Cărţile noastre

O leapşă nouă de la Andi. Mi s-a părut o provocare interesantă, un subiect frumos, şi un exerciţiu de memorie, ceva demn de urmat. Apoi, sunt captivante azi discuţiile despre literatură şi despre ce mai reprezintă ea pentru noi. Discuţiile şi nu emfaza şi afişarea snoabă, intelectualistă, agresivă, de “erudiţie”.  Cred că fiecare dintre noi suntem în parte ceea ce citim. Ce citim, nu cît citim. Se pot scrie atîtea despre asta, şi voi mai scrie şi eu. Aici este… leapşa cu răspunsurile mele, dar consider unele întrebări cam restrictive (după gustul meu). Şi este vorba doar despre beletristică, nu despre filosofie, eseuri, nici măcar despre poezie, aşa am înţeles eu această primă leapşă la care particip. Încercaţi şi voi.

Acompaniez leapşa cu două “muzici” care merg, aşa cum văd eu acum asta: olandeza Sharon den Adel (Within Temptation), cu “Memories” şi băieţii de la Apocalyptica cu Linda Sundblad şi piesa “Faraway”. Nu m-am putut opri la o singură piesă, cum nu mă pot opri la o carte… Toate bune de week-end, nu?

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
E o întrebare… zgîrcită. O întrebare care nu-mi place. Cea mai bună carte poate fi ultima sau poate fi cea de care îţi aminteşti la un moment dat, într-o anumită situaţie, pentru ca apoi să te raportezi la o alta… Sunt cărţi pe care le reciteşti măcar o dată. Cele mai bune cărţi de care acum îmi amintesc sunt “Călătorie la capătul nopţii”, de Celine, sau “Gluma” lui Kundera, ori “De veghe în lanul de secară” a lui Sallinger, ori “Insula din ziua de ieri” de Umberto Eco sau “Fii binecuvîntat domnule Rosewater” de Kurt Vonnegut, şi „Maestrul şi Margareta” al lui Mihail Bulgacov… Normal, mai sunt…
2. Ai făcut cadou cărţi?
Depinde de persoana căreia îi este destinat cadoul. Prefer să fac cadou cărţi.
3. Care este viitorul literaturii?
Cred în literatura scrisă de scriitori, tipărită pe hîrtie şi adăpostită în biblioteci. Acesta e viitorul literaturii şi chiar dacă vor fi scrise cîndva şi tipărite doar zece cărţi ce vor fi citite de doar zece cititori în toată lumea, aceea va ramîne literatura şi va fi suficent pentru a vorbi despre ea.
Nu cred în literatura aşa-zis hypertextuală, în textul virtual creat din cuvinte-linkuri sau în romane colective scrise de zeci de autori pe Internet, pe bloguri, nici în  dominaţia audio-book-urilor. Mereu divertismentul  a pus in pericol lectura şi nu atat literatura, ca îndeletnicire de a scrie. În acest moment, senzatia este că nu se mai creează, ci se transferă de pe un suport pe altul (adică milioanele de cărţi pe hîrtie sunt trecute pe suport electronic) acţiune îndelungată. Ideea asta am citit-o undeva şi mi-a plăcut…
4. În ce limbi ai citit cărţi?
Cărţi, în română.
5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au placut?
Nu cărţi, mai curînd scriitori. Mulţi. De exemplu Balzac, Sadoveanu, Stendhal, James Joyce, Beckett ş.a… Şi nu mi-au plăcut “atunci”, nu ştiu acum, dacă i-aş reciti…
6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
România, Franţa, Rusia, Italia, Columbia, SUA, Anglia…
7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Uneori. Uneori subliniez cîte ceva.
8. Cam cîte cărţi ai citit pînă acum?
Cam jumătate din cîte vreau să citesc.
9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?
Nu cu literatură, în orice caz
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Un refugiu cu răspunsuri la întrebări ce păreau să nu mai aibă răspuns.
11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
Nicio carte nu a fost atît de scumpă. Unele nu au avut preţ.
12. Care era cel mai tare final al unei cărţi citite de tine?
Probabil unul dintre ele este cel al “Golemului” lui Gustav Meyrink. Dar ce înseamnă… tare?
13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Una dintre ele este “Citadela” de Saint – Exupery, alta a fost “Cel mai iubit dintre pămînteni” de Marin Preda
14 Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
Unul dintre ei e Cesare Pavese, altul a fost Malraux, pe lîngă Exupery şi Preda. Nu prea agreez distincţia dintre scriitor şi titlul cărţii…
15. Cat de repede citeşti o carte?
Nu mă grăbesc. Le citesc pe îndelete. Pe unele le încep şi le termin mult mai tîrziu, după ce am terminat între timp altele.
16. Poate literatura să schimbe lumea?
O schimbă în fiecare zi, dar poate nu ne dăm noi seama de asta şi în ce fel.

As dori să preia acest chestionar  bloggerii pe care-i mai fac fericiți cărțile….

Nu suntem eroi

Gheorghe Lala (Foto:Adevarul)

Incredibil gestul lui Gheorghe Lala (foto), braşoveanul care, cu mîinile goale, a fugit după criminalul înarmat în secundele de după jaful de la casa de schimb… A căzut secerat de un glonţ care i-a străpuns inima. Probabil agresorul nu-şi calculase “cu sînge rece” toţi paşii, de aceea a tras. Probabil hoţul se înarmase doar pentru a ameninţa, nu pentru a ucide de la bun început… Probabil, tocmit de cineva să comită jaful, a preferat să renunţe la pradă nefiind tocmai un “asasin profesionist” ci un amator… cu toate că a lovit în cap şi în inimă fiind un trăgător bun. Despre scenariul întîmplării se va vorbi mult, iar nenorocirea va fi, sigur, bagatelizată şi adusă în ridicol pe la OTV… Toate astea nu contează prea mult.
Braşoveanul Gheorghe Dumitru Lala, om la 55 de ani, tată a doi băieţi, a sărit în ajutorul unor necunoscuţi… A fost “la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit”. Destin? Civism? O fracţiune de nechibzuinţă? Cine altcineva s-ar fi opus unui agresor înarmat, care tocmai trăsese cu arma? Cîţi nu s-ar fi aruncat pe jos de spaimă, cîţi nu s-ar fi ascuns? Gheorghe Lala a fost decorat post-mortem de către preşedinte cu “Ordinul Seviciul Credincios în Gradul de Cavaler“. Decoraţia i-a fost oferită în “semn de recunoştinţă şi apreciere pentru spiritul civic şi curajul de care a dat dovada în încercarea de a prinde, cu preţul vieţii, un infractor deosebit de periculos“. O nesemnificativă consolare, care însă ne aduce în rîndul lumii civilizate, ca gest. Nu aş zice însă că în rîndul aceleiaşi lumi suntem noi toţi, ca societate, fiindcă asemenea gesturi eroice se întîmplă, la o scară mai mică sau mai mare, o dată la 20 de ani (exagerez, desigur, cerînd evenimente exemplare în fiecare zi. Nu nu mi-le doresc!). Ce a făcut Gheorghe Lala – şi nu ne caracterizează! – este exemplar şi poate ne va face pe noi ceilalţi să ne plecăm capetele ruşinaţi. Gestul său însă nu face din noi, ca populaţie, nişte eroi… Îi suntem însă recunoscători fiindcă ne-a mai spălat cu ceva umilinţele…

Măsura lucrurilor…

Sunt zile în care poţi afla lucruri grele, în care poţi pierde multe sau chiar fiinţe apropiate mai mult sau mai puţin. Zile care îţi dau măsura lucrurilor arătîndu-ţi cam care e drumul de urmat. Nu-mi place să fac trafic cu sentimente ori să defilez cu declaraţii lacrimogene. Lucrurile se întîmplă, viaţa se defăşoară din mosorul ei. Însă îţi dai seama uneori că cea mai mare parte a zbaterilor, a stresului, a “valorilor” cotidiene pe care le urmăreşti sunt inutile dacă nu penibile. Îţi spui atunci: “gata!”, îţi spui “Nu mai fac asta, nu mai fac aia, nu mă mai implic, nu mă mai stresez, nu mă mai consum”… Îţi dai seama că nu merită. Îţi spui “voi fi bun”, îţi zici voi trata oamenii şi situaţiile aşa cum îmi doresc eu să fiu tratat. Îţi zici că vrei să ai grijă de tine şi de cei din jur, că vei fi corect, atent… Sunt fracţiuni de luciditate care ţi-ar putea provoca schimbările dorite… Însă rămîn doar fracţiuni şi după o zi două de la şoc revii în matcă. Pentru ce? Înţelegeţi, desigur, despre ce vorbesc, aţi trecut prin asta. Şi vă întreb: chiar merită? Are rost?

P.S. Nu ştiu de ce ilustrez rîndurile astea cu aceste imagini, poate fiindcă mi se par… meseriaşe şi acum îmi exprimă prin imposibilul lor posibil, prin măiestria mişcărilor, îmi exprimă un anumit fel de a conduce lucrurile, un pic periculos… Priviţi cu atenţie şi veţi înţelege şi mai bine la ce mă refer. Totul e un joc până la urmă, care ar trebui jucat frumos…

Sănătatea celor şapte ani de-acasă

Periodic, se iveşte cîte un scandal în Sănătate. Declanşate de cazuri precum cel de la Slatina sau de situaţii care ţin de administraţie şi politică (vezi schimbarea directorilor de spitale), furtunile din acest spectru stîrnesc multe pasiuni, devoalează sentimente, trădează interese. Subiectul este sensibil, nu poate fi altfel cînd vorbim despre sănătatea, despre viaţa oamenilor. De ani de zile acelaşi imagini: bolnavi zăcînd la uşi, medici isterici, mame şi taţi disperaţi, copii schilodiţi, şpăgi, contracte dubioase, şobolani, cîini pe holuri de spitale… Presa ştie că audienţa îi este asigurată cînd atacă Sănătatea, politicienii şi guvernanţii ştiu acelaşi lucru şi acompaniază campaniile media. Este adevărat, lucrurile sunt foarte grave, atît de grave încît, paradoxal, campaniile de presă par simple reluări ale unui episod dintr-un serial cunoscut pe de rost. Asta mă întreb: de ce în fiecare an asistăm la aceleaşi reprezentaţii şi nu se schimbă nimic esenţial? Şi nu e vorba doar despre Sănătate aici… Dar furtuna bate acum aici, în Sănătate deloc întîmplător, cred, tocmai la schimbarea “orîndurii”… Vor urma demiteri de directori, be bandă, schimbări de legi şi norme, promisiuni. Am un deja-vu… Guvernanţii noştri nu ştiu să ducă lucrurile la capăt, să construiască şi să respecte un proiect, nu au auzit de continuitate. De aceea vorbim mereu despre crizele de sistem. Şi nu cred că lucrurile se vor schimba pînă nu vom avea o strategie care să fie respectată, punct cu punct, măcar 10 ani de acum încolo… În Sănătate şi nu numai…

În cazul sănătăţii este păcat să se generalizeze, să se aşeze mereu, totul, sub aceeaşi căciulă a dezastrului. Sunt şi medici extraordinari, destui, şi spitale bine gospodărite şi dotate şi mulţi pacienţi recunoscători cu viaţa. Eu aş crede că, defapt, aceasta este imaginea dominantă a sănătăţii noastre. Dacă nu ar fi aşa, dacă ar fi o criză de încredere în Sănătate şi medici ar fi catastrofal pentru toţi bolnavii care şi-ar pierde speranţele. Imaginea propagată acum privind sistemul public de sănătate pleacă de la o serie de cazuri îngrozitoare, posibile din cauza cîtorva medici incompetenţi, cîrpaci, afoni, măcelari, şpăgari, cîtorva “şmecheraşi de spital” transformaţi în afacerişti, care, toţi, nu au cei şapte ani de acasă, care nu au avut niciodată nimic cu vocaţia de medic. Pînă cînd aceştia nu vor fi expulzaţi din sistem, ca nişte carii, nu se va îndrepta nimic, pînă cînd interesele lor nu vor fi spulberate… Cîtă vreme această breaslă, prin organismele sale, îi va mai apăra pe aceşti indivizi care greşesc grav, care ucid în loc să vindece, care aruncă oameni pe culmile disperării, care umilesc în loc să aline, pînă cînd îi va mai proteja la sînul ei iubitor, nimic nu se va schimba. Sănătatea va arăta la fel chiar dacă se investeşte mult în ea, chiar dacă se schimbă legi, sănătatea va fi hulită chiar dacă îşi face datoria. Este vorba despre management. Managementul tuturor resurselor, managementul comunicării şi mai ales al oamenilor. Managementul celor şapte ani de acasa ai sănătăţii…

Votez cu Dalma!

Nu am fost niciodată atent la Eurovision, ba chiar am avut prejudecata că aduce a “Cîntarea României”… Subiectul nu m-a pasionat niciodată şi fiindcă, oricum, am alte preferinţe muzicale, mai rock, mai clasice… În fine, de cele cîteva ori în care am apucat să văd ceva din acest concurs, şi în faza naţională şi în cea internaţională, amintirea “Mamaiei” şi a “Cerbului de Aur” m-au aruncat în plictis (vorbesc despre “ultimii Cerbi”, cîte ediţii au fost, nu de cei al anilor ’90, pe care i-am trăit pe viu şi de la care am amintiri speciale). Mi-au trecut pe la urechi piese lansate la Eurovision şi am auzit de artişti deveniţi celebri tot pe calea asta, dar nu mă îndoiesc că ele, piesele, şi ei, artiştii, ar fi ajuns undeva şi fără acest festival… Dar, concursurile or fi avînd şi ele rostul lor în evoluţia unui muzician, dacă nu ar fi însă şi fauna, folclorul, şuşele din jurul lor…

Anul ăsta însă (şi nu mai mult decît de vreo trei-patru zile) Eurovisionul m-a prins din pricina unei prezenţe… O braşoveancă de-a mea, Dalma, de care se ocupă un vechi prieten, Adi (fotoreporterul meu favorit acum ceva ani, azi agent, impresar, pr., creator de imagini şi de imagine, etc…) Ei bine, Adi m-a ţinut mai tot timpul la curent cu mersul artistic al Dalmei, dar acum cîteva zile am primit un email de la el să-mi spună de faza cu Eurovisionul, şi am devenit, brusc, foarte curios… Apoi am citit cîteva rînduri  despre concurs pe blogul Simonei şi al Silvanei… Ascultasem puţin din muzica ei, o văzusem la Măruţă şi la Divertis, la Tv, reţinusem că are o voce faină şi cam atît. Acum le-am luat pe rînd, am cerut, am primit, am săpat şi pe youtube, am ascultat cam tot ce am putut zilele astea. Şi nu-mi pare rău. Dalma chiar are o voce  rarissimă, plină, clară (urăşte play-back-ul), care-mi aduce aminte de Nelly Furtado şi Natasha Bedingfield, are un accent dulce şi arată mişto. Este o voce! Cu sau fără Eurovision va ajunge departe.  De data asta o să urmăresc show-ul şi, probabil, voi fi atent şi la intrigile care ştiu că fac parte din decor… Pentru Dalma, fiindcă îmi place cum sună.  O votez ! (în semifinala din 27 ianuarie şi în finala din 31). Sper să ajungă la Moscova. Voi, ce spuneţi?… 

UPDATE: Dalma e azi la “Duminica în familie“, la Mihaela Rădulescu, pe Antena 1 (15.30)!

Păzea! Se dă cu spray anticriză!

Gata! Putem fi liniştiţi, avem şi noi un plan anticriză. Specialiştii lui Boc, presaţi de nerăbdările opiniei publice, au stat cîteva nopţi cu picioarele în lighean şi au produs un tabel de măsuri pe 17 pagini şi cîteva zeci de puncte.  În regim de urgenţă!  Doar nu puteam fi noi mai prejos de nemţi, francezi, italieni, americani, care au şi ei planurile lor… Vorbim de fapt despre nişte propuneri, centralizate în documentul care circulă deja în presă, care urmează să fie promovate prin ordonanţă de urgenţă, săptămîna viitoare cînd va fi adoptat şi proiectul de buget. Am aruncat o privire, în diagonală, peste schiţa asta anticriză şi mi-au sărit în ochi aceleaşi cuvinte răspîndite prin toate “celulele de criză”: implementare, promovare, dezvoltare, realizare, formare, integrare, susţinere, diversificare… Toate fac parte din noua noastră limbă de lemn, cea care umple pagini de discursuri fără să spună nimic concret. Senzaţia mea e că în acest proiect cu care guvernul vrea să ne apere de… balaurul crizei, 90% este zgură şi planuri abracadabrante iar restul sunt cîteva măsuri venite din diferitele programe de guvernare fîlfîite în campania electorală, măsuri care oricum s-ar fi luat. Nu am căderea şi nici răbdarea să fac o analiză aplicată a planului românesc împotriva crizei… mondiale, dar sunt circumspect. Aştept opiniile specialiştilor, analiştilor care, sigur, vor avea de lucru serile viitoare pe la televiziunile de talk-show… Aş fi fericit să cred că peste cîteva luni, peste un an, aceste măsuri vor fi întors oamenii la locurile de muncă, vor fi crescut puterea lor de cumpărare şi vor fi deblocat criza creditării, însă tare mă tem că nu avem în faţă nimic mai mult decît un alt exemplu de fuşereală şi superficialitate dîmboviţene… Nu, nu putem fi liniştiţi. Dimpotrivă ne putem gîndi că de acum guvernanţii ar putea judeca şi aşa: “Gata, ne-am făcut treaba, le-am închis gura!” sau “Plan anticriză aţi vrut? Na, plan anticriză aveţi, spălaţi-vă cu el pe cap!…” Deocamdată totul seamănă cu imaginea unui spray cu vopsea pulverizat peste realitate să nu se mai vadă deloc ce zace acolo… Sau cu a unuia din cele lacrimogene?  Da, de acum chiar vom avea motive de… nelinişte, de vigilenţă. Guvernul, iată, munceşte!

P.S. – Poate ar fi fost mai nimerit să strig şi eu la cer pentru nenorocirea acelui pensionar din Slatina care a murit cu zile, plimbat cu “salvarea” dintr-un spital în altul… Dar sistemul nostru sanitar e şi el la fel ca guvernările noastre: “eficient” şi “salvator”! Despre asta altădată însă…