Românul, în pesimismul, în fatalismul lui mioritic are o vorbă: “să trec eu de iarna asta şi o să văd eu ce o să mai fac…” Bun… Uite că a mai trecut o iarnă, după calendar. Şi acum? Încotro? Dacă spaima cea mai mare a rumânului, iarna, se va fi dus, adică ce-i mai greu, carevasăzică de acum, gata, nu ne mai opreşte nimic din parcursul nostru fără de griji! Dincolo de naivitatea credinţei ăsteia care, e adevărat, ne face pe noi ca naţie să supravieţuim iernilor, e un adevăr la mijloc. De acum începe să dea firul urzicilor, al şteviei sau lobodei. al spanacului… Şi, ca în orice vremuri de restrişte putem lua drumul pădurii să ne iasă de-o fiertură acolo. Da, pădurea-i frate cu românu’ da’ nu iarna!  Avem acum ocazia să redevenim un popor vegetal, vorba Blandianei… Atît de vegetal încît “clanul” Băsescu & Boc & Geoană să se poată mişca în voie, să-şi poată întregi deplin organigramele bugetare cu rude, vai! doar colaterale şi de gradul V, întru rezolvarea deplină a planului anticriză! Ieşirea României la ştevie (“rumex patientia” – nume predestinat, un fel de “rumegă în pace! ) ne va reda funciara răbdare de a înghiţi totul mai uşor, eventual totul asortat cu puţină mămăligă: criza, campaniile electorale, şomajul, nesimţirea, jafurile la drumul mare, umilinţa, moartea cu zile, FMI-ul, guvernul mondial, Biserica, minciuna, inflaţia, promisiunile, obrazul gros… Da, verdeaţa asta o să ne mai subţieze un pic sîngele şi ne vom accepta şi mai uşor soarta de mioritici ce suntem. Nu, toată lumea poate sta liniştită, nu ne vom răscula, nu ne vom revolta, nu vom încerca să înţelegem, vom sta cuminţi, la soare… Şi mai intrăm şi-n post! Aşa că ieşirea României la ştevie trebuie privită ca o mare uşurare, chiar dacă, de fapt, lucrurile vor sta chiar mai rău… Important e că pînă la iarna cealaltă mai e timp destul pentru propăşirea ţării sub atenta îndrumare a iubiţilor conducători.

Dincolo de parabola asta cu primăvara verde care ne redă optimismul şi pofta de viaţă, am fost azi după ceva mărţişoare. Trist peisaj. Acum ceva ani remarcam nevoia de originalitate şi de frumos a făcătorilor şi vînzătorilor de mici podoabe cu şnur, ba chiar găseam pe corso acele unicate de “fond plastic”, cu nume hazlii. Acum, mărţişorul e doar o afacere cu kitsch-uri en-gros vîndute de tarabagii sictiriţi, alături de ciorapi şi chiloţi la trei lei grămada. Nu am găsit ceva să-mi  atragă atenţia aşa că m-am mulţumit cu nişte zambile. Poliţiştii (comunitari şi “miliţişti”) scoşi, sîmbătă dimineaţa în complexa acţiune împotriva cuiburilor de criminalitate organizată, să verifice vînzătorii ambulanţi la… mărţişoare,  cred însă că au avut de unde alege, pe îndelete…
Şi dacă tot putem striga “A venit primăvara!“, cu suficient dor şi ironie, sper că am nimerit măcar… mărţişorul muzical. Iniţial, pornind de la ştevie mă gîndeam la regretatul Stevie Ray Vaughn, la Tudor Gheorghe, la Laura Pausini sau măcar la premiatul lui Obama: Stevie Wonder, dar… Toate cele bune!