GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă

Editorial. Jurnal de Poezii Dispărute. Atitudine. Media. Identitate

Mişcarea omului printre animale şi plante, materiale şi imateriale

22 ianuarie, 2009 la 22:42 · Înregistrat sub Feedback, Texte şi pretexte and etichetat: , , , , , ,

Flavius, dezbracă-ţi inima
şi scoate-ţi durerea de pe tine
şi spală-ţi amintirile Flavius
Miroşi tot din prea multe aduceri aminte!
Mai odihneşte-te şi tu
în timp ce îţi spun adevărul, în timp
ce îţi spun timpul.
Ah, tu, cît de puţină avere
poate avea lumina.
Nu e vorba de a face un cimitir
şi nici de a ne găsi un loc pustiu
pentru nefiinţă, Flavius.
Un cuvînt în care să locuim
sau în care să fi locuit vreodată,
un cuvînt care să ne dea dreptul de-a avea un trecut,
dreptul la naştere,
Flavius, dreptul de a fi născuţi cîndva
iar nu chinul de a ne naşte tot timpul.

Nichita Stănescu – 1983

nichita1

16 Comentarii »

  floare albastra wrote @ 22 ianuarie, 2009 at 23:13

Fara amintiri, ai fi,poate ,piatra, dar si pietrele au amintiri;fara adevar ai fi,poate,cerb.Sau iarba.Fara cuvinte ai fi necuprinsul.Asa ca, ramai cum esti, oricine ai fi, cu dreptul de a te naste mereu.

  capatullumii wrote @ 23 ianuarie, 2009 at 10:15

intru aici, incerc sa scriu, se nasc cuvinte ca mai apoi sa moara si plec cu gandul de a reveni si de a scrie, revin si iar se nasc si iara mor si iara plec…
inima, durere, amintiri, timp, trecut…sunt toate cuvinte ce dor sau au durut candva sau ar putea sa doara atunci cand nu stim de ce ne nastem, atunci cand uitam ca ne-am nascut candva, murind si-apoi nascandu-ne din nou…
si pana cand ne-om naste din propria durere?
“Flavius, dreptul de a fi născuţi cîndva
iar nu chinul de a ne naşte tot timpul.”

  ionutu wrote @ 23 ianuarie, 2009 at 10:27

Un zeu în chip de om depravat de vicii. Ăsta e Nichita.

  octavpelin wrote @ 23 ianuarie, 2009 at 14:02

“Eu sunt Printul”,acesta este si va fi mereu marele poet Nechita,Dumnezeu sa-l odihneasca!

  CELLA wrote @ 23 ianuarie, 2009 at 15:18

plecăciune

  i.o.flavius wrote @ 24 ianuarie, 2009 at 00:44

Mulţumesc, Nichita.
Vă mulţumesc pentru aceste gînduri, prieteni, aici în această mai veche şi marcantă întîmplare…
Cele bune

  anamariadeleanu wrote @ 24 ianuarie, 2009 at 00:45

am incercat, credeti-ma, Va rog, pe toti, am incercat sa ma abtin, dar ceva zarit ceva mai sus, au pus din mintea-mi astea, aici [si oriunde, peste tot, oricand]:

‘Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.’

  Andi wrote @ 24 ianuarie, 2009 at 15:27

faină indrazneala poetică de a socoti imperfecte miscările cerului :)
zi senină

  i.o.flavius wrote @ 24 ianuarie, 2009 at 20:04

de ce ne-am abţine de la a obţine un vers, pe calea poeţilor sau pe calea noastră, Anamaria?
da, Andi… despre îndrăzneală poetică e vorba în tot şi în toate, pe aici…
Servus, cu bine!

  gala wrote @ 24 ianuarie, 2009 at 21:36

flavius,
dreptul de a te naste, dar mai presus
dreptul la poezie si inconfundabilul Nichita ce poate fi mai cutremurator…

  i.o.flavius wrote @ 25 ianuarie, 2009 at 01:43

@Gala… ştiu că poţi cîntări dreptul la poezie. Aşa e, poate fi o povară mai ales cînd eşti lovit de nişte sentinţe, venite de la mari înălţimi, fără îngăduinţa de a te fi apărat…

  supravietuitor wrote @ 25 ianuarie, 2009 at 19:54

Servus,flavius
L-am descoperit pe Nichita la batranete si e poetul meu preferat.Stii de ce?pentru ca e un om cu suflet mare,asa vicios cum e.
Dar cine e nepatat?Doar nou nascutul in primele clipe de viata.
Toate cele bune,
Gabi.

  ela roseni wrote @ 26 ianuarie, 2009 at 10:03

Am avut nevoie de un Nichita şi l-am avut pe Nichita. Avem nevoie de un Nichita şi ne-a rămas Nichita.
NU doar poezia lui m-a atins. Imi plac si ideile prinse in “Fiziologia poeziei”.

  adici wrote @ 27 ianuarie, 2009 at 17:26

Citesc cu uimire cele scrise de voi. Eu am găsit poezia aia într-o antologie. Am făcut ochii mari, m-am oprit de respirat, apoi am mai mărit ochii pînă-n plămîni. E ciudat si să spun că nu e nimic de spus.
Pun si eu postul ăsta ca să mă simt bine printre oamenii care au auzit de nichita.
Încerc în blogul meu să pun un pic de cultură.
Dacă aveti timp, sunteti bineveniti :)

  Cuvintele au fost mereu ale lui « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă wrote @ 12 decembrie, 2009 at 01:31

[...] cu cuvîntul de o viaţă. Mă ocup cu însuşi făptura lui Dumnezeu”. Nichita – Ars Poetica L-am cunoscut şi, bineînţeles, nu l-am cunoscut, poate doar l-am căutat… Astăzi, doar la o căutare [...]

    Cuvintele au fost mereu ale lui — hyperliteratura wrote @ 12 decembrie, 2009 at 21:51

[...] L-am cunoscut şi, bineînţeles, nu l-am cunoscut, poate doar l-am căutat… Astăzi, doar la o căutare poţi găsi 115.000 de… găsiri cu Nichita. Pe… Google. I-am întîlnit şi două bloguri, aici şi aici şi or mai fi, i-a făcut cineva şi o enciclopedie virtuală, ba l-am descoperit şi pe Facebook de unde am şi “furat” de altfel pagina semnată de el… Scriu acum despre Nichita fiindcă astăzi şi mîine (ştiu, mult prea puţin!) îi voi lăsa, din nou, toate cuvintele (mele) în grijă şi am să tac. De fapt… greşesc. Cuvintele au fost mereu aşa, ale lui şi la EL. Eu, noi, i le-am împrumutat doar, uneori… şi rareori le-am meritat, rareori le-am vorbit sau le-am scris. Mai mult am murmurat sau am amestecat sunete, am făcut zgomot… Cuvintele sunt EL. [...]


Comentariul tău

HTML-Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>