Fitze de Transilvania. Pe Corso

Am trecut zilele astea pe… Corso, pe Republicii adică, şi mă gîndeam, o dată, că în ciuda faptului că aş putea face asta zilnic, totuşi nu o fac şi poate de aceea văd cu alţi ochi noutăţile şi… vechiturile şi, a doua oară, că nu am mai scris mai nimic despre Braşov, luat fiind, nu-i aşa, de ale timpului fugar “priorităţi”.
Ei bine, agale pe Corso mi-am dat seama că, pe bune, a venit vara. Azi şi ieri căldura a fost sufocantă şi cu greu am găsit în puzzel-ul străzii şi al clădirilor umbra necesară care să mă poată scăpa un pic de dogoare. Am înfruntat-o aşadar ca unul aterizat parcă direct dintr-o primăvară tîrzie şi rece. Mă aşteptam să găsesc aceeaşi Piaţă a Sfatului şi aceeaşi Republicii, fugărite parcă sumar sub paşii repezi, cu ţintă fixă şi monotoni ai trecătorilor. Dar, surpriză!
Coborînd dinspre Hirscher spre Piaţa Sfatului şi mai jos la dreapta, pe Republicii m-a întîmpinat un alt Braşov. Lume domoală aşezată spectatoare la o puzderie de terase cu aer franţuzit aliniate pe mijlocul străzii, cu unele intermitenţe ce-i drept, pînă jos spre “Modarom”. Fiece bistro, cofetărie, ceainărie, restaurant, pub, bar, clătitărie şi-a scos în stradă băncuţe, mese, umbrele. Unele mai rustice, altele mai urbane, altele fără să aibă un “ceva” anume, aglomerează toate întreaga stradă şi dau prilejul “voyeurilor” de ocazie ori altor… pierde-vară să măsoare, cufundaţi în “perini”, să măsoare, zic, din cap pînă-n picioare trecătorii şi mai ales trecătoarele în minijupe bronzate deja, ce se zăresc agale dintre tufele de fel de fel de ierburi agăţătoare.
Ca într-un uriaş resturant, picoli şi picoliţe distraţi îţi sar la tot pasul în faţă, ies din gang-uri neştiute cu cîte o cafea sau bere puse pe tavă. De fapt acum, Republicii e mai puţin stradă şi mai mult loc de randez-vous, numai bun pentru clătiri de ochi şi plimbări lente de nuri… Şi cum eu scriu acum doar din postura de trecător încălzit şi încă nu din cea de privitor, la fel de încălzit, probabil, de la nivelul mesei, poate atunci voi vedea altfel lucrurile, voi reţine poate chiar şi numele cîtorva locuri… Şi le voi şi auzi, poate, mai statornic, fiindcă una este să treci pe lîngă un chitarist, bun de altfel, sau pe lîngă trei băieţi ce-şi zic “Trubadurii de Transilvania”, şi ei cu ghitările lor, şi alta e să stai să-i şi asculţi şi să le şi arunci cinci lei în pălărie sau în cutia de carton din faţă.
Una peste alta, pe Corso criza nu are loc rezervat la nicio masă şi asta mi-a dat o senzaţie de bine şi… încă una peste alta n-aş da această stradă a Republicii, cu fiţele ei cu tot, ce-i drept, pe niciun Dorobanţi cu filfizonii or “ţafandachii” lui…

P.S Şi dacă o seară, dinspre o amiază braşoveană, la pas, pe Corso mi-a semănat a aer de terasă franţuzească… şi nu am găsit încă acei Trubaduri pe aici, să nu vi se pară ciudat că v-o prezint acum pe Patricia Kaas cîntînd… ruseşte împreună cu… un Umaturman!

Pe Republicii, înainte de a deveni terasă