Poate părea puţin alarmistă declaraţia istoricului Florin Constantiniu: “Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă”… Totuşi nu aş avea de ce să nu îl cred şi cînd zice că în manualul de istorie de clasa a VII-a “al Doilea Razboi Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere“. E adevărat, nu am mai văzut de mult un manual de istorie, ţin însă minte că “pe vremuri” învăţam cu sfinţenie istoria şi că marile momente ale ei, peste care acum se trece cu atîta uşurinţă, erau pentru mine… monumente. Pe zi ce trece însă realizez că “cine nu-şi cunoaşte istoria e condamnat să o (re)trăiască” iar asta contribuie decisiv la altă vorbă şi anume că “istoria se repetă”. Nu cred că este o fatalitate ca istoria să se tot repete pentru noi românii pe cît este vorba despre prostie, despre ignoranţă, despre lipsa de instrucţie. Florin Constantiniu ne dă cea mai simplă explicaţie a condamnării pe care o ispăşim zi de zi.
Dacă privesc din această perspectivă realizez că nu ar trebui să ne mai facem iluzii. Poate nici măcar să ne mai luăm atît de în serios în… bălăcărelile noastre zilnice. Pe terenul pe care ne aflăm senzaţia zilnică de deja-vu nu mi se mai pare stranie. Nici cînd constat cum cu un… Floricel şi doi spioni nu se face primăvară, nici cînd văd că Băsescu plînge la căpătîiul băncilor şi bancherilor (în mare parte străini), nici cînd privesc siderat cum “don” Costel Iancu a legat un om în pielea goală de un gard şi apoi a primit o portocalie demnitate publică, nici cînd Geoană pozează în victimă strînsă la pungă, alături de poporul flămînzit de criză, nici cînd Boc promite că luptă cu lefurile umflate ale birocraţilor şi cu nepotismul dar procedează exact pe dos, nici cînd îmi dau seama că trăim încă un an electoral la fel de mizerabil şi mincinos ca toţi ceilalţi, nici cînd observ cu cîtă umilinţă mergem la Bruxelles ca odinioară la Stambul, la Înalta Poartă, cum inspirat scrie Cristian Unteanu într-un editorial …
Pentru mine este destul de clar că toate astea sunt efectele acelei lichidări a istoriei despre care vorbeşte Florin Constantiniu (care chiar şi el are propriile pete în istoria personală!). La care se adaugă, zilnica noastră “dezistorizare” consimţind să trăim curbele de sacrificiu dictate nouă la televizor, consimţind să înghiţim realitatea paralelă care ne este servită cotidian. Poate tocmai de aceea, acum, aş vrea să mă “dematurizez” un pic măcar pînă acolo, la vechile mele cărţi de istorie!
As avea multe de spus si, poate, tocmai de-aia, am amutit!
Excelenta postare!
Fara sa ma suspectati de pledoarie “pro domo”, va rog sa intelegeti de ce il citez pe Vadim: “Romanii au o slaba memorie a raului!”
De acord! Si cartile de istorie de azi nu ma contrazic!