În Duminica Tomii, prima duminică de după Paşte, la Braşov e sărbătoare. Mare sărbătoare. Coboară Junii din Şchei spre centrul oraşului. Încolonaţi, călare, junii  din cele şapte “cete”  Tineri, Bătrîni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Albiori şi Roşiori, vin conduşi de vătafi, mîndri, să salute orăşenii şi să dea de veste că Hristos a Înviat. Se spune că întreaga procesiune îşi are rădăcinile încă din vremea dacilor şi că serbează ieşirea localnicilor din iarnă, izbânda vieţii. Cred că acest moment, precedat încă din Duminica Floriilor de fel de fel de alte tradiţii păstrate cu sfinţenie (de la “aruncarea în ţol” pînă la “aruncarea buzduganului”) este cel mai frumos şi semnificativ din viaţa Braşovului.
Traseul junilor coborînd din minunatul Şchei, acel… cartier cu străduţele şi căsuţele lui cocoţate pe dealurile de dincolo de zidurile Cetăţii şi pînă pe Republicii (pe Corso) este pigmentat de momente memorabile care merită să fie descoperite. De la început, acum mulţi ani, de cînd i-am văzut prima oară, Junii mi-au rămas în minte ca dăruitori ai unui moment ce nu trebuie ratat. Îi văd an de an şi îi găsesc la fel de impresionanţi, de demni, de la înălţimea cailor lor frumoşi, în costumele lor unice. Este în demnitatea lor, în trecerea lor prin oraş, orgoliul natural şi întreg al Braşovului în faţa lumii.
Cei ce spun că le place acest oraş, că îl cunosc, că se bucură aflîndu-se aici, ştiu că aceste vorbe ar fi aproape goale dacă nu ar fi văzut Junii, dacă nu s-ar fi dus măcar o dată după ei pînă la capătul călătoriei şi serbării lor, sus, la Pietrele lui Solomon. Aşa că, haideţi să vedeţi Junii Braşovului, duminică.
Şi veţi mai vedea şi altele adunate în “Zilele Braşovului”, cele alipite oarecum… barbar vechii tradiţii, cu muzici, tarabe, cu fel de fel de suveniruri, tîrguri, parade, expoziţii, concursuri, flori, vinuri şi beri şi alte… ringhişpiluri.

Junii Braşovului