Mi s-a părut cel puţin hazliu (ca să nu spun de-a dreptul penibil!) cum televiziunile au făcut azi din vizitarea Palatului Cotroceni, evenimentul zilei! Atît cît am văzut, cozile lungi de la porţile “casei lui Băsescu” – cum spunea cineva – au monopolizat această zi şi mi-au dat măsura a ce fel de ciudăţenii suntem noi românii. Nu cred că zecile de mii de cetăţeni ordonaţi în rînduri au profitat de această zi “a porţilor deschise” pentru a vedea un muzeu. Dacă ar fi fost aşa i-aş fi întîlnit, ştiu eu, şi la Muzeul Satului şi la Muzeul Literaturii şi la cel de Artă Contemporană. Cu atît mai mult i-aş fi văzut pînă în miez de noapte, intrarea fiind liberă în ideea de a pune pe tavă cultura, pînă la ultimul client, ca la restaurant…
Nu, toţi aceşti oameni toropiţi de căldură, mulţi dintre ei bolnavi, obosiţi, s-au dus la Cotroceni să vadă “unde lucrează Băsescu“, să vadă “biroul preşedintelui”. Au făcut-o şi anul trecut, de ce să nu o facă şi acum? Preşedintele… Instituţia asta este pentru noi, iată, mult mai importantă decît putem crede din scripte şi din ce ne spun analiştii… Pentru Preşedinte, iată, românii sunt dispuşi să capete insolaţii, transpiraţii şi bătături de la pantofi… Şi cred că dacă acolo ar fi fost chiriaşi Iliescu sau Constantinescu, tot aşa s-ar fi călcat lumea în picioare să vadă biroul nostru… oval. Este limpede că, noi românii, avem un cult special pentru “primul om în stat“, pentru “tătuca”, oricine ar fi acesta într-un moment sau altul. Şi este ciudat că, indiferent de prestaţia acestuia, ba chiar cu cît aceasta este mai… subţire, respectul nostru pentrui el şi pentru pămîntul pe care calcă este cu atît mai mare. Este limpede după această demonstraţie că la alegerile din toamnă Băsescu are un mare atu: este “omul de la Cotroceni“. Şi unii îl vor vota fie şi doar fiindcă el, Băsescu, i-a lăsat să îi vadă… corabia din biroul său prezidenţial…
Uite de-aia n-am stat eu “la coadă la Băsescu” să nu mă molipsesc. O să mă duc să văd muzeul, altădată, într-o zi a porţilor… nedeschise.