Nu se poate să nu fi observat, fiecare dintre voi, cîtă poezie e pe aici, prin blogosferă. Nu este aproape zi în care să nu descopăr cîte o poezie răzleţită în cine ştie ce colţ de Internet. Nu vorbesc despre poeţi ci despre poezie. Nu am nici de gînd să fac aici şi acum o analiză a poeziei din spaţiul virtual… Constat doar, şi sigur nu sunt singurul, că poezia a emigrat aici… ca un canar eliberat din colivie. Poate acum ceva vreme m-ar fi încercat o oarecare disperare întrebîndu-mă, şi negăsind răspuns: “unde este poezia de altădată?”… Ei bine, m-am mai liniştit. Am rămas un popor de poeţi, însă am trecut la altă etapă. Etapa în care poezia ne ninge şi ne circulă prin degete, prin intermediul terminalelor şi tastaturile cu care ne legăm la ea ca printr-un cordon ombilical… Nu există poeţi, există poezie, spunea Nichita (şi de aceea îl “postez” şi pe el aici)… Poezie multă, aici, la noi, în noi. Şi veţi găsi Poezia, ascunsă, sub unele dintre aceste rînduri, dintre acele gînduri… Tot gînduri de sfîrşit de an, sau, pardon!, de început, desigur… Liniştitoare descoperire.
Genunchiul Lumii
Editorial. Identitate. Crochiuri. Strada Sforii. Jurnal de poezii dispărute. Stări. Blogolumea
“Comiţi” poezie?
Oh… da… Citeva mostre sunt in “Apa tacerii”, categoria din acest blog… Şi dacă ţi-aş mărturisi că totul începe undeva, hăt prin Luceafărul şi SLAST-ul de dinainte de… ’89… Alte vremuri, altă… poezie…
Nichita…atat…:)
multa poezie pe bloguri. habar n-aveam ca lumea inca o mai iubeste, o citeste si o compune.
Multumim pentru vizita virtuala la Sambata de Jos. Va dorim un An Nou fericit, si va mai asteptam !
Eu am debutat in Tribuna, în 83.
Da, Alex… La mine a fost SLAST-ul, in 86, apoi au urmat Luceafarul, Astra, Triibuna, Convorbiri literare, Steaua, Transilvania, Vatra, Romania Literara… si ceva premii ale vremii, cenacluri… da toate inainte de 89… si fara pic de “ode si omagii”
În sfirsit… Ma intreb: unde sunt toate acele reviste? Fiindca poeti si poezie sunt, iata. Desigur e mai simplu sa “publici” pe Internet, fără niciun “secretariat de redacţie” premergător… Dar… Nu?
Toate cele bune
Flavius
Salve, signor Flavius !
Aici, cu poezia m-ai „tuşat”la „amoarea proprie”…nu de altceva dar am „păcătuit” şi eu un piculeţ pe meleagurile poeziei şi am avut ocazia să-l „prind” pe Nichita în vizită la un cenaclu de puştani de liceu ce eram, undeva, într-o urbe transilvană…nu ai cum să uiţi momente ca acestea…orice s-ar spune, unii dintre noi, generaţiile de dinainte de „lovituţie” n-am prins doar cozile la alimente ci şi cozile la cărţi, atunci când le puteai găsi
Pentru mătăluţă, signor Flavius şi „cetitorii” matale, vă doresc un an nou mai bun, fără…crize…şi istericale politice ale mai marilor zilei şi…să vă fie bine!
A, era să uit….un gând „versificat”, produs de subsemnatul…N-am scăpat de idealism aşa uşor, Flavius. ..Suntem vaccinaţi, ăştia, mai „purii”.
Mi-e gândul epistolă aprinsă
În petalele florii albastre,
Mi-e gândul ca ciuta deprinsă
Cu pocnetul puştilor noastre….
Mi-e gândul sculptat în cuvinte
Şoptite-n marama-nserării,
Mă caut, încet şi cuminte
Pe ţărmul nestins al plecării.
Spre tâmple nu-mi voi îndrepta nicicând
Nici mori de vânt pensionate,
Nici pulberi ce ucid în gând
Nevinovatele-mi păcate.
Din piept îmi smulg acum, plângând
Jurnalul frunzelor picate,
Aud o galaxie respirând;
Văd stelele cum îşi dau coate…
La mulţi ani,
Il Padrino
Mereu surprinzător, Padrino! Nu te dezminţi. Iţi doresc să rămîi tot aşa. Numai bine! Pe cit de curind… si…
La multi ani de ginduri bune!
Flavius
Da, interesanta constatare. Si chiar adevarata, fiindca n-am citit nicicand mai multa poezie ca pe bloguri, in ultimii 19 ani.
Deci, te-a publicat Cristoiu in SLAST?
Da, el. Era o rubrica, “Distingem o voce…” ceva de genul asta
… O Tempora, o…
Imi permit sa ma adaog, cu un comentariu, ca mi-ai scos coarne cand mi-ai numit debitarile “poezie”, motiv pentru care nu ma multumesc doar sa-ti multumesc, ci sa precizez la ce m-a dus articolul tau.
Si-am conchis ca nu-s atat de capabila pe cat s-ar preconiza de la o scriitoare de poezie. “Poezia” mea se naste dintr-o incapacitate de a exprima ganduri si simtiri in cuvinte. Proza e saraca, nepermisiva.
M-am gandit “de ce scriu poezie”, ba, mai mult, am cautat pe google.
Cand vrei sa spui ceva de-o intensitate greu de cuprins, cand vorbele ar fi putine si stinghere, cauti simboluri. Sperand, sau nu, ca cineva, vreodata, le va descifra. Dar nu asta e important, conteaza ca ai scapat de presiunea unei framantari, o vreme. Si ca tu te poti intoarce la starea aia, de ori cate ori accesezi simbolul.
Ai incheiat articolul placut surprins… eu as spune ca scriitura asta,in versuri, nu e neaparat o virtute.
da, Agarttha, nu este o virtute această scriitură… dar este o bucurie şi cîtă vreme comunicarea ne însoţeşte cu asemenea bucurii e bine, e ok, suntem la locul nostru adica…
Toate cele bune!
Cand ganduri se aduna stol
Si se transforma-n sentimente
Dau blogosferei magic rol
Si nu se cred deloc talente
,,LA MULTI ANI, SANATATE,FERICIRE SI IDEI,,
cutremurator, de`a dreptul… exista potential domnle`, mult potential, sensibilinosilor !!
Eşti un lord.
Nu credeam că “genunchiul lumii” poate citi poezie… Mulţumesc.
@Gabriela… aprecierea ta cîntăreşte mult. Toate cele bune!
atunci poezie sa fie
mai incercam o data…
*atunci poezie sa fie
nu merge sa inserez linkul
Pingback: Reţele de cuvinte. Poezie. Infrarealistul — hyperliteratura