Aş fi fost tentat să scriu despre semiprezidenţialitatea pe care ne-o pregăteşte preşedintele Băsescu. “Semiprezidenţial, să trăiţi!”, ar fi fost, probabil, titlul. Dar cred că subiectul va fi tăvălit pe toate feţele azi, mîine. Şi parcă nici nu mai am chef de politică, de criză, de subiecte din-astea sterpe. Mai… abitir mă atrage chestia cu desenele animate. Nu că ar fi o foarte mare diferenţă între cele două teme… Spun asta fiindcă sunt un consumator-campion de desene şi am realizat că seamănă cu politica. În ambele cazuri lucrurile sunt suficient de colorate, de violente, de perverse.  Vrînd-nevrînd, fiică-mea, Ina, mă educă în spiritul celor ce se petrec pe Cartoon Network, Minimax ori Jetix. Nu am cum să scap, de orele de maximă audienţă pe nişa asta, bănuiesc că înţelegeţi ce spun Aşa că am ajuns un cunoscător. Mi-au atras şi mie atenţia “Poveştile din folclorul maghiar” de pe Mini (şi) Max. Nu am văzut, recunosc scena nudă cu nurii devoalaţi ai fetei împăratului şi cu porcuşorii, dar am citit comentariile pe tema asta, care toate trimit la ideea ca avem de a face cu perversiuni sexuale… animate. Şi nu am văzut vreodată (v-am spus că sunt specialist, aş putea scrie cronici!) ceva mai lipsit de sare şi piper, ca să nu zic de morală. Desenele astea sunt seci şi neterminate. Iar cum au comis-o şi pe partea libertină a lucrurilor nu pot decît să decretez că animatul cu pricina este încă o tentativă de imbecilizare, sigur nevoită, a celor mici care înţeleg mult mai mult decît credem noi din tot ce văd pe ecran. Dacă aş fi fost şovin aş fi spus că e acolo şi o chestie care ar vrea să îi pregătească din timp pe ăştia mici cu tradiţiile maghiare în perspectiva… autonomiei Ardealului. Nu sunt nici un puritan. O fi o chestie de percepţie, după cum se şi scuză reprezentanţii Minimax, coordonaţi şi ei ca şi emisia de prin Ungaria şi Cehia. Preferam Minimax celorlalte două posturi. Sunt destul de reuşite ursuleţul Benjamin, Yakari, Animania,  pompierul Sam şi mai ales Andersen, povestitorul. Cartoon-ul este mult mai violent, acolo Cow and Chicken, Ed, Edd şi Eddy, şi nevăstuica Weasel cu babuinul ei şi o românească stîlcită grotesc sunt aproape de Bruce Lee! E de ales Minimaxul, de departe. Cu toate astea însă, luate unitar, desenele astea sunt la o mie de ani în urma Disney-ului clasic, chiar de Mihaela sau Popeye, filmele cu care atîţia dintre noi am crescut (fie şi doar în 10 minute pe zi, pe vremuri). Ştiu că CNA-ul s-a sesizat în povestea porno, dar mă întreb de ce nu a făcut-o mai demult. Pur şi simplu am senzaţia că aceste canale sunt scăpate total de sub control şi cu beneficii comerciale destul de evidente în condiţiile în care şi la destulele reclame difuzate (pentru ăştia mici, deveniţi şi buni şi dependenţi consumatori de mici) nu stă nimeni să se uite. Apoi de ce nu am avea şi noi un canal, public sau nu, de desene animate alese cum se cade, traduse corect, cu adevărat educative, cu adevărat pentru copii? De ce înghiţim tot ce ni se serveşte? Aş zice acum: “gata! nu mă mai uit la desene animate!”… De ar fi după mine… O să încerc să trec însă pe colecţia de DVD-uri, şi pe mai puţin… televizor oricum. Cu ce să începem? Frumoasa şi Bestia, Pinocchio, Bambi, Dumbo?… Ceva care să înceapă măcar cu “A fost odată ca niciodată” şi să se termine cu… “Şi au trăit pînă la adînci bătrîneţi…”