndeşti că musai anul ce vine trebuie să fie mai bun. Dar cum nu s-a schimbat nimic bag de seamă că vom merge mai departe ascultînd aceeaşi fanfară; vom dansa pe aceeaşi muzică. Aş crede că vom dansa chiar mai apăsat fiindcă taraful şi dirijorul sunt mult mai determinaţi şi mai… legitimaţi pînă acum. Pentru cei cărora le place, nu-i nicio problemă şi sunt convins că se bucură de primele acorduri: ciorogîrle, prigoneli şi otevisme. Şi cum astea sunt doar de încălzire, de acordare a instrumentelor, mai încolo fericirea le va fi maximă! Pîine şi circ cît cuprinde! Pentru ceilalţi, jumătatea “afonilor”, ei nu au decît să-şi bage dopuri în urechi.
Primele ştiri ale “noului mandat” “premiero-prezidenţial” sunt: disponibilizări masive de la buget (nu că privaţii ar duce-o mai bine, ei experimentează asta de mult!), salarii de merit şi prime pentru birocraţii… şefi, Sănătatea, cu un picior în groapă (nu, nu mă refer la gripa nouă care, oricum, stă la braţ cu Criza (cea fără de măsuri anti-), nepotisme atît cît e loc, şi OTV-ul ca televiziune oficială, pardon, naţională, fără limită orară la programul de bancuri şi cu mai puţine pauze de… publicitate! Şi toate astea, cam fără nicio Opoziţie!
Cam asta e… ţara, cam ăştia suntem, cam ăştia sunt şi cu ăştia defilăm! De-o fi una, de-o fi alta…
P.S. Muzichia nu are nicio legătură cu asta. Numai că-mi place, sună bine E… altceva!
Sterpe, zilele astea dintre Crăciun şi Anul Nou. Ieri, vînt aspru, rece. Astăzi, o amăgire de soare. Oraşul e uscat şi el. Oameni bulversaţi de drumuri inutile, fără răgaz. Ici şi colo, zeloşii sfidează evidenţa şi sunt tot o zdroabă, indignaţi că “partenerii” şed şi cască. Ar vrea să pună punct, să tragă linie, încercînd să rezolve acum, năduşind şi aruncînd ordine, toate restanţele, toate facturile de peste an. Apoi, cu ochii pe ceas, notează în carneţel ce face X, ce nu a făcut Y. Clocesc “referatele” din prag şi de după pragul de An nou. Managementul timpului crizat . “Da, e penibil – veţi spune. Sunt cazuri izolate”. Sau aţi spune: “Las’ că de muncă nu crapă nimeni! Mai ales pe vremurile astea nu se cade o asemenea abordare!” Aşa e! Cu toate astea, pentru a-i scuti de trăirea penibilă a Sărbătorilor, sau mai bine zis, de netrăirea lor, aş decreta “Samba si, trabajo no!” pentru toţi “aflaţii în treabă” din Românica harnică şi productivă a acestor zile. Pe bune, am mai scăpa de ridicol, de tristeţi, plictis şi furii inutile, în ciuda multor… Fideli! Chestie valabilă şi pentru… ciorogârlele fabricate la tv întru uzul boborului votant şi dornic de acţiune şi rezultate imediate, palpabile !
Nu mă omor după statistici însă wordpress-ul mă mai ispiteşte din cînd în cînd să privesc… în urmă. Şi fiindcă tot se încheie 2009, ce mi-am zis: dacă tot se înghesuie rumânu’ după topuri ia să văd şi eu care mi-au fost cele mai citite… sticle aruncate-n blogolume? Şi exerciţiul mi-a părut chiar incitant atîta vreme cît am început chiar şi să uit unele… momente ca să nu mai zic de… fraze. Privind în felul ăsta “peste umăr” mi-am dat seama că în unele locuri n-aş mai prea fi de acord cu mine şi că timpul măsurat în cuvinte chiar trece altfel. Ani de cuvinte… Apoi, iată, revăd şi cam ce… fuse şi duse! Aşadar… “top ten-ul” Genunchiului Lumii, dintre cele 326 de “editoriale” ale anului care se încheie:
1. Vitas: vocea care vindecă! (18 februarie), cu 1635 de citiri. Cine ar fi crezut că o muzichie, şi a unui rus pe deasupra, ar fi putut trezi un astfel de interes? Probabil fiind vorba despre o “O voce asigurată cu 2,5 milioane euro, care atinge 5 octave, poate egala registrele fluierului, poate trece uşor de la tonalităţile unui tenor la cele de soprană, atacînd fără probleme partituri de operă”, lucrurile devin, aproape, explicabile!
2. La mulţi ani, Ina! Cea mai frumoasă poezie (25 iulie), cu 1118 citiri. Aici mi se pare firesc să fie aşa. Poezia este Irina, fetiţa mea şi bag de seamă că ziua ei e în fiecare zi, citită fiind din vară şi pînă azi aproape zilnic! E şi normal, nu?
3. Ispită pentru iarnă. Din gol de cuvinte (19 decembrie), cu 961 de citiri. Am împrumutat doar o poezie de-a lui Esenin şi-un cîntec de-al lui Vîsotski ghicind cred că iarna asta nu seamănă deloc cu iernile ştiute… Lucrurille încă au rămas aşa, senzaţia e încă… bulversantă, ceea ce mă face să cred că postul ăsta va merge… mult mai departe!
4. Cuvintele au fost mereu ale lui (12 decembrie), cu 921 de citiri. Nichita e pe aici mai mereu, viu. “Cuvintele sunt EL”, cum ziceam. Cîtă vreme îl căutăm şi-l găsim înseamnă că nu ne-am pierdut de drum. Şi iată că îl căutăm şi îl găsim!
5. Evident, am orbul găinii! (8 decembrie), cu 769 de citiri. Asta a fost după alegeri şi ziceam: “Era de aşteptat oricum ca de luni viaţa noastră să fie identică aceleia de vineri ba chiar mai plină de datorii dată fiind apropierea scadenţelor. Peste alţi cinci ani – vom fi şi mai puţin tineri, aşadar mai înţelepţi! – de îndestulătoare binefaceri marca Boc, Udrea, Voinescu, TRU, Preda, Videanu, Flutur, Blaga conduşi cu destoinicie de către prim-preşedintele de partid şi de stat vom recunoaşte umili : “E adevărat, nu ne-a ciuruit nimeni… nici în plex cu pumnul, nici în faţă cu pumnul! Vă mulţumim!” Nu m-am mai gîndit la asta de atunci dar nici nu m-am răzgîndit! Fiecare zi de luni a rămas la fel, ba chiar mai rău decît atît!
6. Nişte oameni normali(1 decembrie), cu 708 citiri. Asta era înainte de alegeri, pe vremea cînd încă îmi mai făceam iluzii. Probabil cercetătorii care mai încearcă să explice fenomenul… nostalgiei (ca să nu zic al… naivităţii!) vor găsi aici materialul potrivit de studiu.
7. Hustler şi Noua Ordine Mondială(8 ianuarie), cu 634 de citiri. Pe vreme cînd nu prea mă împăcam cu criza, găseam că e interesant să spun: “Aşa că mă amuz, iată, fac haz de necaz de felul cum se scrie istoria şi cum industria sexului se poate cupla cu industria enigmelor economice, în vremuri de restrişte…” Se vede treaba că sexul vinde bine indiferent de vremuri. Verificat, iată, fără glumă, fie şi doar cuvîntul “sex” aduce cititori! Precum Teoria Conspiraţiei şi Guvernul Mondial!
8. Ultima defilare. Cu Obiectivu’ Paişpe (30 noiembrie), cu 552 de citiri. Povestea venită “pe surse” şi găsită în poşta electronică, cu un navetist nimerit lîngă un demnitar ce nu se dă dus, tocmai în ziua în care forţele armate treceau pe sub Arcul de Triumf are încă partea ei de… umor.
9. Conexiuni, între timp, muzică şi suflet (15 martie), cu 527 de citiri. E limpede că atunci cînd scrii cu drag despre ceva sau cineva atunci poţi spune că ai pus o cărămidă la locul ei. Cronicuţa-portret a trupei rock braşovene “Conexiuni”, subiectiv-pasională, a unui meloman amator mi-a rămas şi ea la suflet, acompaniată de muzica băieţilor, inconfundabilă.
10. Ultima zi de huzur. Prima zi de… retorică (5 ianuarie), cu 520 de citiri. Intersantă încheiere de “top 10″. În prima zi de lucru a lui 2009 mă întrebam dacă nu cumva tot anul va fi aşa ca ziua aceea: buimac. Şi mă gîndeam la întrebările retorice, ale mele, ce aveau sa-i urmeze acelei zile, alături de întrebările, 50 la număr, la obiect, privind mersul vieţii şi economiei româneşti, publicate de un ziar cu greutate aici. Da… de atunci zilele au rămas cum era stabilit: retorice. Iar întrebările alea din ziar chiar merită să fie citite pentru a ne da seama cam unde eram şi unde am ajuns. Ce urmează? Alte 50 de întrebări. Pentru 2010, desigur!
P.S. Sună bine acest Grigori Leps, pe ceaţa asta lipicioasă şi rece, pe lapoviţa şi pe mîzga ăsta de sfîrşit de an, nu?
Acum ceva vreme, am primit pe e-mail un text, “incendiar”, pe care nu o sa îl reproduc, dar care s-a propagat rapid pe Internet, asemeni altora de acelaşi gen. Nu prea i-am dat importanţă şi l-am citit ceva mai atent doar azi. Este vorba despre un “interviu” între un “bancher” şi un tînăr senator privind soarta pieţei imobiliare autohtone în special şi a economiei româneşti în general. Zilele astea văd că mai toată lumea face fel de fel de bilanţuri după un an 2009 jalnic pentru România, privind spre 2010 fie cu scepticism fie cu un naiv optimism. Nu sunt deloc un partizan al teoriilor conspiraţiilor, dar cu toate acestea, chiar dacă mi se pare a fi ieşit de sub pixul unui autor îndrăgostit de scenarii “conspiraţioniste” acest text, acest “interviu”, cam artificial şi previzibil şi prea lung în ceea ce încearcă să demonstreze mă duce totuşi cu gîndul la o dezbatere. Dacă este aşa cum se încearcă să se demonstreze, de altfel în destule din textele de “gen Iulian Urban”, unde ne aflăm şi încotro mergem? Pentru ce ne zbatem? Dacă nu este aşa, la ce bun toată această literatură “salvatoare” şi cine are răbdare să o citească?
Cum vă sună această frază: “Recreem astfel sistemul sclavagist perfect, in care aparenta de libertate, in care mintea si atentia cetateanului este atrasa de lupta politica, fara ca cineva sa mai aiba timp sa se gandeasca la ce li se intampla cu adevarat. Iar cand se vor trezi va fi de fapt foarte tarziu. Noua ne trebuie sa exploatam forta de munca a voastra, sa va impingem sa munciti mai mult ca sa ne platiti noua mai mult.”? Românii au prins uşor gustul conspiraţiilor ba chiar o teamă teribilă de un Guvern Mondial şi de uneltele lui, multinaţionalele şi statele lumii, şi textele de genul ăsta – avînd, iată, autori inclusiv demnitari! – se vînd precum Sandra Brown pe vremuri. De ce? Lipsă de imaginaţie, neputinţa de a ne explica ce ni se întîmplă? Sau impotenţă genetică? Sau?… După un an în care am fost ocupaţi cu nişte c(h)ampanii electorale, cred că în 2010 din lipsă de altceva şi nefiind în stare să producem ceva mai bun, vom fi destul de ocupaţi cu… conspiraţiile şi cu… salvatorii poporului. Aştept să-mi deschidă şi mie cineva ochii!
Dragelor şi Dragilor care-mi colindaţi zilele astea, de aici din blogolume, şi de aiurea, gîndurile voastre superbe au aşezat Sărbătorile la locul lor, aici în genunchiul lumii. Vă mulţumesc şi alt cuvînt mai darnic nu prea am. Blogolumea, o spun încă o dată, este o minune, mică, asemeni bucuriilor mărunte care ne ţin întregi acum… Îmi sunteţi aşa de aproape chiar dacă nu v-am văzut, cred, ochii niciodată. Ochii de cuvinte care nu se văd iată că nici nu se uită… sunt mai prezenţi decît… ochii-ochi, aş zice. Şi în asta stă mirabilul blogosferei… Nu, nu am cuvinte nici de data asta… Vă mulţumesc! Sărbători Frumoase şi Fericite împreună cu toţi cei dragi vouă!
Doamne, vreau să-ţi mulţumesc…
Dar în graiul omenesc
Slova vorbelor tocită,
Vorba slovei prihănită,
Înţelesul otrăvit
Le-a muşcat şi-mbolnăvit.
Un strigoi
Pune-n negreală noroi.
Pravila de baştină
S-a pierdut în mlaştină,
Ochii mici ai literii
Sticlesc ca ai viperii.
Voie dă-mi să spânzur graiul
Şi să-ţi mulţumesc cu naiul.
Cântecul care mă doare
Frate-i cu tăcerea mare,
Cu îngerii, cu lăstunii
Şi cu şoapta rugăciunii.
Noaptea îţi înşiră albe
Fire de beteală, salbe,
Fluturi şi mărgăritare.
Mulţumeşte, lăutare,
Bunului tău împărat,
Şi să-i cânţi îngenunchiat.
